Planeta științei este un proiect de popularizare a experimentelor fizice sau chimice în rândul copiilor și al părinților lor. Miruna și Toma Pătrașcu, dar și fetițele lor, Dara și Ina s-au aflat în spatele acestei povești din care știința devine magie și poate și descifrată.
Planeta științei înseamnă o serie de ateliere experimentale la care puteți ajunge la fiecare sfârșit de săptămână la Promenda Mall.
Iar dacă nu reușiți să ajungeți într-un work-shop, urmăriți programul Bucharest Science Festival, Festivalul Științei în Școli sau Calendarele Științifice răspândite gratuit în școlile din București și din țară.
Planeta științei, precum și evenimentele de popularizare organizare de Miruna și Toma Pătrașcu, împreună cu Asociația Secular-Umanistă din România sunt cea mai amplă inițiativă privată de popularizare de la noi. Am încercat să aflăm ce-i mână pe ei în luptă și cum au ajuns în ipostaza de prieteni ai științei.
De la parenting la știință: cred că asta mi-a lipsit în copilărie, să fiu tratată cu respect
Miruna: Totul a început când s-a născut Dara. Atunci ni s-au schimbat brusc și amândurora valorile și prioritățile în viață, oricât de radical ar suna asta. Eu aveam 28 de ani și soțul meu 37. El a făcut Asociația Secular-Umanistă, care are ca scop promovare științei în străinătate și separarea bisericii de stat, iar eu am descoperit parenting-ul.
Veneam din zona de marketing, dintr-o multinațională, iar Toma dintr-o firmă de IT. Încercam să facem ceva al nostru și să putem să ne creștem și copiii rezonabil. Eu am realizat că în zona de parenting singurele cursuri împărtășeau filozofia Super Nanny, adică pedepse și recompense. Iar mie mi se părea mai degrabă un training pentru animăluțe nu un principiu de crescut și educat copii: noi știm care este drumul pentru tine și îți vom da zăhărel sau bețe la fund până îl nimerești.
Atunci am adus în România franciza unui curs de parenting democratic, ceva ce societatea românească era complet nepregătită să primească: părinții aflau că trebuie să își trateze copiii cu respect.
Citisem multe cărți chiar din momentul în care a apărut Daria, pentru că voiam să înțeleg niște lucruri și să le pot oferi copiilor mei o copilărie mai bună decât am avut-o eu. Cred că exact asta mi-a lipsit când eram mică, să fiu tratată cu respect.
Când eram copil aveam senzația că oamenii așteaptă să cresc să se uite la mine ca și când aș fi valabilă.
După 9 ani de zile de parenting însă am obosit un pic și ne-am lăsat. Între timp apăruseră o mulțime de alte cursuri. Acum sunt bucuroasă să văd că piața este în creștere și cred că este singura din lume dominată de filozofia respectului și nu de cea a pedepselor și recompenselor.
Între timp soțul meu începuse să facă festivalul de știință pentru copii și observase că cea mai mare atracție o au atelierele. Așa încât a apărut ideea de a le organiza și în afara festivalului, cu mai multă tehnică și mai puțin show. De ce spun asta?
E bine că micuții sunt expuși la fenomene interesante, văd un vulcan spectaculos, se bucură, capătă convingerea că știința este o magie și toată lumea este mulțumită. Ce se întâmplă însă când copilul are o întrebare? Întrebarea rămâne fără răspuns pentru că cel din fața lui nu este om de știință.
Acum mai există doar un provider serios pe piață, care face știință și inginerie, eematico se numește. Ceilalți însă insistă mai mult pe spectacol pentru că atelierele sunt susținute de oricine altcineva decât de oameni de știință.
Riscul cel mare aici este ca un copil pasionat să își piardă interesul.
Din acest motiv, noi preferăm să aducem pentru toate cursurile oameni de știință. Toma a trăit această frustrare a profesorilor dezinteresați, care nu au putut să îl ghideze către o zone mai specializate care îl interesau pe el și am vrea să nu pățească și copiii noștri, fie cei de acasă, fie cei de la cursuri, așa ceva.
Toma: De unde vine acest atașament pentru științele exacte? Îmi place logica, îmi place adevărul.
Îmi aduc aminte că aveam 8 ani neîmpliniți când primele nave omenești au aterizat pe Marte. Eram în anul 1976. Evenimentul a fost transmis de TVR într-o emisiune extraordinară prezentată de Bacalu. „Mai aveți o întrebare” cred că se numea.
Stăteam cu ochii lipiți de televizor, în timp ce acolo discutau despre aterizarea pe Marte și problemele pe care le-a întâmpinat una dintre nave, care aterizase cu un picior pe o piatră mai mare, iar acest lucru crea probleme misiunii. Trăiam fascinația descoperirii necunoscutului.
Ce facem noi acum este să trezim copiilor curiozitatea pentru știință, de la cursuri și ateliere de biologie, fizică și chimie distractivă până la calendarul științific pe care-l edităm de 9 ani și îl distribuim gratuit în școli. În acest calendar, fiecare zi este marcată cu o descoperire sau un cercetător important. Anul acesta am tipărit un tiraj de aproape 15.000 de exemplare.
În plus, organizăm Bucharest Science Festival și mai facem Festivalul de știință al Școlilor. Colaborăm cu Agenția Spațială Europeană, cu CERN, cu Universitatea București, Institutul Francez sau British Council. Cu toate astea, noi nu putem înlocui ministerul cu ce facem.
Care este filozofia voastră?
Este complet neromânească. Încurajăm copiii să pună întrebări, nouă și lor. Să aibă curiozități și spirit critic.
Știința nu se limitează la un set de date: ziua marțiană durează 24 de ore și 37 de minute. Într-un context poate fi important, dar altfel nu este știință, ci catehism. Din păcate școala românească se limitează la atât.
Știința îți dă niște instrumente de a aborda rațional, structurat un set de probleme la care nu ai răspuns. Iar acest instrumentar depășește fizica, chimia sau biologia. Și se poate folosi nu doar laborator, ci și în relația cu profesorii sau cu Guvernul. Asta încercăm să facem, să cultivăm acest cerc virtuos al spiritului critic.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
