De vorbă cu „Cel mai iubit dintre căpșunari”. Trauma imigrantului și „am ajuns la concluzia că noi, cei din diaspora, nu ar trebui să votăm”

Care-i treaba cu căpșunarii ăștia?

Păi e mai mult ironic că, nu știu, în România noi cei din Spania cam suntem numiți căpșunari. Așa ni se zicea prin 2008-2009. Era indiferent că lucrezi în construcții, în orice domeniu, tot căpșunar erai când veneai în țară.

„Au venit căpșunarii”. Și tocmai de-aia am pus titlu. E mai mult ironic.

Iar Cel mai iubit dintre căpșunari, personajul meu, nu are un nume. Nu i-am pus un nume, nu e cineva anume, pentru că oricine se poate regăsi în el. Tocmai de-aia, chiar în argument, spun că poți fi chiar tu cel mai iubit dintre căpșunari.

Fiecare când vine aici are povestea lui și poate scrie o carte sau două, chiar trei. Tocmai de-aia, cred că a fost și atât de cumpărată cartea, pentru că mulți s-au regăsit în poveștile alea.

Chiar poți să urmărești cumpărătorii să știi cine ți-a cumpărat cartea? Sunt mai mult românii din Spania sau și românii din România?

Păi nu, eu le-am vândut personal pe Facebook.

Eu m-am ocupat și am vândut în jur de 2000 de cărți. În toată Europa, nu doar în Spania. Și în Italia, și în Franța.

Dacă am vândut și în Lituania, în Danemarca, Turcia, absolut toate țările? Da, și în Serbia. 

„Cel mai iubit dintre căpșunari”: „Am ajuns la concluzia că noi, cei din diaspora, nu ar trebui să votăm”

Deci sunt căpșunari peste tot 

Nu neapărat căpșunari, cât oameni cărora le place ce scrii și se regăsesc. Chestia la poveștile mele este că… Eu fac haz de necaz.

Adică despre emigrant s-a tot scris, dar totul este trist. La mine e diferit. Orice poveste tristă, eu am transformat-o în una hazlie.

Tocmai de aia le place. E ceva mai diferit.

E clar că trauma asta a emigrantului român se regăsește și în Franța, și în Spania, și în Lituania, unde ai zis tu, peste tot. Dar când spui de orice poveste tristă, tu consideri că ai o poveste tristă?

Păi cred că nimeni nu a plecat de bine, nu? Cred că toți emigranții pleacă să le fie mai bine. Și iar când ajung acolo, la țara care te adoptă, nu cred că o duc chiar bine.

Cel puțin începutul, că după aia se realizează, dar începutul fiecăruia este foarte greu.

Îți pare rău că ai decis să vii în Spania? Dacă ai da timpul înapoi?

Nu, chiar nu.

Dar te-ai întoarce acasă?

Dacă mă întrebai acum câțiva ani, da. Dar acum nu, în niciun caz.

Nu te-ai mai întoarce?

Nu. Dacă mă întrebai acum chiar și 3 ani, aș fi zis: „sigur că da”. Dar acum, la ce văd că e în țara noastră? Și nu e vorba de bani.

Dar la ce te referi?

Dar nu, vorbește, pentru că e interesant să…

Mă refer la ce se întâmplă în politică și sunt dezamăgit de popor, așa, în general. Pentru că, nu știu, mai ales cu alegerile astea, oamenii s-au dezbinat.

Nu-mi place deloc.

S-au dezbinat și știi că se pune o mare presiune pe voi, emigranții?

Păi, da, că aici, noi cum l-am votat pe Johannis și n-a făcut nimic, acum zic că, dacă îl punem noi pe Georgescu, e vina noastră. Dacă nu-l votăm, iar e vina noastră.

Deci noi, oricum ar fi, ieșim oaia neagră.

Iar părerea mea e că, nu știu, n-ar trebui diaspora să voteze pe Georgescu. Eu nu sunt de acord.

Acum, eu chiar încerc să-i educ pe toți clienții români pe care-i am, eu îi mai întreb și nu că îi îndemn. Le spun de ce nu-mi place mie Georgescu, aparte de bazaconiilele pe care le zice.

Nu e ok.

Hei, uite, ai o comunitate mare pe Facebook și mai poți să faci educație și acolo.

Eu chiar am postat. Și, sincer, am pierdut foarte mulți urmăritori.

Ai pierdut, nu? 

Dar nu m-a interesat, că eu fac oricum ce simt. Eu nu trăiesc din asta. Și am scris ce am simțit.

Cum prima dată am zis că l-am votat și că sunt în dubii în turul 2, apoi deja am scris direct că nu e ok și, în stilul meu, caracteristic, am făcut o postare cu bazaconiile pe care le spune.

Mi-e teamă că nu ține de noi, ci ține de alții mult mai mari decât noi. Dar… Dar rămâne de văzut. Rămâne de văzut.

Câți ani ai? Nu te-am întrebat.

Păi am făcut 40 de ani, la Crăciunul trecut.

Mulți înainte. Ți-ai făcut familie acolo? Te-ai însurat?

Nu, nu, nu.

Mama și cu tata lucrează în continuare?

Ei s-au pensionat.

Și s-au întors în țară sau au rămas?

Nu, ei rămân aici.

Ei stau unde suntem noi, eu cu soră mea. Își doreau să se întoarcă în țară, dar nu pot să stea fără noi. Și noi puteam să ne întoarcem în țară de foarte multe ori.

Dar nu am vrut. Revin la ce spuneam și aș vrea să-ți povestesc despre acel mit că toți românii vor să se întoarcă acasă.

Dintre toți clienții mei, niciunul nu vrea să se întoarcă acasă. Pentru că și-au cumpărat aici apartamente, au copii care vorbesc spaniolă…

Sunt puțini care vor să se întoarcă în țară. Pentru că s-au obișnuit aici și nu e mare diferență ca nivel de trai. Adică nu e… Nu rămân aici din cauza banilor sau… 

Rămân aici pentru că s-au obișnuit cu stilul de viață, cu… Aici au mentalitatea mai modernă, nu sunt atât de închiși, nu sunt atât de răi, de invidioși.

Nu te-am întrebat cum ai reușit să publici? Unde ai publicat cărțile? A doua cum se numește și unde ai publicat?

Păi a doua se numește Cel mai fericit dintre căpșunari și e continuarea.

În prima carte scriu despre personajul meu de când pleacă el de acasă până în pandemie, când începe nebunia cu coronavirus, iar a doua e continuarea din pandemie până acum cu războiul din Ucraina.

Dar ai publicat în România?

În România.

Ai plătit? 

Da, la editura Armonii Culturale din Oradea Parcurs. Eu mi-am plătit cartea singur. Am comandat prima dată o mie de exemplare, s-au dat în nici o lună și după aia am mai luat încă o mie.

Deci ai tras două tiraje.

Da. Și le-am vândut foarte repede. De fapt, nici nu pot să spun că le-am vândut.

Mi le-au cerut. Nu am făcut publicitate sau ceva. Lumea pur și simplu își dorea cartea.

Citește și: Mihai Gane, cel mai citit scriitor în Spania și America Latină, fără nici o carte publicată în România. Drumul copilului imigrant din Lerești în Madrid și puterea unei mari pasiuni

Mai scrii?

Da. Nu atât de des ca înainte, că mai am probleme, dar mai scriu și…

Adică urmează o nouă carte?

Da, și nu cred că doar una, mai multe.

Că material am.

Și povești Slavă domnului, din frizerie cred că se adună…

Păi nu, că poveștile mele nu le adun de la oameni, le inventez.

A, da? 

Adică eu în cărțile mele nu am vorbit nici despre mine și nici despre alții. E totul inventat, numai că nu știu cum se face, că alții chiar au trăit ce eu am inventat acolo.

Păi îți dai seama că subconștientul tău lucrează. Și când imaginația începe să lucreze, aduce din tot ce s-a sedimentat.

Doar în a doua carte m-am inspirat din câteva povești ce mi s-au întâmplat mie. Gen cum maică-mea a intrat la terapie intensiă, cu Covid în 2021 și a fost în comă vreo 13 zile.

Aoleu!

Intubată, cum se zicea aici, și atunci am trecut prin momente foarte grele.

Dar acum e bine, nu?

Da, e ok acum. Dar l-am avut și pe taică-meu cu 13 ani în urmă la același procedeu, dar cu alt virus. Cu gripa A. Tot 13 zile la terapie intensivă, același lucru.

E clară această cifră 13: cu 13 ani în urmă, 13 zile… cred că e cazul să vă feriți de numărul ăsta.

Da, în 2021 mi-a murit și bunică-mea tot de Covid în țară.

Îmi pare rău.

Și atunci am avut o pauză mai mare de la scris. 

Mai aveți pe cineva acasă, în țară?

Avem rude: doi unchi și o mătușă.

Am înțeles. Dar în vacanțe mai veniți în țară?

Păi chiar acum am fost în ianuarie o săptămână, dar până acum nu mai fusesem de trei ani, de când a murit bunică-mea, nu am mai putut să merg acolo. Și parcă s-a rupt ceva, nu știu.

Cred că de-aia nici nu mai sunt eu așa legat. Înainte eram și încă sunt foarte patriot, participam aici la proteste, la ambasadă, când a fost și atunci cu Colectiv, cu… Da, eram aici la ambasadă, în Madrid, cu Johannis, am stat șase ore la coadă. 

Dar acum mi-am dat seama că familia e cea mai importantă și nu prea mai merită să îmi consum energia pentru… Și până la urmă cei din țară au dreptate.

Am ajuns la concluzia că noi cei din diaspora nu ar trebui să votăm.

De ce?

Pentru că în primul rând noi plătim taxe și impozite aici, chiar dacă avem și acolo case, apartamente, plătim și acolo.

Dar odată ce noi trăim aici, avem copii care învață aici și avem viața aici, mă gândesc că soarta românilor din țară trebuie să o decidă ei, nu noi din afară.

Pentru că eu mă simt vinovat că l-am votat pe Johannis de două ori și nu a fost ce trebuia. Și părerea mea este că nu ar trebui să mai votăm.