Ioana Irinciuc este bibliotecară la Biblioteca Emil Gârleanu din București. Adoră să citească literatură pentru copii, le strecoară liceenilor, pe lângă cărțile din bibliografie, și câte un fantasy și o face cu un aer subversiv care îi convinge pe tineri să revină. Are doar două pisici salvate, Beteală și Marmeladă, deși acum 4 ani, dacă o întrebai, nu tolera animale în casă.
Ioana a venit din Bacău, acum mai bine de 20 de ani pentru a deveni profesoară de limba română, dar s-a dovedit că și cariera din bibliotecă este o alternativă bună. A intrat la biblioteca facultății de drept și nu a mai plecat niciodată din domeniu.
Citiți duioasa poveste a unui adult care se bucură de cărți ca un copil și încearcă să facă mai bună lumea oamenilor mari.
Cum ai devenit bibliotecară?
Am terminat școala și, amenințarea supremă era să mă întorc în Bacău, lucru pe care nu mi-l doream deloc. Așa că am încercat orice. Iar acest orice a însemnat să iau un job part-time la Biblioteca Centrală Univesitară.
Când m-am dus prima dată acolo eram decisă că stau doar trei luni, până îmi găsesc alt serviciu, dar am avut parte de niște oameni grozavi, care m-au făcut să mă îndrăgostesc de munca asta. Șefa mea de atunci are acum vreo 80 și ceva de ani și de ziua ei, an de an, mergem toți la ea să o serbăm. Ironia face că prima dată când am văzut-o mi s-a părut un dinozaur, o comunistă. De fapt, ea ne-a învățat de la A la Z tot. A știut să își apropie tinerii, oricât de mare era diferența de vârstă dintre noi.
Am rămas la facultatea de Drept, iar după o vreme am dezvoltat o anxietate de performanță, în sensul că aveam sentimentul că nu o să mă descurc nici la alimentară să lucrez. A venit momentul în care mi-am cumpărat o casă și a dat de niște greutăți semnificative. Cum salariul de la Bibliotecă nu a fost vreodată îndestulător, mi-am luat al doilea job. Și am găsit, foarte aproape de serviciu, o clinică de psihoterapie. Acolo munceam ca secretară. Acolo mi-am dat seama că îmi lipseau oamenii din bibliotecă.
Așa că am plecat de acolo și m-am întors în bibliotecă. Copii, adulți, vizitatori, oameni care căutau cărți, recomandări de lectură, exact ce îmi trebuia.
Ce îți place?
E foarte faină comunitatea de aici. Împreună cu colega mea de atunci, Gabriela Toma, să animăm puțin locul acesta, pentru că era… goală. Și ne-am decis să aflăm ce i-ar mobiliza pe oameni. Ce am făcut? Am pus niște foi pe flipchart și, cine intra scria acolo ce și-ar dori să găsească la bibliotecă, ce evenimente și-ar dori, că ar fi cu copii sau fără.
Apoi am testat un pic zona și am ajuns inclusiv în spate, la butic, ori la shaormeria din colț, unde am vorbit cu băieții despre ce și-ar dori să citească. De fapt, a fost foarte drăguț, fiindcă le-am dus cărți de bucate să le pună în vitrină, le-am făcut un bol cu proverbe arăbești despre mâncare și fiecare cumpărător putea să extragă un bilet cu o zicere. Am avut reacții de la oamenii din bloc, care nu știau că este bibliotecă aici. Aveam și niște jaluzele groase în acele vremuri și nimeni nu putea intra.
Gabi a avut ideea să începem cu seri de bording games, creativitate și de spus povești. Vinerea seara. La prima adunare au fost trei oameni, la a doua cinci, într-un an de zile nu aveai loc să te miști aici.
În fiecare săptămână aveam altă temă. A ajuns să facem prăjituri, experimente, baloane de săpun, pictură cu sare. Nu îmi mai aduc aminte. Acel tip de eveniment a activat mult biblioteca, iar acum avem oameni care vin de la 10, 15 km distanță, uneori și de mai departe, pentru a împrumuta cărți.
Care sunt nemulțumirile tale?
Sunt supărată un pic pe mine fiindcă nu știu să gestionez unele reacții ale părinților atunci când vine vorba despre distrugerea unui obiect, pe care știu cât de greu ne-a fost să îl obținem, cât de complicat am strâns fiecare bănuț pentru a cumpăra jucării și altele.
Nu sunt genul de om care să impună reguli care încep cu nu și nu îmi găsesc vocea care să spună cu umor lucrurile astea așa încât oamenii să înțeleagă. Eu cred că lucrurile astea se educă și, dacă eu aș ști cum să le spun, probabil că s-ar mai schimba lucrurile.
Care este cartea ta favorită de aici?
În ultimii 2-3 ani am început să citesc mult carte pentru adolescenți. Îmi plac mai mut decât cărțile pe car ele citeam înainte. Erau niște drame, Hoțul de cărți, Oscar și Tanti Roz, și nu mai pot cu ele. (râde)
Am început să citesc cărți pentru copii, fiindcă aveam Ora de povești, unde le citeam copiilor și trebuia să aleg cartea potrivită. Așa că mă documentam. Atunci am realizat cât de haioase și interesante sunt.
Cum reușești să îi faci pe copii să citească?
Cel mai bine îmi iese când nu sunt părinții lângă ei pentru că am un altfel de discurs. Părinții, când vin la bibliotecă cu cei mici îi auzi: „te-am adus la bibliotecă, citește!” Or, noi am pus jucării tocmai pentru a-i obișnui pe copii cu spațiul întâi, nu să îi ducem direct la cărți. După a treia vizită la bibliotecă singur vine copilul și pune mâna pe o carte.
Cel mai interesant devine când aduc listele cu bibliografie de la școală: niște cărți care nu au mai fost editate din anii 80. Mai am eu niște chestii tocite, pe care nu le arunc fiindcă nu știi când se ivește cineva care are nevoie de ele.
Și discursul meu e cam așa: „acum ți-am dat-o pe asta pentru școală, pentru tine ce vrei? Să te relaxezi” . „nu îmi dă voie mama, că nu mai am timp!”, zice copilul. Și eu plusez: „atunci îți dau una cu multe poze”. Și uite-așa ia cărțile, iar când se întoarce îl văd râzând cu gura până la urechi.
Cu liceeni fac la fel: „dați-mi Ion!” și eu le mai strecor și un fantasy.
Ce citești tu acum?
Cărți pentru copii și adolescenți. Henry, incredibilul băiețel mâncător de cărți, Războiul care mi-a salvat viața, multe cărți cu pisici.
Ai pisici acasă?
Doar două. Dacă aș fi avut o casă mai mare și aș fi stat singură și nu cu mama, care nu iubește pisicile, aș fi avut mai multe. Nu vreau 20, dar pe cele cu care mă întâlnesc și am o poveste aș vrea să le iau acasă.
Cu cele două ce poveste ai avut?
Eu nu acceptam ideea de animal în casă. (râde) Nu s-ar zice, știu. Până acum 3-4 ani eram intransigentă. Într-o dimineață, am găsit la ușa bibliotecii o pisică rănită. Un puiuț. Am luat-o mai rezervată, așa, fiindcă mi-era cam frică de pisici. Dar îmi era milă de ea pentru că o vedeam că suferă foarte mult. Am mers cu ea la veterinar, care mi-a zis să este călcată de picior de om, are picioarele din spate rupte, are vezica ruptă. M-am speriat. Timp de două luni, în fiecare zi trebuia să ajung cu ea la medic, trei operații, recuperare și așa mai departe.
Un an de zile a fost în viața mea și ea mi-a declanșat iubirea față de pisici și dragostea de animale în casă. Am salvat-o, s-a făcut bine, dar finalmente a căzut de la etaj și nu a supraviețuit.
Într-o zi, eram aici la bibliotecă, a intrat o pisică și s-a așezat fix în brațele mele. Și a adormit. L-am lăsat, doar nu era să îl deranjez. Când am plecat acasă, l-am luat cu mine, Întâi am început să dau telefoane, să-i găsesc stăpân. După două săptămâni nu am mai vrut să o dau. I-am zis Beteală, fiindcă mânca beteala din pomul de Crăciun.
Beteală a convins un copil să intre în bibliotecă. Patrick. Este un copil cu autism, pe care mama lui încerca de multă vreme să îl aducă aici. Se uita la noi prin geam, eu îi făceam cu mâna, dar dacă mergeam la el să îl aduc înăuntru, plângea de rupea pământul. Dar într-o zi, când venise și Beteală la serviciu cu mine, Patrick a intrat pe ușă și s-a dus direct la pisică. Am încremenit și eu, și mama lui. Din clipa aia, Patrick vine la noi fără nicio rezervă.
Între timp, a ajuns și Marmeladă în viața mea. Un coleg al meu a găsit-o pe stradă, pe la miezul nopții, când își plimba câinii. Erau gerurile alea năptrasnice, așa că a luat-o acasă să o hrănească. Și, vreme de o săptămână, a tot căutat variante de adopție pentru că la el acasă treaba devenise foarte serioasă: unul dintre câini nu mia mânca de când a apărut pisica în viața lui.
Așa că am luat-o eu și a fost dragoste la prima vedere. E haioasă și e cam bulimică, mănâncă non-stop. Orice, de la ciorbă de legume, la ciuperci, spanac ori porumb. Cred că la un moment dat va fi o bilă care se rostogolește.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
