Apa românească Aur’a, descoperită şi îmbuteliată de un om de afaceri timişorean specializat în domeniul energiei, a ajuns să se vândă de două ori mai bine în străinătate decât în România. Apa a ajuns nu doar în Europa de Vest, ci şi în SUA, China, Emiratele Arabe Unite şi chiar şi în Coasta de Fildeş. După ce o vinde de câţiva ani şi la Miami sau pe Coasta de Azur, Horaţiu Rada încearcă să aducă apa şi pe litoralul românesc.
Când a apărut apa Aura pe piaţă?
În 2013 s-a înfiinţat firma Aur’a Mineral Water şi apa a apărut un an mai tâziu.
Dumneavoastră aveţi afaceri în domeniul energiei. Cum aţi ajuns la apă? De ce nu vin sau imobiliare?
Păi eu n-am vrut să fac apă, eu fac reţele şi instalaţii electrice, dar o cunoştinţă m-a bătut la cap: „hai, vino să îmi vezi fabrică de apă că eu vreau să o vând”. M-am dus cu unul din foşti asociaţi, am vizitat fabrica, am discutat, am văzut-o… După ce am văzut cum se îmbuteliază apa, am zis că n-o să mai beau niciodată apă de la furnizorul ăla fiindcă mi se păreau condiţiile de îmbuteliere improprii şi deloc salubre. Eu mă gândeam că apa trebuie să se facă în cu totul alte condiţii. Am discutat pe drum, la întoarcere, cu asociatul meu şi i-am zis că la banii ăştia pe care îi cer ei, facem o altă fabrică, dar ce îmbuteliem? Că toată lumea îmbuteliază. Şi am început să căutăm o apă aparte, am călătorit prin munţi, să căutăm izvoare, să facem analize şi prospecţiuni şi am intrat, în final, într-o peştera necartografiată, unde am găsit apă, dar au durat aproape un an evaluările.
Aţi intrat efectiv în peşteră ca să căutaţi izvoare?
Da, şi sunt şi claustrofob. Îmi amintesc să m-am băgat pe burtă pe sub o stancă, după care am intrat într-o cavernă care s-a lărgit şi am ajuns chiar până în locul de unde ieşea firicelul acela de apă din munte.
Din izvorul acela provine apa Aur’a?
Nu, nu, vorbesc de un alt izvor, tot în judeţul CS. Condiţiile erau vitrege, trebuia să aduc apă pe o distanţă de vreo 10 km, erau investiţii foarte mari şi apa şi-ar fi pierdut din proprietăţi. După asta am căutat alte izvoare, am căutat şi-am tot căutat, până când am ajuns în Ocna de Fier. Am găsit acolo vreo trei izvoare, dar care nu promiteau, dar am descoperit apoi Ursoanea, un izvor din care, dacă te-ai spălat pe faţă şi ai luat apă, ai simţit că de fapt te umpli de energie, ai simţit că e altceva. E o apă care izvorăşte direct din munte şi pe care o simţi altfel, nu-i ca apa de rău, nu-i ca o apă de foraj. Îi simţi valoarea, îi simţi puterea…
Şi v-aţi oprit la acest izvor.
Da. După ce am făcut toate chestiile astea, am zis ok, luăm probe. Am trimis probele la prospecţiuni în Bucureşti, iar analizele au ieşit impecabil. Am repetat alte laboratoare în România, în Ungaria şi în Germania şi toţi au confirmat, de fapt, proprietăţile apei. Văzând alcalinitatea, văzând care are coloizi de aur, văzând că are coloizi de argint, văzând că e microbiologic pură, văzând că putem să o îmbuteliem chiar acolo de unde iese, adică lângă izvor şi că la câţiva metri putem să facem o fabrică, putem să ducem utilităţile şi să facem absolut tot acolo, am zis ok, asta e investiţia, aşa o facem.
Oamenii din zonă ştiau de izvorul ăla?
Da. Era un izvor din care localnicii din Ocna de Fier, de ani de zile, consumă apă şi au o medie de viaţă de peste 90 de ani.
Nu v-au înjurat acum localnicii că aţi pus mâna pe izvor?
Nu, sunt fericiţi fiindcă le-am promovat satul şi le-am crescut imaginea, a crescut brand-ul localităţii.
Aveţi angajaţi din zonă?
O parte din angajaţi sunt localnici, o parte aducem din Reşiţa, o parte din Bocşa şi uneori şi din Timişoara. Fabrica noastră e singura investiţie din acea localitate.
Dar de ce aţi numit apa Aur’a? Puteaţi s-o numiţi izvorul Ursoanea sau mai ştiu eu cum, pentru că multe ape româneşti iau numele zonei sau izvorului din care provin.
Am stat şi ne-am gândit, ne-am răzgândit şi, în primul rând, a fost ideea să îi punem un nume feminin, pentru că apă este de genul feminin.
Am înţeles. Nu poţi numi o apă Vasile.
Numele feminin trebuie legat de mai multe. Ce are apa asta special? Conţine aur. Deci avem un aur, ce mai avem în apă asta? Avem coloizii de argint. Aur’a e un simplu nume feminin şi vine de la aur şi de la a-ul final, care provinde de la argint. Deci avem aur, picătură de apă şi argint. Aşa este şi pe eticheta denumirea, este compusul dintre cei doi coloizi şi apă. După ce am dat denumirea a trebuit să creez formă grafică şi aici a intervenit partea feminină apă, partea masculină aur, simbioză dintre masculin şi feminin, dintre lumina şi întuneric, dintre alb şi negru.
Toată apa e îmbuteliată doar în sticlă „de sticlă”, cum se spune, nu şi la PET?
Da, doar în sticlă, pentru că, din start, la proprietăţile care le are apa nu puteam să o îmbuteliem decât în sticlă. Dacă o îmbuteliam în PET-uri pierdea din proprietăţi.
Dar fiind îmbuteliată în sticlă nu e mai scumpă decât apele concurente?
Ba da, şi nu doar ca produs românesc. E una din cele mai scumpe ape de pe raft în momentul de faţă. Este o apă autohtonă şi, cine o cumpără, plăteşte investiţia, calitatea produsului, plăteşte siguranţă produsului, iar acestea sunt lucruri esenţiale. Noi, prin ceea ce facem, încercăm să oferim siguranţă maximă consumatorului. Prin informarea de pe etichetă spunem ce parametri are, iar oamenii trebuie să afle ce înseamnă o apă alcalină, o apă microbiologic pură. Este o apă care se îmbuteliază la 47 de metri de unde izvorăşte, este o apă asupra căreia nu se intervine decât prin două filtre… Principala calitatea a apei este că e naturală. Apele alcaline sunt moi, sunt plăcute, te mângâie pe interior, pe când apele acide sunt dure. Tot ce mâncăm noi fiind acid, ai nevoie de ceva alcalin care să balanseze. Mulţi promovează apă alcalină, dar, de fapt, este alcalinizată prin diverse aparate. Aur’a este alcalină natural, nu este tot una să compari o apă de la robinet care suportă tot felul de tratamente, clorinari, un anumit grad de nitriţi şi nitraţi în limită, cu o apă care este creată natural, e alcalină natural.
Şi credeţi că îmbutelierea în sticlă şi nu în PET e un alt avantaj?
Da. În primul rând, PET-ul emană foarte multă dioxină, în contact cu razele soarelui. Într-o apă reziduală, dacă noi vorbim că în apă noastră se găsesc coloizi de aur şi argint, în apa care a fost îmbuteliată în pet s-a demonstrat că există microparticule de plastic. Consumând apă dintr-un pet, cu siguranţă acumulăm şi noi acel plastic.
Sticlele le-aţi luat din România, sau de unde?
Sticlele, la momentul de faţă, se iau de la un mare producător din Slovacia. Iniţial am dorit ca Aur’a să fie un produs 100% românesc, adică inclusiv ambalajul. N-am reuşit să luăm sticle din ţară, şi pentru noi e o mare problemă, pentru că costurile sunt aproape duble faţă de situaţia în care am fi luat din România, numai dacă punem transportul în calcul. În România nu mai există un producător de sticlă. Toţi cei care au fost aduc din alte ţări, de la alte fabrici, nimic nu există producţie 100% românească.
Dopurile de und ele luaţi?
Dopurile am încercat să le luăm din România, dar nu am găsit un furmizor care să ne confere condiţiile dorite de noi pe linie de siguranţă alimentară. Există producători foarte buni şi foarte cunoscuţi de dopuri de plastic, dar noi nu voiam plastic, ci aluminiu, care e mult mai potrivit pentru sticlele „de sticlă”, şi, din păcate, am găsit doar în străinătate, în Germania.
Deci de pe sticlă doar eticheta e românească?
Da. Şi apa. Toate lucrurile de calitate se plătesc, iar investiţiile în sistemul de siguranţă sunt foarte mari. Ultima certificare pe care am reuşit să o obţinem a fost emisă de către guvernul Emiratelor Arabe Unite, iar Aur’a a devenit marcă de încredere în Emirate Arabe. Asta a înseamnat un audit trimis de guvernul Emiratelor Arabe, un audit care a venit la fabrică, un audit internaţional, care s-a întins pe perioada unei săptămâni, s-a discutat, s-a monitorizat izvorul… Cei din Dubai, în momentul în care am înregistrat produsul acolo şi au trimis auditul la fabrică, au stabilit că apă Aur’a este pe acelaşi nivel cu Evian-ul.
Pe ce pieţe internaţionale se vinde apa acum?
Se vinde în China, SUA, pieţele din Emiratele Arabe Unite, Franţa, Austria, Germania…
Nu şi piaţă din România?
Şi cea din România este în continuă creştere.
În străinătate unde se vinde? În restaurantele hotelurilor? În magazine?
În zona magazinelor naturiste, în zona hotelurilor şi restaurantelor de lux… În Coasta de Fildeş, de exemplu, Aur’a se vinde în farmacii, conform politicilor de acolo…
Unde vindeţi mai mult, în România sau în străinătate?
În străinătate vindem de două ori mai mult decât în ţară. Dar a început şi în România, prin zona de nişă, zona magazinelor naturiste, care au fost primele care au apreciat-o, şi apoi am început să o ducem şi în supermarketuri, fiindcă piaţa o tot cere. A început să apară şi în restaurante şi chiar în benzinării.
Pe litoralul românesc aţi ajuns să vindeţi?
Ar fi normal să fim prezenţi şi pe litoralul românesc, atâta vreme cât suntem deja pe litoralul francez, adică pe Coasta de Azur, sau în SUA, la Miami.
De ce nu se vinde şi apa pe litoral, la noi?
E în câteva restaurante, dar foarte puţine. Cei de pe litoralul nostru nu vor să ofere servicii de calitate maximă şi îi interesează în primul rând maximizarea profitului, nu satisfacţia clientului.
Oricum, bănuiesc că nu v-aţi gândit din prima să fie o apă pe care să o bea lumea la terase, cu bere, şi să toarne din ea în vin?
Nu, atâta timp cât am îmbuteliat-o în sticlă, stica creează un disconfort. Pe lângă siguranţă, se creează disconfortul la transport.
Dar cine consumă mai mult, femeile sau bărbaţii?
Femeile sunt principalii consumatori a apei, fiindcă sunt mult mai aproape decât noi, bărbaţii, de adevăr, respectă produsele, respectă calitatea şi şi-o doresc mai mult, poate, decât noi.
Pe ce pieţe mai vreţi să intraţi?
Suntem în discuţii pentru Portugalia, Spania, Italia, Elveţia, şi nu în ultimul rând pentru zona Indoneziei.
Străinii au complexe de superioritate faţă de Aur’a, că e o apă?
Da, la început am încercat să întrăm pe toată Germania, iar distribuitorul de la vremea aceea din Germania a zis că ar fi bine să nu scriem pe sticlă că este produs în România. Am refuzat ideea de a nu scrie unde este făcut acest produs, cu atât mai mult să nici nu respectă normele de inscripţionare să nu spui sursă produsului. Peste tot unde am mers cu această apă nu s-a uitat unde este produsă, ci toată lumea, toată piaţă a apreciat de fapt calităţile şi proprietăţile ei. Nimeni nu a zis şi n-a contat că este din România, din contră, România este recunoscută că o piaţă a apelor naturale şi bune.
