Inteligenţa artificială îţi transformă fotografiile în produse artistice
Prisma, o nouă aplicaţie pentru dispozitive mobile care folosesc sistemul de operare iOS, utilizează algoritmi de învăţare în profunzime şi reţele neuronale convolutive pentru a transforma fotografiile realizate cu telefonul mobil în veritabile opere de artă stilizate, cu ajutorul unor filtre grafice, informează techcrunch.com, citat de News.ro.
Principiul de funcţionare al aplicaţiei este simplu: utilizatorul trebuie să facă o fotografie sau să aleagă una deja existentă în memoria telefonului, să selecteze „filtrul artistic” pe care îl va aplica asupra imaginii şi să aştepte apoi ca aplicaţia să efectueze operaţia respectivă. Utilizatorul va primi înapoi după doar câteva secunde o fotografie stilizată, însoţită de opţiunea de a o distribui pe mai multe reţele de socializare.
Cu ajutorul aplicaţiei Prisma, imaginea unui dormitor va semăna cu un film de animaţie, un selfie va fi transformat într-o imagine ce pare desprinsă dintr-un film manga, iar desenele – chiar şi cele mai simple, realizate de utilizatori care nu sunt talentaţi – vor părea că au fost realizate de ilustratorii şi autorii unor reviste de benzi desenate celebre.
Aplicaţia Prisma oferă deocamdată aproximativ 20 de filtre artistice. Cu ajutorul unora dintre ele, fotografiile utilizatorilor vor fi transformate pentru a semăna cu picturi celebre – „Ţipătul”, de Edvard Munch, „Go for Baroque”, de Roy Lichtenstein şi „Transverse Line”, de Vasili Kandinski – sau cu benzi desenate din revistele editate de grupul DC Comics.
Tot mai multe filtre opţionale sunt adăugate aplicaţiei, iar creatorii acesteia spun că în această perioadă Prisma primeşte două filtre noi în fiecare zi.
Procesarea imaginilor este realizată în cloud-ul serverelor creatorilor Prisma, nu în dispozitele mobile ale utilizatorilor. Creatorii aplicaţiei spun că nu păstrează şi nici nu folosesc în alte scopuri fotografiile originale ale utilizatorilor.
În curând, aplicaţia va putea să sugereze în mod automat utilizatorului cel mai bun filtru care poate fi adăugat fiecărei fotografii, în funcţie de obiectele surprinse în imagine.
Creatorii aplicaţiei spun că au în vedere şi posibilitatea de a adapta aplicaţia Prisma şi pentru înregistrările video, deoarece capacitatea de procesare a serverelor utilizate este suficient de mare pentru a permite transformarea în „opere de artă” şi a fişierelor video.
Aplicaţia Prisma, creată de o echipă de programatori ruşi coordonaţi de Aleksei Moiseenkov, a fost lansată pe 20 iunie şi a fost descărcată deja de 1,6 milioane de ori. Prisma ocupă deja primul loc în topul celor mai descărcate aplicaţii de pe App Store în Rusia, dar şi în alte câteva ţări din fostul spaţiu sovietic, inclusiv în Estonia, Kazahstan, Letonia, Moldova, Ucraina şi Uzbekistan, depăşind aplicaţii mult mai cunoscute, precum Whatsapp, VK, Instagram, Viber şi Aliexpress.
O versiune a aplicaţiei Prisma pentru dispozitivele mobile care utilizează sistemul de operare Android va fi lansată în luna iulie.
Aplicaţiile foto şi video pentru dispozitive mobile au devenit tot mai cunoscute odată cu achiziţionarea Looksery, un start-up cu origini ucrainene, de către Snapchat, în septembrie 2015. Snapchat a plătit, potrivit presei de specialitate, 150 de milioane de dolari pentru a permite utilizatorilor săi să se amuze cu o varietate de efecte vizuale insolite, în timp ce aceştia îşi fac selfie-uri.
În prezent, Prisma pentru iOS poate fi descărcată gratuit. Dacă aplicaţia îşi va schimba statutul şi va deveni ”cu plată”, atunci ea ar putea să ofere utilizatorilor, la cerere, filtre grafice speciale şi personalizate.