Marina Barbălată, Greenpeace: „Cetăţenia activă se învaţă!”

Continuăm seria dedicată generaţiei Millennials cu Marina Barbălată, director adjunct de programe la Greenpeace Europa Centrală şi de Est. Marina se ocupă de direcţia strategică a campaniilor pe care cunoscuta organizaţia de mediu le desfăşoară în opt ţări central europene, printre care şi România. Înainte de a se ocupa de nivelul regional în Greenpeace, a condus echipa ONG-ului în România, unde s-a concentrat în special pe politici din domeniul energiei şi protecţiei pădurilor. Nu este o întâmplare că ocupă această poziţie, pentru că, aşa cum tind să o facă tot mai mulţi Millennials, Marina are o lungă istorie de implicare în probleme de mediu, printre altele lucrând pentru o perioadă şi pentru fundaţia grupului ecologist din Parlamentul European.

Am vrut să aflăm de la ea care sunt problemele de mediu specifice României, ce o îngrjorează şi ce o bucură, dar şi ce înseamnă să fii implicat, cum poţi ajuta la nivel individual planeta.

Care sunt problemele de mediu pe care le abordează Greenpeace în România şi cum se văd ele din perspectiva unui director de programe care se ocupă de întreaga zonă central-europeană?

Anul acesta, Greenpeace s-a axat pe două direcţii de campanii în România: protecţia pădurilor şi energie şi schimbări climatice. Pe partea de păduri, ne-am mobilizat îndeosebi pentru oprirea tăierilor ilegale. În România, aproximativ o treime din toate tăierile de pădure sunt ilegale – iar acestea sunt date oficiale. Fenomenul este atât de larg, încât e nevoie de acţiune pe mai multe planuri: de la cel european – ne asigurăm că România transpune corect regulamentul european al lemnului (care implică controale la operatorii de masă lemnoasă), la cel politic naţional – Greenpeace e prezentă în grupuri de lucru la ministerul mediului pentru a ne asigura că principiile codului silvic sunt transpuse în legislaţia subsecventă în spiritul reducerii tăierilor ilegale, la cel de mobilizare publică, cel mai important aspect dată fiind scara problemei. Chiar ieri (n.red.: 29 noiembrie), colegii mei au publicat un material video care arată cum 320 de metri cubi de buşteni fără provenienţă legală au fost transportaţi pe drumuri publice pe raza unei singure localităţi din judeţul Gorj. Aparent cu toate actele în regulă, însă cantităţile transportate erau de două ori mai mari decât cele înregistrate în actele oficiale. Aşa dispare lemnul din pădure, în ciuda faptului că acum există instrumente de verificare a legalităţii provenienţei transporturilor de lemn, dar de aici până la aplicarea lor corectă şi uniformă e cale lungă. Din păcate situaţia din Gorj nu e unică, şi fără o mobilizare de scară largă, fenomenul tăierilor ilegale va fi greu de oprit. Pentru a contribui la mobilizare, Greenpeace a lansat un instrument de raportare a tăierilor ilegale, destinat iubitorilor de natură şi de munte, care să faciliteze identificarea şi trimiterea către investigaţie a tăierilor ilegale. Cei care sunt interesaţi găsesc toate informaţiile pe Salvez Pădurea www.salvezpădurea.ro. De altfel, vreau să lansez un apel: dacă mergeţi la munte de sărbători, aruncaţi un ochi şi pe tăierile de pădure şi raportaţi ceea ce vedeţi. Împreună putem pune suficientă presiune pentru a opri tăierile ilegale.  

Pe partea de energie şi schimbări climatice, Greenpeace lucrează în România pe de o parte pentru susţinerea energiei din surse regenerabile, iar pe de altă parte pentru limitarea surselor de energie pe bază de combustibili fosili, responsabile pentru o mare parte din emisiile de dioxid de carbon ce provoacă şi accelerează în ritm ameninţător schimbările climatice. În 2016, până în acest moment, ne-am concentrat pe judeţul Gorj, gazda Complexului Energetic Oltenia, unde satul Runcurel urmează să fie demolat pentru a face loc extinderii carieri Jilţ Nord. Greenpeace a intervenit în mod susţinut pentru ajutorarea localnicilor ce urmează a fi expropriaţi, sprijinindu-i în obţinerea drepturilor ce li se cuvin – compensaţii juste, pe toate căile posibile: de la întinderea unui banner de 1000 de metri pătraţi în carieră pentru a atrage atenţia publică, până la acţionarea guvernului în justiţie.

Cum sunt privite în România problemele de mediu?

În general, atât în România, cât şi în celelalte ţări central şi est europene, agendei de mediu nu i se acordă importanţa cuvenită. Sau altfel spus, felul în care sunt tratate problemele de mediu nu reflectă gravitatea şi urgenţa fenomenului schimbărilor climatice, unde ne confruntăm cu realitatea unei încălziri globale de până la 2 grade Celsius în cursul acestui secol – schimbare climatică fără precedent în ultimele zeci de mii de ani. În ciuda acordului climatic de la Paris din 2015, unde toate statele membre ONU s-au angajat să limiteze încălzirea globală la pragul de 1,5 grade Celsius, măsurile luate subsecvent nu transpun acest nivel de ambiţie. De exemplu, în România, strategia energetică naţională în curs de finalizare nu ia în calcul niciun scenariu care să elimine folosirea combustibililor fosili din mixul energetic până în 2050 – singurul scenariu care ar avansa o soluţie către urgenţa climatică. 

„În majoritatea cazurilor problemele de mediu nu pot fi separate de problemele generale cu care România se confruntă în general – corupţia instituţionalizată şi interese economice private care merg înaintea interesului public.”

Cu ce diferă probleme de mediu din România de cele pe care le întâlnim în Europa Occidentală?

Problemele de mediu nu se opresc la graniţă – de exemplu, efectele schimbărilor climatice vor afecta în mod similar atât Estul, cât şi Vestul continentului, la fel ca efectele accidentelor cu implicaţii asupra mediului înconjurător (deversări chimice etc.). Aşadar, e foarte important să gândim scara schimbărilor necesare în ceea ce priveşte problematica de mediu la nivel global sau cel puţin continental. Un aspect pozitiv este reprezentat de faptul că în Uniunea Europeană majoritatea legislaţiei de mediu este luată la nivel comunitar şi nu naţional. Acest lucru a însemnat foarte mult de exemplu pentru ridicarea standardelor pentru calitatea aerului sau a apei în România şi în alte ţări est europene. Deşi legislaţia este uniformizată, evident diferenţele apar la implementarea ei. România nu stă bine la poluarea aerului în oraşe (Bucureştiul este constant în topul celor mai poluate capitale europene), la reciclare şi la depozitarea deşeurilor în general. Când vine vorba de tăieri ilegale de pădure, fenomenul nu este cunoscut practic în vestul continentului. Bineînţeles că în majoritatea cazurilor problemele de mediu nu pot fi separate de problemele generale cu care România se confruntă în general – corupţia instituţionalizată şi interese economice private care merg înaintea interesului public.

Ce te îngrijorează la acest moment cel mai mult şi de ce (din sfera problemelor de mediu)?

Cu siguranţă când vorbim de probleme de mediu, schimbarea climatică e de departe cea mai gravă problemă cu care omenirea se confruntă. De la începutul revoluţiei industriale şi până în prezent, arderea de combustibili fosili, dar şi distrugerea pădurilor – care captează şi stochează dioxidul de carbon – pentru a face loc culturilor agricole sau pentru industria lemnului, au condus la încălzirea generală a climei pe glob şi la fenomene climatice dramatice. Calota polară glaciară se topeşte întru-un ritm alarmant, nivelul oceanelor creşte făcând practic inevitabilă dispariţia unor insule, fenomene meteorologice extreme devin practic o normă. Cum spuneam mai devreme, Tratatul climatic de la Paris ar trebui să ofere angajamentul politic pentru a lua măsurile de evitare a încălzirii globale deasupra pragului de 1,5-2 grade Celsius – prag peste care ajungem într-un scenariu climatic dramatic. Există în continuare o fereastră de oportunitate de a menţine încălzirea în limitele acestui prag şi soluţiile tehnologice există (energie regenerabilă, autoturisme electrice, case pasive, oraşe inteligente etc.). Cu toate acestea, voinţa politică necesară pentru o transformare la scară largă a societăţii către modele sustenabile de producţie şi consum lipseşte, din păcate.  

„Şi mai mult ca oricând nu trebuie să stăm la „locul nostru” acum, pentru că implicându-ne putem schimba lucruri care par ca şi făcute.”

Faci parte de generaţia Millennials care este caracterizată de nevoia de implicare în viaţa societăţii. Cum ai caracteriza spirtul civic în România ultimilor ani? Sunt românii mai preocupaţi de soarta societăţii şi – implicit, de problemele de mediu, decât în urmă cu 10 ani?

Da, şi de aici mi se trag şi motivele pentru un viitor optimist, ancorat într-o societate care respectă valorile fundamentale – atât de mediu, dar şi cele democratice, de protecţie a drepturilor omului etc.

Recunosc ca am fost surprinsă de încadrarea în generaţia Millennials. Pentru mine diferenţierea este cumva mai accentuată între persoanele care îşi amintesc perioada dinainte de 1989 sau primii ani din democraţia românească (printre care mă număr) şi cele care nu. Şi diferenţa constă probabil în şansele mai mici ca unei persoane din a doua categorie să i se fi spus „să stea în banca sa”. Şi mai mult ca oricând nu trebuie să stăm la „locul nostru” acum, pentru că implicându-ne putem schimba lucruri care par ca şi făcute. Protestele de stradă masive din ultimii ani au întors soarta proiectului Roşia Montană, şi au schimbat codul silvic în bine; anul trecut au dus la demisia guvernului. Cred că un spirit civic există şi este probabil mai vizibil decât în urmă cu 10 ani; dar, evident, e mereu loc de mai bine. Cetăţenia activă se învaţă, şi aşa cum învăţăm să nu mai stăm în banca noastră, trebuie să învăţăm şi să nu întoarcem capul când vedem anumite probleme şi să ştim că acţionând sau reacţionând putem fi parte a unei soluţii.

Care este rolul oamenilor de rând la nivel de contribuţie personală în protecţia mediului?

Aş zice că e vorba mai mult de responsabilitate decât de contribuţie. Multe dintre obiceiurile pe care le avem sau rutina zilnică contribuie, conştient sau nu, la amprenta pe care o avem asupra mediului. Alegerile pe care le facem: mergi la birou cu maşina personală sau transportul în comun; accepţi punga de plastic la piaţă sau la supermarket; eşti atent la ţara de origine a alimentelor pe care le cumperi – toate au un impact asupra mediului. Trăim într-o societate consumeristă, în care bunăstarea este măsurată în numărul bunurilor materiale pe care le acumulezi, iar aceasta tendinţă nu poate fi susţinută de o planetă cu resurse limitate. 

Ce ar avea de învăţat generaţiile anterioare de la Millennials din perspectiva ta?

Cred că toţi avem de învăţat ceva unii de la alţii, şi nu îmi place să separ oamenii în categorii, mai ales legate de vârstă. Dacă ar fi să găsesc o diferenţă, as zice că generaţia Millennials este mult mai obişnuită cu un ritm al schimbării foarte alert – atât al schimbărilor tehnologice, cât şi la nivelul experienţelor trăite: de exemplu, nu demult, un job pe viaţă era de domeniului obişnuitului, acum fiind mai mult sau mai puţin de neconceput. Această adaptare rapidă la schimbare cred că face generaţia Millennials mai rezilientă.

Ai ceva de spus generaţiei tale din experienţa ta de până acum?

Hm, greu de spus. Comparând cu generaţia părinţilor mei, cred că avem mult mai multe oportunităţi. Trăim într-o Europă fără graniţe, unde poţi studia sau merge să lucrezi în altă ţară fără prea multă bătaie de cap. Avem în acelaşi timp şi o responsabilitate mare, dată de contextul în care trăim şi în care ne vom realiza carierele – nu numai criza de mediu de care vorbeam mai devreme va avea nevoie de soluţii, ci şi inegalitatea socială din ce în ce mai accentuată, o situaţie îngrijorătoare politică în Europa şi nu numai, unde populismul şi naţionalismul sunt considerate a fi soluţiile la criza economică şi financiară. Cred că refuzul de a ne complace în eternul „oricum nu pot schimba nimic” va fi foarte important în felul în care va arăta viitorul.

Cum vezi tu viitorul?

Activ şi activist.