Profesoara premiată Merito, Laura Felea, un nume în sistemul educațional care predă zilnic elevilor „de la palat” lecția generozității și a altruismului
Numele tău este asociat cu sistemul educațional. Debutul a fost din perspectiva ta natural, însemnând că ai vrut mereu să fii parte din educație și astfel ai studiat pe domeniu?
Da! De când mă știu mi-am dorit să fiu ”doamna”. Inițial învățătoare, apoi, din clasa a III a, am descoperit istoria. Tata avea un verișor profesor de istorie care a fost repartizat (așa cum era înainte de revoluție) la Tulcea. A stat la noi pentru un an, iar eu, copil curios, i-am citit toate manualele și stăteam lângă el atunci când corecta lucrări. Mi se părea fascinant! Prin liceu am avut un an în care am cochetat cu ideea de a da la Drept, dar dragul de copii a câștigat. Am avut de mică ”lipici la copii”, răbdare și îmi e dragă inocența lor, inocență pe care adulții și-o pierd.
Laura Felea:„La școală nu am fost un elev de 10”
Când și cum ai debutat în învățământ?
Septembrie, 1997. Am dat admitere la Facultatea de Istorie din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Concurență mare, eu insuficient pregătită, nu am reușit. Am venit acasă, am aflat că aș putea preda ca suplinitor într-un sat de lângă Tulcea, unde aveau nevoie de educator. Am mers la școala respectivă să mă interesez despre condițiile examenului și am aflat că au un post și de profesor de istorie-geografie. Așa că mi-am depus dosarul pentru acel post, am dat concursul și l-am luat, deși eram singura candidată fără experiență în învățământ. Nu aveam nici 19 ani, iar elevii mei erau și cu 4 ani mai mici. Mi-a fost teribil de teamă la început că nu mă voi descurca, dar am avut noroc de un colectiv excepțional, care m-a consiliat și format. Am prins repede drag de ceea ce făceam, și copiii de mine, am comunicat bine, fapt care a făcut totul mai ușor. În anul următor am dat admiterea din nou la Istorie, dar la București, din motive personale am facut facultatea la fără frecvență și am continuat să lucrez în învățământ.
Să înțeleg că dragul de istorie l-ai prins de la un membru din familia ta. Mai este careva, pe lângă verișorul de pe tată – dascăl, care să-și fi pus amprenta într-o anumită formă în sistemul de învățământ?
Da, în familia extinsă- din partea tatălui sunt mai multe cadre didactice. Fratele bunicii și soția lui au fost învățători în sat, un verișor de-al tatălui este profesor tot de istorie, așa cum povesteam. Sora tatălui meu a fost învățătoare. Din actuala generație, am fost singura care și-a dorit să facă educație la catedră.
Mă duc puțin, cu acordul tău, în copilărie. Ai fost acea fetiță care-și lua prietenii sau frații și le dădea extemporale și se visa continuu la catedră? Ce-mi poți relata?
Am fost un copil energic, care a crescut până la cinci ani și jumătate la bunici, în Dorohoi, alături de mai mulți verișori. Eram cea mai mică dintre ei, dar cumva reușeam să îi conving să mă asculte. Apoi a venit pe lume sora mea, Monica, pe care mi-am dorit-o foarte mult, dar care mi-a fost cobai, cu sau fără voia ei. O puneam să deseneze, apoi să citească și să scrie, o cicăleam, cred că eram o adevărată pacoste. Ea era mai artistă, așa e și acum, eu îmi testam abilitățile pedagogice pe ea, verificâdu-i temele, ascultând-o la lecții. Îmi plăcea rolul de ”doamna”.
Cum ai fost la școală? Ai fost o școlăriță doar de zece și care iubea mult istoria?
La școală nu am fost un elev de 10. Am învățat bine, cu rezultate mai bune la disciplinele umane și mai puțin bune la cele reale (nu am înțeles fizica și chimia și regret și acum că nu le-am învățat), învățam doar ceea ce îmi plăcea, iar la celelalte discipline eram elev de 7. Am fost pasionată de istorie, geografie și literatură, citeam foarte mult, dar, din nefericire, profesoara de limba română din clasa a XI-a și a XII-a nu ne încuraja pe această direcție. Da, istoria mi-a plăcut foarte mult, deși aveam o profesoară foarte severă. Am avut un 4 și la istorie, doar o dată, dar și mulți de 10, ceea ce era excepțional în vremurile noastre, când nota 10 se dădea destul de greu (10 era nota profesorului).
Laura Felea:„Am 25 de ani la catedră, căci, înainte de toate, profesor sunt”
Ți-a fost insuflată iubirea față de această disciplină de către verișorul de pe tată, dar cine ți-a menținut-o?
Curiozitatea. Așa cum spuneam, primele lucruri le-am aflat de la unchiul care a stat la noi. Și din Legendele Istorice pe care le aveam în lectura de vacanță din școala primară. Apoi, am vrut să aflu tot mai mult și am tot citit. Generația născută înainte de revoluție citea mai mult, poate și pentru că altfel nu avea acces la informații. Doamna învățătoare ne încuraja să facem fișe de lectură, apoi primul meu profesor de istorie ne-a învățat să ne luăm notițe și să extragem ideile principale din manualele stufoase de istorie. Și ne-a învățat că nu contează atât de mult datele , cât ordinea desfășurării evenimentelor. De dumnealui, care făcea din oră o poveste, am fost fascinată. Apoi am avut o doamnă profesor (timp de 7 ani, că am facut și gimnaziul la același liceu) foarte severă, dar care ne punea să muncim foarte mult. Fără muncă susținută nu se poate să ai rezultate bune, ne spunea deseori. De la dumneaei am învățat că orice eveniment are cauze și efecte. Și că istoria este scrisă de învingători, deci să cercetez dincolo de prima informație. Deși era exagerată deseori, iar regulile impuse frizau și absurdul (nu aveai voie la școală cu unghiile făcute, păr vopsit, rujată, păr lung la băieți), am învățat multe de la dumneaei. Inclusiv cum să mă comport și ce să nu fac în relațiile cu elevii.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
