Două femei care şi-au unit destinele vor să se mai căsătorească de încă 23 de ori - LIFE.ro
Sari la conținut

Două femei care şi-au unit destinele vor să se mai căsătorească de încă 23 de ori

Dacă prima căsătorie a fost pe bune, următoarele au devenit parte dintr-un proiect artistic prin care cele două artiste celebrează mariajul dintre persoanele de acelaşi sex.
Share this article

Atunci când arta şi viaţa personală se întrepătrund ies lucruri de neimaginat. Ca în cazul a două artiste – Julian P. Boom, din Olanda ( 39 de ani), şi Fleur Pierets, din Belgia (44 de ani) – care-şi împărtăşesc, nu doar viziunile artistice, ci şi iubirea. Julian şi Fleur se iubesc sincer, dovadă că s-au şi căsătorit. Şi nu o singură dată: prima oară şi-au unit destinele în luna septembrie, la New York, după aceea la Amsterdam, unde Julian P. Boom a trăit timp de 15 ani, iar săptămâna trecută, în Antwerpen, Belgia. Şi nu intenţionează să se oprească aici, artistele plănuind să se căsătorească şi în celelalte ţări în care mariajul între persoane de acelaşi sex este legal. Aproape în toate, pentru că ele vor să repete ceremonia într-un total de 24 de ţări, următoarea căsătorie fiind programată pe 7 noiembrie, la Paris.

Dacă prima căsătorie a fost pe bune, următoarele au devenit parte dintr-un proiect artistic prin care cele două celebrează mariajul dintre persoanele de acelaşi sex. Asta înseamnă, aşadar, că toate cele 23 de căsătorii care urmează celei din New York nu vor conta din punct de vedere legal, artistele nefiind obligate să îndeplinească cerinţele şi condiţiile cerute de legile din statele cu pricina.

Am vorbit despre cum am putea creşte nivelul de conştientizare în legătură cu această problemă, într-un mod foarte pozitiv. Aşa că în loc să ne plângem pentru cele 170 de ţări unde nu ne putem căsători, să le sărbătorim pe cele 24 unde avem această posibilitate„, mărturiseşte Pierets citată de News.ro.

Proiectul celor două se numeşte „Project 22” şi va dura aproximativ doi ani, la finalul acestuia Julian şi Fleur intenţionând să realizeze un documentar, o expoziţie foto şi o carte.

„Va fi minunat ca peste doi ani să avem o expoziţie intitulată <22> şi să avem 26 sau 27 de ţări în care persoanele de acelaşi sex se pot căsători„, spune Pierets în speranţa că proiectul lor va inspira mai multe ţări să dea undă verde căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. Coincidenţă sau nu, după demararea proiectului lor, Germania şi Malta au legalizatr astfel de căsătorii.  

Pentru a putea pune pe picioare proiectul, artistele au vândut cam tot ce au avut (deşi nu a fost mult) mergînd de la o destinaţie la alta doar cu o valiză şi contând pe prieteni care le găzduiesc. 

Share this article

Citește mai multe


Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la proprietarul platformei
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans. Câți bani au ajuns la fondator
Jennifer Aniston iubește din nou! Actrița și-a oficializat relația cu Jim Curtis într-un mod romantic
Jennifer Aniston iubește din nou! După ani de discreție și singurătate, celebra actriță și-a făcut publică relația cu...
Cum influențează suplimentele cu vitamina D tensiunea arterială
Cercetările din 2025 aduc noi clarificări privind rolul vitaminei D în menținerea sănătății cardiovasculare. Un studi...
Anumite legume și fructe ar fi o cauză majoră a exploziei cancerelor de colon – Studiu
Cancerul colorectal, considerat mult timp o boală a vârstei a treia, apare tot mai des la persoane tinere. În ultimel...
Pet-sitteri nomazi: povestea unei vieți altfel
Pet-sitteri nomazi un nou concept care se dezvoltă rapid. Pandemia a schimbat radical modul în care mulți oameni priv...
ULTIMA ORĂ! Elena Udrea a izbucnit în lacrimi în fața judecătorilor. Ce verdict a aflat azi!
Doar ei doi în prima zi de școală, doar ei doi în ultima. Adrian Alexandrov și-a însoțit fiica la serbarea de final d...
Spune-le și altora