Căutare

Share this article

Greu de crezut că dragostea nemărginită a unei singure persoane pentru Shakespeare cauzează Statelor Unite ale Americii pagube de un miliard de dolari pe an. Şi, uneori, chiar pierderea de vieţi omeneşti.

Numele persoanei este Eugene Schieffelin, un bogat new-yorkez care a trăit  între 1827şi 1906, proprietar al unui laborator farmaceutic prosper şi iubitor fanatic al lui William Shakespeare. Pasiunea pentru marele scriitor s-a combinat cu dragostea de păsări (E.S. era membru al societăţii Zoologice din NY). Din această combinaţie a ciripit o idee: ce-ar fi să naturalizeze, prin efort financiar şi logistic propriu, toate păsările care apar în opera lui Shakespeare în minunata Lume Nouă?

Da, ar fi un omagiu extraordinar pentru geniul unic al englezului! Să-l citeşti în  Statele Unite, să dai peste numele unei păsări şi să o poţi vedea şi auzi ciripind în preajma ta. Zice Will (sau un personaj de-al lui) „privighetoare”? Dar avem şi noi, aici, în America, privighetori! Veniţi, privighetoarea cîntă!

Ideea acestui omagiu s-a dezvoltat şi a devenit faptă. Eugene Schieffelin a adus din Europa, pe cheltuiala lui,  patruzeci de specii de păsări, toate pomenite de marele Will. O parte din ele, printre care piţigoiul, ciocîrlia şi privighetoarea, nu au supravieţuit. O parte din omagiu nu şi-a găsit cuibul în America. Dar, în schimb…

În actul 1, scena 3 din Henric al IV-lea e pomenit, o singură dată, graurul (pe numele lui latinesc Sturnus vulgaris): “Răscumpărat nu-l vrea pe Mortimer şi m-a oprit să-l pomenesc pe nume;/ Dar am sa merg la el cînd va dormi şi „Mortimer” îi voi striga-n urechi,/ Aşa!şi am să prind un graur să-l învăţ/ Doar „Mortimer” să spună, să i-l dărui,/ Ca pururea să fiarba fierea-n vodă. “ (traducerea de Dan Duţescu)

Foto: iStock

„Graur? A pomenit măreţul Shakespeare o dată, o singură dată, graurul!?  Bun, aducem şi grauri”. În 1890, Eugene Schieffelin comandă, din Europa o sută de grauri, în două ture: prima, de şaizeci, a doua de patruzeci. Pentru un preţ destul de piperat, dar cînd iubeşti, chiar şi un scriitor dispărut, nu te uiţi la bani. A deschis personal cuştile colivii şi, mîndru de gestul său, i-a eliberat în Central Park. „Americo, ţi-am dăruit o sută de grauri!”

Doar 32 de exemplare au supravieţuit primei ierni. Dar a fost destul. În următoarea jumătate de secol numărul lor a sporit înfricoşător (la propriu)

Acum sînt recenzate peste 200 de milioane de grauri în America de Nord, din Alaska pînă în Mexic. Din cauza lor, specii autohtone (de pildă, mierla albastră) au ajuns în raza dispariţiei, spre disperarea actuală a ornitologilor. Graurii se instalează, adesea, în cuiburile altor păsări, izgonindu-le. Iar prăpădul în ceea ce priveşte agricultura, se poate greu cuantifica. Graurul e o pasăre care mănîncă, zilnic, de două sau trei ori echivalentul greutăţii lui. Spre disperarea cultivatorilor de cereale atunci cînd stoluri de grauri se abat în lanuri. Pădurarii vînează anual un milion de exemplare, dar cifra e nesemnificativă în raport cu capacitatea graurilor de a se înmulţi. Femela graur cloceşte cinci-şase ouă odată, ceea ce înseamnă spor natural foarte bun. Pagubele anuale produse de această pasăre ajunsă în America din dragoste de Sheakespeare se situează undeva spre un miliard de dolari.

Foto: iStock

Dincolo de impactul asupra agriculturii, graurii, în stolurile lor impresionante (numite în engleză murmurations) sînt foarte periculoşi pentru aviaţie. E cunoscut cazul din 1960 al unui avion care a decolat din Boston, s-a lovit de un stol uriaş de grauri, motoarele I s-au avariat  şi aeronava a amerizat forţat în apropiere. Din cei 72 de pasageri, 10 şi-au pierdut viaţa. Acesta e cazul cel mai celebru şi mai trist. Dar au fost sute de cazuri de avioane (nu numai pe continentul american, e drept)care au avut probleme la motoare după ce s-au întîlnit cu graurii cei gureşi.

Am tot auzit în ultima vreme despre „efectul fluturelui”, formulat de matematicianul Edward Lorenz, care spune că bătaia din aripi a unui fluture aici, poate determina (sau nu), peste un timp, o furtună în altă parte a planetei. Povestea de mai sus întăreşte ideea că puţine lucruri sînt întîmplătoare, izolate, fără urmări. Iată, dragostea fanatică a unui farmacist din New York pentru Willian Shakespeare şi faptul că marele dramaturg a folosit o dată, o singură dată numele graurului în opera sa, aduce, anual, pagube de un miliard Statelor Unite.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO