Uleiurile vegetale: ghid de utilizare pentru îngrijirea părului şi a pielii - LIFE.ro
Mergi la conținut

Uleiurile vegetale: ghid de utilizare pentru îngrijirea părului şi a pielii

Foarte multe celebrităţi laudă uleiul vegetal, spunând că-l folosesc atât pentru păr cât pentru îngrijirea pielii.
Share this article

Foarte multe celebrităţi laudă uleiul vegetal, spunând că-l folosesc atât pentru păr cât pentru îngrijirea pielii. Dar oare chiar să fie acesta secretul unui ten fără cusur? Ei bine, cu toate ştim că nu este singurul truc, este unul dintre produsele la îndemâna oricui. Folosit corect, uleiul vegetal are efecte miraculoase, aşa că îţi arătăm cum să-l alegi pe cel potrivit şi în ce fel îl poţi integra în ritualul tău de înfrumuseţare.

Specialiştii ne recomanda să folosim uleiurile vegetale sau produsele cosmetice care conţin astfel de ingrediente mai ales în sezonul rece, pentru că sunt foarte potrivite pentru a hrăni şi proteja pielea. Acestea formează o barieră protectoare la nivelul pielii, refăcând filmul hidrolipidic natural. Uleiurile sunt benefice pentru că acestea conţin ingrediente de tip NMF. Esteticiana Corina Allan ne explică ce înseamnă NMF: „Factorul natural de hidratare (NMF) reprezintă o categorie de compuşi solubili în apă, care se găsesc doar în stratul superior al pielii. Aceşti compuşi absorb apa din atmosferă şi o combină cu apa pe care o conţin deja, pentru a menţine nivelul optim de hidratare. Compuşii NMF ajută la stabilizarea şi la menţinerea matricei intercelulare a pielii. Acest ajutor previne iritaţiile de suprafaţă să pătrundă adânc în piele, previne pătrunderea bacteriilor şi ajută pielea să îşi întărească sistemul imunitar şi cel reparator. Asociate cu un conţinut echilibrat de lipide, ingredientele NMF îmbunătăţesc textura pielii, fiind emoliente pentru toate tipurile de ten“.

TIPURI DE ULEIURI

Probabil că cel mai cunoscut şi folosit ulei în tratamentele cosmetice este cel de măsline. Găsește ulei extravirgin pe olivesdor.ro. Eu l-am utilizat ca atare, pentru ten, corp şi păr dar şi în diferite măşti sau produse cosmetice. Săpunul meu preferat pentru ten şi corp este săpunul de Alep, care conţine ulei de măsline şi ulei de dafin. Este potrivit pentru toate tipurile de piele, de la cea sensibilă până la pielea delicată a bebeluşilor. Totuşi, fiecare ulei are proprietăţi specifice, de exemplu, uleiul de argan nu este potrivit pentru persoanele care au tenul gras sau mixt. Mult mai benefic este cel de jojoba. Iată ce te sfătuieşte esteticiana Corina Allan, pentru a face alegerea corectă: „Uleiurile vegetale sunt compuse, în mare parte, din acizi graşi (oleic, linoleic, linolenic, palmitic, stearic ş.a., care sunt împărţiţi pe grupe: omega 3, 6, 9). Unele au în compoziţia lor substanţe cu proprietăţi antioxidante (de exemplu, vitamina E) şi antiiritante sau pot fi chiar ingrediente de tip «cell-communicating», adică acelea care comunică celulelor să funcţioneze normal. Acidul care face acest lucru posibil este este cel gama linoleic (GLA) şi face parte din grupa omega 6. Pentru că acizii graşi sunt ingrediente reparatoare ale barierei naturale, toate uleiurile care le conţin au aceleaşi proprietăţi ca şi aceste ingrediente. În funcţie de compoziţia lor, uleiurile au diferite proprietăţi:

uleiul de argan – este antioxidant – conţine acid oleic în proporţie de 45%

uleiul din sâmburi de strugure  – este antioxidant – conţine acid oleic în proporţie de 20%

uleiul de jojoba – este antioxidant – conţine acid oleic în proporţie de 12%

uleiul de măsline – este antioxidant – conţine acid oleic în proporţie de 75%

migdale dulci – este antioxidant – conţine acid oleic în proporţie de 62%

Unul dintre cele mai cunoscute uleiuri cu proprietăţi antiiritante este cel de nuci de macadania.

RITUAL DE ÎNGRIJIRE

Dacă te-am convins că este momentul să încerci uleiurile vegetale, îţi arătăm şi cum este indicat să le foloseşti, pentru a beneficia la maximum de proprietăţile lor. Pentru a le spori eficienţa, aplică uleiurile pe ten şi corp imediat după baie sau duş, astfel vei menţine pielea la un nivel optim de hidratare. Dacă pentru îngrijirea pielii corpului lucrurile sunt mai simple, ritualul pentru ten este puţin mai complicat. Esteticiana Corina Allan îţi recomandă să ţii cont de următoarele: „Pentru tenul gras sau mixt alege uleiuri «uscate» cele care au o concentraţie cât mai mică de acid oleic (de exemplu, ulei de coacăze negre, de jojoba, de merişoare, de cânepă, de măceşe, de soia, de germeni de grâu) – ele intră repede în piele, iar dimineaţa tenul nu prezintă exces de sebum. Pentru tenul uscat poţi folosi uleiurile enumerate mai sus în combinaţie cu cele mai emoliente (de exemplu, ulei de susan, de sâmburi de caise, de argan, de avocado, de migdale dulci, de nuci de macadamia). Dacă foloseşti şi o cremă hidratantă, aplică întâi uleiul, apoi crema. Poţi alege produse cosmetice care să conţină deja ulei, însă ţine cont că acestea trebuie să fie ambalate corespunzător, în tuburi şi sticle opace“.

Dacă regulile pentru folosirea uleiurilor pe piele ţi s-au părut complicate, vestea bună este că pentru îngrijirea părului ritualul este mult mai simplu. Iată care este reţeta mea preferată: 3 linguri ulei de măsline, 3 linguri ulei de cocos, 3 linguri ulei de argan şi 3 linguri mască sau balsam pentru păr. Aplic acest amestec pe părul uscat, înainte de spălarea propriu zisă. Îl las să acţioneze cel puţin o oră (două sau trei, dacă am timp), apoi şamponez de două ori părul şi-l clătesc cu apă călduţă. Acest tratament este perfect, mai ales atunci când îţi speli părul la două sau trei zile. Asta pentru că de fiecare dată când îl speli, agresezi uşor părul, îndepărtând uleiurile naturale produse de glande la nivelul scalpului. Iar în sezonul rece, acest lucru poate duce la un dezechilibru la nivelul scalpului, pielea devenind ori uscată şi descuamată sau, din contră, poate apărea o secreţie de sebum în exces. Pentru a preveni neplăcerile ce pot apărea în urma spălărilor frecvente, dar şi a utilizării în exces a produselor pentru stilizare, poţi aplica această mască o dată pe săptămână. Iar după fiecare spălare, foloseşte un serum pe bază de ulei, pe care să-l aplici pe vârfuri.

LISTĂ DE SHOPPING:

PIELE:

1 Ulei pentru piele uscată Nourilys Visage Methode Jeanne Piaubert, Douglas/douglas.ro, 263 lei

2 Serum pentru ten Super regenerating oil-serum, Sephora/sephora.ro, 138 lei

3 Serum pentru ten deshidratat Resist Moisture Renewal Oil Booster, Paula’s Choice/paulaschoice.ro, 168 lei

4 Ulei demachiant cu extract de Imortele, L’Occitane/loccitane.com, 95,81 lei

5 Sapun de Alep 40% ulei de dafin, bio-cosmetics.ro, 31 lei

6 Ulei hidratant pentru corp cu argan Dry Body Oil,  MoroccanOil, Topline,  329 lei

PĂR

7 Ulei Extraordinar pentru toate tipurile de păr, Elseve/L’Oréal Paris, 31,99 lei

8 Ulei bio de nuca de cocos, Mayam, 100 ml, elemental.eu, 10 lei

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora