Căutare

Share this article
Dacă ţi-a plăcut Oscar şi Tanti Roz, Eric-Emmanuel Schmitt probabil că şi-a găsit deja un loc în biblioteca ta, poate chiar pe acelaşi raft cu Julian Barnes,  Toni Morrison şi alţi mari sensibili ai literaturii contemporane. Sau poate că (încă) nu. În ambele cazuri, merită aruncate un ochi şi un gând.
 
Femeia în faţa oglinzii, al şaptelea best-seller de cursă lungă marca Schmitt, nu e cu nimic mai prejos decat precedentele. Te întampină cu acelaşi condei cald ca şi Evanghelia dupa Pillat, graţie si traducerii reuşite din franceză cu care ne-a obişnuit editura (care îl publică la noi, in exclusivitate, de ani buni),  şi cu acelasi “zen” facil care îmbie la o a doua ceaşcă de ceai şi la unul-doua citate schimbătoare-de-viaţă, azvârlite necugetat intr-un chenar pastel în nemărginitul facebook. 
 
Bineînţeles, coordonatele narative nu sunt nemaintâlnite. Avem trei personaje feminine, trei epoci, şi, inevitabil, trei destine…paralele.  În Bruges, secolul XVI, o descoperim pe timida Anne, care fuge de acasă în ziua nunţii pentru a nu fi victima unei vieţi pe care nu şi-o doreşte; in Viena lui Freud, o avem pe efervescenta socialite Hanna, care îşi paraseşte soţul pentru a se descoperi pe sine cu ajutorul psihanalizei;  iar in zilele noastre, la Hollywood,  o suprindem pe ingenua Anny Lee, o actriţă a cărei frumuseţe nu se lasă întrecută decât de propria-i nevoie de autodistrugere, în plin episod maniaco-depresiv de sabotare unui eventual destin de succes in branşă. Aşadar, girl-power cât cuprinde, dar bine temperat, fara zvacniri feministe abisale a la Anne Frank, Virginia Woolf sau, Doamne fereste!, Simone de Beauvoir. 
 
Departe de a avea de a face cu o resuscitare a excelentului “Orele” al lui Michael Cunnigham, efortul lui Schmitt este, in stilul deja bine consacrat de belgian, unul plauzibil. Avem nelipsitele revelaţii despre curaj şi autodepăşire, dar şi lecţii despre smerenie şi predestinare. Avem drame autentice, servite pe îndelete, şi nu la modul imbecil moralizator. Puţine sunt sufletele care nu ar tresări, măcar în momente de slabiciune astenică, la astfel de repere. Plus că Schmitt are tâlc, şi stie asta prea bine. Iar treaba cu tâlcul stă în felul următor:  e destul pentru toata lumea, digerabil atât pentru cei care, de la Alchimistul incoace, nu au mai ratat niciun titlu de-al lui Coelho , cat si pentru cei care aşteaptă, înţepeniţi într-o  beatitudine infinit mai cultă şi mult mai chic, urmatorul titlu al lui Alain de Botton. Desigur, nu uităm să numărăm nici minţile (recent) racordate la inţelepciunea lui Pleşu, nici devoratorii de memorii şi biografii despre vieţi trăite exemplar. Pe scurt, oricine poate accede la stările de graţie oferite de un bestseller semnat Eric-Emmanuel Schmitt. 
 
Aşadar, dacă încă nu te-ai lăsat încă prada unei astfel de curiozităţi cu care rişti, conştient, să alimentezi ani buni de-acum încolo plăceri (literare) vinovate, fă-o!  Femeia in fata oglinzii merita cumulate cele cateva jumătăţi de oră de lectură pana la următoarea destinaţie (literara). Nu îţi schimbă  viaţa, dar iţi poate schimba dispoziţia. Exact ca gestul asumat al unei ţigări aprinse într-o cafenea, în vremuri de viitoare cvasi-prohibiţie. 
 
Eric-Emmanuel Schmitt – Femeia în faţa oglinzii (Humanitas, 343 pagini, 35.64 lei)
Share this article
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO