fbpx

Căutare

Share this article

Pe lângă oamenii fără adăpost trecem mai mereu grăbiţi, uneori indiferenţi, alteori impresionaţi doar la secundă de traiul lor. Aproape niciodată nu ne întrebăm ce fel de oameni sunt, ce gândesc, cum (mai) văd ei viaţa, ce pasiuni au avut sau ar fi putut avea, ce iubiri au trăit sau ar fi putut trăi.

V-aţi fi gândit, spre exemplu, că oamenii fără adăpost pot scrie? Ei bine, există în Boston o comunitate de oameni ai străzii care, de mai bine de cinci ani, scrie într-o revistă literară, The Pilgrim (Pelerinul), o publicaţie ce apare de 10 ori pe an sub îndrumarea jurnalistului James Parker, columnist la The Atlantic, şi cu suportul Catedralei Sfântul Paul, din Boston.

La etajul doi al acestei catedrale au loc, conform Pacific Standard, întâlnirile acestor pelerini, care sunt parte a grupului literar local Black Seed Writers Group.  În fiecare zi de marţi se întâlnesc la ora 9.00 dimineaţa şi timp de o oră, într-o atmosferă perfect relaxantă, ascultând muzică şi bând cafea, scriu textele pentru revistă. Fiecare primeşte câte o foaie de hârtie pe care sunt trecute expresii sugestive – “The First Mistake,” “How I Pray,” “Life’s an Ocean,” “Not Being Heard,” “Relaxation” – şi se apucă de scris. Iar rezultatele sunt impresionante pentru că aproape toţi scriu cu o sinceritate feroce despre ceea ce simt şi văd, despre ceea ce au trăit sau îşi imaginează.

Kevin, spre exemplu, un bărbat la vreo 50 de ani căruia îi plăcea să citească “Confesiunile lui Augustin” pe o bancă în parc, a scris despre cel mai bun carton pe care poate dormi un om fără adăpost; Dave, un bărbat care trăia sub un pod, a scris despre durerea pe care a simţit-o când şi-a văzut colegul de stradă maltratat; Margaret, o femeie ce fusese tratată într-o unitate de psihiatrie, a creat poezii de o luciditate extraoridară; Paul, un om al cărui chip are erori biologice, a scris un roman SF, “Razza Freakin’ Aliens”.

The Pilgrim a fost înfiinţată tocmai cu acest scop, de a oferi unor oameni, care rareori mai sunt priviţi ca atare, şansa de a se exprima pe sine, de a vorbi despre problemele şi visurile lor. Au apărut, de atunci, 41 de numere The Pilgrim, în care au scris peste 150 de oameni fără adăpost. Nu toţi care vin rămân. Unii se întorc, continuând să scrie, alţii nu mai calcă pe-acolo niciodată. “Nu mai eşti prietenul meu!”, i-a strigat lui James Parker într-o zi, pe stradă, un anume Cliff, al cărui prim text pentru The Pilgrim, îşi aminteşte jurnalistul, a fost unul “întunecat, violent, cu tente oculte”, ce făcea trimitere la tatăl său închis pentru omucidere.

Că scriu o dată sau de mai multe ori, un lucru e clar, toţi aceşti oameni au făcut ce mulţi alţii, care stau liniştiţi în fotoliul lor de acasă butonând telecomanda, nu au făcut, probabil, niciodată: au căutat adânc în fiinţa lor.

Iar ăsta este, cred, cel mai important lucru pe care un pelerin, oricare ar fi el, ar trebui să-l facă. 

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO