Ramona Mitrică, femeia ce schimbă imaginea țării peste hotare „povestindu-le” britanicilor cultura românească printr-o editură ce publică autori români și prin singurul festival de film românesc de la Londra

De peste 20 de ani, Ramona Mitrică poartă cultura română peste granițe, „povestind” britanicilor despre noi, prin filme, prin literatură, prin tot ce am avut sau avem noi mai special. Peste 10 ani directoare a Fundației Rațiu (care a acordat un mare număr de burse studenților români în UK, mulți fiind astăzi nume importante ale culturii noastre sau ale celei britanice), Ramona Mitrică a creat Festivalul de Film Românesc de la Londra și conduce, în paralel, Profusion Books – editură britanică independentă ce traduce și publică autori români.

V-ați stabilit în Marea Britanie în 1999, ca atașat cultural al Ambasadei României la Londra și a urmat apoi perioada în care ați fost, pentru 10 ani (2002-2012), directoare a Fundației Rațiu, care acordă burse în Marea Britanie studenților români. Care a fost prima impresie puternică pe care ați avut-o când v-ați stabilit la Londra? Care e prima amintire care v-a marcat?

Primele amintiri londoneze sunt foarte… picturale: străzi mici, pietruite, pline de flori. Străduțele de acest tip se numesc „Mews”. Frumoase, romantice, secrete. Clădirile de pe aceste „Mews” sunt fostele grajduri plasate discret pe lângă marile conace din epocile georgiană și victoriană. Grajdurile de cai au devenit astăzi, după două sute de ani, locuințe de lux foarte căutate sau elegante buticuri de design. Sunt niște clădiri minuscule, decupate parcă din cărți de povești.

Mă plimb des pe acolo și astăzi. E ca o întoarcere în timp. Vara, pe seară, după o ploaie scurtă, vezi cum se ridică aburii din pietrele calde. E foarte „atmosferic” așa. Ca într-un peisaj pictat de Turner.

Sunt peste 20 de ani de când promovați, în diverse feluri, cultura românească în Marea Britanie. Cu toată sinceritatea, care este imaginea pe care o are România în ochii britanicilor? S-a schimbat în vreun fel această imagine în acești 22 de ani?

Noi facem imaginea, în primul rând. Fiecare dintre noi. Prin felul în care ne adaptăm la comunitatea în care trăim, prin contribuția noastră. Prin empatie, spirit civic, respect.

În 1999 erau maxim cincizeci de mii de români în toată Marea Britanie, cei mai mulți dintre ei fiind stabiliți în capitală.

Imaginea s-a schimbat mult de atunci. Contextul s-a schimbat și el mult. Între timp România a intrat în Uniunea Europeană, iar Marea Britanie a ieșit.

Astăzi comunitatea de români din Marea Britanie este foarte numeroasă, probabil în jur de un milion de persoane: asistente medicale, lucrători în construcții și în hoteluri, doctori, oameni de afaceri, finanțiști, arhitecți, IT-iști, artiști etc. Comunitatea românească a crescut și s-a răspândit în orașe mari și mici din Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord.

Vizibilitatea românilor – și implicit a culturii române – este cu mult mai mare astăzi.

Cu precădere în perioada 2000 – 2015, numeroși tineri români au venit în Marea Britanie pentru studii de licență, masterate și doctorate, pentru programe de cercetare și pentru a-și dezvolta cariera profesională. Peste o mie dintre aceștia au beneficiat de burse de studii de la Fundația Rațiu din Londra, în special pentru studii de politică, economie, relații internaționale, istorie, antropologie, biometrie, biochimie, precum și pentru învățământul artistic.

Valuri succesive ale migrației economice s-au înregistrat îndeosebi după intrarea României în Uniunea Europeană în 2007 și, mai ales, după 1 ianuarie 2014, când românii au dobândit acces liber pe piața muncii din Marea Britanie. Lucrurile se vor schimba însă radical începând cu acest an, ca urmare a Brexitului, a restrângerii drepturilor de ședere, de muncă și de liberă circulație.

Sunt peste cincizeci de muzicieni români de excepție stabiliți în Marea Britanie. Menționez numai câțiva aici: soprana Nelly Miricioiu-Kirk, pianiștii Anda Anastasescu, Alexandra Dariescu și Sergiu Tuhuțiu, violoniștii Alexander Bălănescu, Eugen Sârbu, Corina Belcea și Remus Azoiței. I-am aplaudat la Covent Garden, Royal Albert Hall, Barbican, Royal Festival Hall și Wigmore Hall, iar cu unii dintre ei am avut onoarea să și lucrez de câteva ori.

Sculptorul Paul Neagu, scenografa Maria Bjornson (Prodan), Prințesa Marina Sturdza – jurnalistă și activist umanitar, arhitectul Șerban Cantacuzino, istoricul de artă Sanda Miller au părăsit această lume mult prea devreme, dar impactul lor asupra vieții culturale britanice continuă să fie vizibil.

Este vreun domeniu cultural în care vi s-a părut că românii sunt în mod special apreciați în UK? Muzica, filmul, literatura, teatrul, dansul?

Filmul, cu siguranță. În special în ultimii zece ani.

Distribuitori precum Artificial Eye/Curzon, Dogwoof, AntiWorlds, Sovereign Film Distribution, New Wave Films, Trinity și Soda Pictures lansează filmele „Noului Val” românesc pe piața britanică – unii dintre ei fiind interesați de filmul românesc de mai bine de cincisprezece – douăzeci de ani.

Anul trecut au fost lansate două filme de Corneliu Porumboiu: lungmetrajul de ficțiune La Gomera/ The Whistlers și documentarul Fotbal infinit.

Anul acesta a fost lansat documentarul Colectiv, regizat de Alexander Nanau, prezentat recent și de postul de televiziune BBC4, și Malmkrog al lui Cristi Puiu.

În 2003 ați creat Festivalul de Film Românesc de la Londra (FFR). Cum s-a născut această idee?

Festivalul a început la un cinematograf de artă din centrul Londrei şi a crescut constant, având în program un spectru larg de filme în limba română, subtitrate în limba engleză: succese incontestabile, producţii de ultimă oră şi retrospective.

Festivalul s-a născut în 2003. „Noul Val” al cinematografiei româneşti s-a ridicat în acelaşi timp, scoţând la lumină regizori, actori şi producători remarcabili. Sprijinit şi inspirat de aceste talente, Festivalul a devenit din ce în ce mai puternic.

La primele ediții, tinerii regizori Cristian Mungiu şi Corneliu Porumboiu, acum premiaţi la Cannes, îşi prezentau filmele de studenţie. Filmul românesc încă nu se bucura de distribuţie în cinematografele britanice, iar interesul publicului abia începuse să se manifeste. Regizorii au rămas alături de Festival în toți acești ani și încă le prezentăm filmele.

Treptat, ajutat de recunoaşterea internaţională acordată filmului românesc, precum şi de faptul că marile succese de la Cannes și Berlin au fost cumpărate de case de distribuţie britanice, publicul de aici a început să fie tot mai interesat de regizorii români şi de filmele lor.

Deși există deja un număr important de filme românești care au distributori britanici, sunt încă multe alte filme valoroase care nu au distribuție, dar care merită să fie prezentate și publicului de aici. Aici intervine Festivalul de Film Românesc.

În cadrul evenimentului organizăm proiecții de filme artistice, documentare, serii de scurt metraje, precum și evenimente conexe: master-classes, sesiuni de întrebări și răspunsuri cu publicul, recepții și evenimente de networking. Sunt invitați specialiști români din lumea filmului – regizori, actori, scenariști, critici de film, producători – pentru întâlnirile cu publicul și cu specialiștii de film britanici.

Festivalul de Film Românesc de la Londra (www.rofilmfest.com) este un eveniment anual organizat de compania britanică Profusion International, în parteneriat cu Cinematografele Curzon din Londra. Este un eveniment non-profit care funcționează pe bază de granturi, donații și sponsorizări. Pentru promovarea acestui important produs cultural ne bucurăm atât de sprijinul comunităţii şi al business-urilor româneşti din Londra, cât și de cel al autorităţilor române.

Suntem o echipă mică, formată din experți în promovare artistică și buni cunoscători ai mediului cultural britanic. Am început împreună în urmă cu optsprezece ani aceasta muncă deosebit de frumoasă, continuăm împreună.

Sperăm ca publicul să revină în sălile de cinema, alături de noi, și să se bucure de filme.

Care este evenimentul pe care l-ați organizat până în prezent în cadrul festivalului și care s-a bucurat de cel mai mare succes de public în Londra?

Îmi vin imediat în minte întâlnirile emoționante cu Victor Rebengiuc. L-am cunoscut personal ca rector al Academiei de Teatru și Film din București, când eram eu studentă acolo. Încă de la înființarea Festivalului ne-am bucurat de sprijinul acestui prieten minunat. Filmele Pădurea spânzuraților, Moromeții 1, Niki Ardelean Colonel în rezervă, Medalia de onoare și Câinele japonez au rulat cu casa închisă, fiind urmate de discuții fascinante și intense, prelungite până târziu la clubul Festivalului.

M-a bucurat foarte mult prezența lui Stere Gulea în Festival. L-am avut ca oaspete pentru proiecții la Londra și Edinburgh, cu Moromeții 1 & 2 și cu Sunt o babă comunistă. Discuțiile sale cu publicul sunt delicioase și pline de umor. Profităm de fiecare dată de timpul petrecut împreună și învățăm enorm. Mi-ar fi plăcut foarte mult să îl am profesor.

Retrospectiva Lucian Pintilie, în prezența regizorului, a fost un eveniment impresionant. Pintilie revenea după treizeci și cinci de ani la Londra. Eram în 2004, în Soho. Au fost zece proiecții de neuitat, găzduite de Alex Leo Șerban, cu filmele prezentate în ordine cronologică, de pe 35 de mm: Duminică la ora şase, Reconstituirea, De ce trag clopotele, Mitică?, Balanţa, O vară de neuitat, Prea târziu, Terminus Paradis, După-amiaza unui torționar, Niki Ardelean Colonel în rezervă și Tertium non datur. Școală de cinema. Cu sala plină.

În 2008 ați pus bazele Profusion împreună cu Mike Phillips (scriitor, istoric și consultant pe teme culturale) și ați început să publicați seria Profusion Books, în cadrul căreia au apărut deja câteva romane semnate de autori români, ca Augustin Buzura, George Arion, Stejărel Olaru, Liviu Antonesei. Cum sunt primite romanele românești în Marea Britanie? Ce ecouri ați avut?

Profusion Books (www.profusion.org.uk) este o editură britanică independentă care susține literatura română în traducere. Am tipărit până acum câteva romane, un volum de povestiri, o carte document, literatură feminină, debut, literatură noir. Traducerile sunt realizate în echipă, de mine împreună cu Mike Phillips și Mihai Rîșnoveanu.

Cărțile noastre sunt disponibile atât în format tipărit cât și în format Kindle, la prețuri accesibile. Ne gândim și la versiuni audio pentru volumele:
Report on the State of Loneliness (Raport asupra singurătății) de Augustin Buzura
Attack in the Library (Atac în bibliotecă) de George Arion
Rîmaru – Butcher of Bucharest (Rîmaru – măcelarul Bucureștiului) de Mike Phillips și Stejărel Olaru
The Innocent and Collateral Victims of a Bloody War with Russia (Victimele inocente și colaterale ale unui sângeros război cu Rusi‪a) de Liviu Antonesei

Susținem importanța creșterii numărului traducerilor, în contextul în care numai aproximativ 4,5% din cărțile publicate anual în Marea Britanie sunt traduceri. Conform rapoartelor specialiștilor în piața de carte – Nielsen – literatura polițistă, literatura sci-fi/fantasy și volumele care au câștigat premii literare importante sunt printre cele mai citite traduceri.

Pentru ca o mică editură independentă ca a noastră să poată crește este nevoie de crearea unul val de interes mai amplu, a unui context mai larg pentru literatura în traducere, pentru literatura europeană și, în special, pentru literatura română.

Un fel de „Noul Val” al literaturii române traduse. Poate chiar după modelul „Nordic Noir” – valul uriaș de literatură scandinavă, de tip noir și polițist. Literatura nordică noir a luat amploare cu Seria Millennium a lui Stieg Larsson și succesul protagonistei Lisbeth Salander, fata cu un dragon tatuat. Acesta a fost un pariu câștigător al casei de editură Quercus, declanșând un adevărat val în Marea Britanie – ducând la mari succese pentru mulți alți autori, dar și pentru seriale de televiziune.

Profusion Books, Aurora Metro Books, Istros Books, Seagull Books, Bloodaxe, Dalkey Archive Press sunt câteva edituri – mai mici sau mai mari – care au publicat titluri românești în ultimii douăzeci de ani. La Bloodaxe s-a tradus poezie de Ana Blandiana, Mircea Dinescu și Marin Sorescu, la Aurora Metro Books s-au tradus câteva piese de teatru de Alina Nelega, Andreea Vălean, Matei Vișniec și Mihail Sebastian.

În urmă cu zece ani a existat și o colaborare a ICR București cu o editură universitară britanică – University of Plymouth Press – unde au apărut treisprezece titluri românești, în format tipărit. Volumele sunt însă inaccesibile din cauza prețurilor mari și a sistemului de distribuție greoi.

La Londra există un nou premiu pentru literatură în traducere, EBRD Literature Prize, acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Anul acesta este în competiție și o traducere din literatura română: Domnul K. Eliberat de Matei Vișniec, în traducerea Jozefinei Komporaly.

A existat și un premiu pentru traduceri din poezia europeană, acordat de Societatea de Poezie britanică timp de mai mulți ani: Popescu European Poetry Translation Prize. Premiul purta numele lui Corneliu M. Popescu, tânărul care a tradus Eminescu în engleză, în anii ’70.

Tânărul de nouăsprezece ani a murit în seismul din ’77. În onoarea sa, premiul a fost inițiat în 1983 de poetul Alan Brownjohn, alături de tatăl lui Corneliu M. Popescu, cu sprijinul lui Ion Rațiu și al Consiliului Britanic.

Citește și: Diana Nour, pictorița româncă ce vede culorile strălucitoare printre nuanțele terne ale Angliei. Sau cum luptă un suflet de artist pentru a da sens visurilor sale

Fundația Rațiu a susținut acest premiu între 2003 – 2011, care s-a acordat din doi în doi ani în acea perioadă. În 2005, pentru prima dată în istoria premiului, a fost câștigătoare o traducere din limba română. Adam Sorkin și Lidia Vianu au primit premiul pentru traducerea volumului The Bridge (Puntea) de Marin Sorescu. Cel mai recent Popescu European Poetry Translation Prize a fost acordat în 2015 de Poetry Society, cu sprijinul Consiliului Britanic. Sperăm ca acest premiu să atragă noi sponsori și să poată fi reluat cândva.

Cum alegeți un roman spre traducere și publicare?

Alegem cărți bune care descriu societatea românească și care ar putea fi de interes pentru cititorul britanic.

De exemplu, am ales Raport asupra singurătății de Augustin Buzura pentru că este o carte bună, pe care o cunosc în detaliu, scrisă de un autor pe care îl apreciez. Este o carte care spune foarte mult despre cultura noastră.

Buzura rămâne unul dintre cei mai de seamă romancieri din peisajul literaturii române contemporane. De-a lungul anilor, a fost implicat în mai multe confruntări dificile cu autoritățile.

Disputele cu opinia oficială au continuat și după 1989, până la moartea sa, transformându-se în satire dure. Romanul Report on the State of Loneliness (Raport asupra singurătății) prezintă o serie de istorii despre ultima sută de ani din trecutul Transilvaniei, împreună cu meditația autorului asupra identității și apropierii momentului morții. Compusă, în măsuri egale, din satiră politică fină, meditație asupra vieții și o explorare adâncă a istoriei regiunii balcanice, această carte este o lectură fascinantă și plină de revelații.

Cât de greu v-a fost să convingeți librăriile din UK să preia distribuția volumelor pe care le publicați?

Destul de greu. Este nevoie de crearea unui interes mai larg pentru literatura română în traducere. Proiectul nostru editorial este un proiect privat, de nișă, realizat exclusiv din fonduri proprii.

În afară de Profusion Books, mai sunt încă câteva edituri britanice – mai mari sau mai mici – care publică titluri românești. Cam cinci – șase titluri fiecare, în ultimii zece ani. Deocamdată este prea puțin pentru a crea un val de interes mai larg. Mai avem încă de construit la acest capitol.

Au fost două aspecte care probabil v-au afectat activitatea în ultima perioadă: pandemia și Brexitul. Care a fost impactul celor două „fenomene” asupra activității dvs. culturale la Londra? Cât de sumbru sau de optimist arată acum lucrurile?

Efectele pandemiei se văd deja. Efectele Brexitului nu vor întârzia să apară.

Întregul context cultural în care funcționăm este grav afectat de pandemie. Unele instituții culturale britanice – teatrele și sălile de concert, de exemplu – sunt închise de peste un an. Târgul de Carte de la Londra a fost anulat și anul trecut și anul acesta.

Câteva cinematografe londoneze de artă – din rețeaua Curzon – au fost temporar deschise vara trecută, în condiții de maximă siguranță. Eu am profitat de ocazie atunci și am fost în fiecare zi la cinema. Am văzut peste șaizeci de filme absolut extraordinare, din toată lumea, și am învățat enorm. O vară cu adevărat de neuitat.

Este nevoie de multă răbdare deocamdată. Și de încredere. Ne-am oprit din alergare, dar nu ne-am pierdut interesul, entuziasmul și pasiunea. Îndrăznesc să cred că vom reveni și mai plini de elan. Deocamdată povestim, plănuim, ne gândim. Suntem cu toții în standby.

Care sunt evenimentele pe care le aveți în pregătire?

Festivalul de Film Românesc de la Londra, la sfârșit de octombrie. Cea de-a șaisprezecea ediție. Vedem cum evoluează lucrurile până atunci.

Deocamdată planul este ca la sfârșit de iunie să înceapă să se redeschidă instituțiile de cultură din Anglia. Are loc o relaxare treptată a condițiilor de lockdown, pe măsură ce se înaintează cu vaccinarea populației.

Redeschiderea cât mai rapidă a instituțiilor de cultură, în condiții de siguranță, depinde mult de rata de vaccinare. Până astăzi, peste 60% din populația Marii Britanii a primit deja primul vaccin. Situația s-a îmbunătățit foarte mult în ultimele luni.

Dar noile apariții editoriale pe care le planificați?

Lucrăm la traducerea și publicarea unui nou roman, Drumul cenușii de Augustin Buzura, în colaborare cu Fundația Culturală Augustin Buzura.

Vrem să citim mai multă literatură feminină din România (și diaspora), în română și engleză, să avem o perspectivă mai clară și apoi să alegem câteva titluri spre publicare. Am terminat de curând două romane excelente ale Ioanei Drăgan, fostă colegă la Litere: Gripa. O poveste de Crăciun și Mafalda. Am recitit Saviana Stănescu, Ioana Băețică, Felicia Mihali, Carmen Francesca Banciu, Domnica Rădulescu, Carmen Firan, Elena Ștefoi, Ana Maria Sandu, Alina Nelega, Gianina Cărbunariu și Andreea Vălean.

Ne gândim, de asemenea, la George Arion şi la al său clasic personaj, simpaticul jurnalist Andrei Mladin – detectiv fără voie. Am publicat deja primul roman din seria Mladin: Atac în bibliotecă. Și am mai citit încă opt romane din aceeași serie. Pe cel mai recent l-am „devorat” la sfârșitul anului trecut: Mâna care închide ochii. Este primul roman românesc despre pandemie. Superb scris și cu măiestrie compus. Fabuloase povești cu spioni, răpiri, urmăriri, criminali în serie, președinți, conspirații și nebuni mai mult sau mai puțin închipuiți. Și un atac în anticariat, de această dată.

Dacă mâine soarele ar răsări într-o lume ideală, din care marile noastre probleme – cum ar fi cele legate de pandemie – au dispărut complet, care ar fi primul eveniment pe care ați visa să-l organizați?

Un mare turneu, în zece orașe din Marea Britanie. Cu scriitori români. Cu prezentări de carte, conferințe, întâlniri cu publicul și spectacole – lectură. Și o caravană a filmului românesc. În paralel.

Dacă ați deveni ministru al culturii în România sau ați ocupa o altă funcție importantă în domeniul cultural, în țară, care ar fi principala/principalele schimbări pe care le-ați sugera pentru a îmbunătăți imaginea culturii noastre în străinătate?

Aș accentua mult și imediat pe partea de educație. În țară și în diaspora. Digitalizare. Disciplina discursului. Identificarea și stoparea fenomenului de fake news. Informarea corectă.

Aș susține cinematografia română, în mod special, pentru că este deja vizibilă și există un start foarte bun. Să se poată experimenta și produce mai mult. Să fie promovată internațional în mod profesionist. Și constant.

Aș încuraja traducerile din literatura română printr-o strategie amplă și de lungă durată. Aș acorda o mai mare atenție pregătirii traducătorilor și, mai ales, distribuției de carte tradusă.

În orice situație, aș construi o strategie pe termen lung prin care să se poată produce și livra în mod consecvent și profesionist.

Diplomația culturală este importantă, iar modalitățile de realizare trebuie regândite în funcție de contextul internațional actual și de prioritățile noastre pe termen lung. Aim high: Țintește sus. Strategic. Încheie parteneriate cu instituții locale prestigioase și populare. Identifică și fă lobby pe lângă oameni de cultură aflați în poziții cheie, cu putere de decizie în viața culturală a țării respective.

Micile institute culturale naționale din marile capitale ale lumii nu pot avea un impact major și pe termen lung – prin natura muncii și a capacității lor, indiferent de cât de profesionist și simpatic ar fi personalul acestora. În momentul de față „peticim” pe ici, pe colo. Imediat ce avem ocazia, propun să croim o haină nouă, vizibilă tuturor.

Este ceva ce vă lipsește sau v-a lipsit vreodată din România?

Părinții, familia, prietenii dragi. Biblioteca de acasă. Mormintele bunicilor. Obiceiurile de sărbători. Spectacolele de teatru în limba română, pe scenă.

Ce apreciați, în mod special, la viața în Marea Britanie?

Viața culturală. Varietatea ei, deschiderea și accesibilitatea.

Două expresii englezești rezumă foarte bine ceea ce îmi place mult aici: Gentleman’s agreement (încrederea în cuvântul dat) și Minding your own business (fiecare își vede de treaba lui).

Echilibrul. Corectitudinea. Consecvența. Spiritul civic. Grija pentru comunitate. Politețea.

Dacă v-ar ruga un britanic, care nu a auzit prea multe încă despre România, să îi rezumați în câteva cuvinte ce este mai frumos și mai special în cultura noastră, ce i-ați spune?

Cred că mai întâi l-aș întreba pe interlocutor care este aria sa de interes, ce-i place și ce-l inspiră mai mult, care sunt pasiunile și hobby-urile sale: muzica, teatrul, dansul, expedițiile, sportul, deliciile culinare, fotografia etc.

Apoi i-aș povesti și despre ce mi-este mie mai drag, despre ce mă bucură și mă inspiră: despre ritual și spiritualitate, despre limba română, despre muzica Mariei Tănase, despre verticalitatea, măiestria și căldura lui Victor Rebengiuc, despre umorul și profunzimile „Noului Val” de cinema, despre „Măiastra” însăși, despre Domnișoara Pogany și despre infinit.

I-aș mai spune despre „Anemonele” lui Luchian, despre Bernea, Chirnoagă și Câlția, despre Adrian Ghenie și Dan Perjovschi. I-aș vorbi despre Augustin Buzura și al său Recviem pentru nebuni și bestii. Și, cu siguranță, i-aș spune poveștile copilăriei, cu părinți și bunici, cu Sânziene, descântece și rituri de trecere.

Iar, la final, i-aș construi propria sa punte către cultura română, i-aș deschide larg porțile și l-aș lăsa să exploreze liber.

 

*** Fotografiile din articol sunt realizate de Laura Lazăr, Adrian Cherciu, Michael Crișan și Mihai Adrian Buzura.