Jucării sexuale de ultimă generație. O piață înfloritoare
Sari la conținut

Ultima generaţie de jucării sexuale

Articol nerecomandat puritanilor!
Share this article

Sexul este probabil cea mai veche practică din lume. De fapt, s-a inventat odată cu lumea şi abia apoi oamenii au inventat focul, roata şi alte astfel de necesităţi ale vieţii.

Dar sexul nu putea rămâne doar o nevoie fiziologică. Aşa cum s-a inventat fusion cuisine şi cum zilnic apar tot felul de ingrediente şi combinaţii de reţete pentru a satisface poftele culinare, tot la fel era nevoie de un progres şi în viaţa sexuală a oamenilor. Căci, cum altfel să te bucuri de viaţă, de mâncare gustoasă sau de un pahar de vin bun, cum altfel să deschizi urechile la ciripitul păsărelelor şi să simţi mirosul primăverii, dacă seara, pe întuneric, când toate uşile s-au închis, nu ai parte de experienţe dintre cele mai interesante?

Probabil aşa au apărut multe jucării sexuale şi, oricât de puritani am fi, nu ar strica să deschidem puţin ochii către o asemenea experienţă. Numai şi o singură jucărie sexuală poate schimba radical o experienţă şi poate face diferenţa între un sex „ordinary” şi unul „wow” la care să te mai gândeşti chiar şi a doua zi şi să tresari în timpul şedinţei de la birou.

Gama de jucării sexuale este extrem de variată şi în sex shop-urile de la noi găseşti aproape pentru toate gusturile, mărimile, dorinţele, direcţiile, scenariile, etc.

Cu acestea vom considera că suntem familiarizaţi, aşa că ne-am uitat pe la „vecini”, pe gaura cheii. Dar, ne-am uitat doar la acei „vecini” de la care se poate face comandă şi în România. Atenţie, nu sunt ieftine, dar nici grozav de scumpe (nu cele mai multe dintre ele), iar investiţia probabil că se va amortiza repede, cu vârf şi îndesat. Unele sunt adevărate bijuterii, altele gadgeturi potrivite şi pasionaţilor de tehnologie. Just watch, and then….as you wish!

1.      Kit-ul începătorului în ale BDSM-ului

Astfel de kit-uri găseşti şi în magazinele din România, dar o asemenea calitate nu prea am întâlnit. Tot ce ai nevoie se află în acest kit luxos pentru orice fetish sau fantezie. Setul de jucării sexuale conţine o mască şi o paletă din imitaţie de piele neagră lăcuită, un tickler şi un set de cătuşe. Îl poţi comanda de aici, la preţul de aproximativ 35 de dolari. Nu ar strica să comandaţi în gaşcă pentru că la o comandă de peste 100 de dolari, shipping-ul este gratuit.

2.      Duet by Crave – o bijuterie de vibrator

Şi când spun o bijuterie, chiar poate fi folosit şi ca o bijuterie. Cred că dacă l-am agăţa la gât în locul unui colier, nu şi-ar da seama nimeni care este scopul lui. Are un design impresionant şi o mulţime de specificaţii tehnice. Extrem de silenţios, are un toc de piele în care îl poţi trasnporta şi în poţi lua cu tine chiar şi la bazin, chiar şi în vacanţă, chiar şi la bibliotecă sau în sala de şedinţe. Se încarcă cu un dispozitiv USB în mai puţin de două ore. Se găseşte şi în România aici, dar descrierea lui completă o găseşti aici. E puţin mai scup, dar producătorii spun că nu mai e altul ca el.

3.      TIANI™ 24k, luxul plăcerii, am putea spune

Acest vibrator despre care producătorii spun că e făcut ca „să te topeşti de extaz” dispune de un inel din aur de 24 de k, pe care este gravat cu laser un număr de serie unic şi de o formă din silicon. Este conceput pentru a putea fi purtat întravaginal în timpul actului sexual. Se controlează cu ajutorul unei telecomenzi care ajustează puterea vibraţiilor pentru o serie de senzaţii extraordinare pentru ambii parteneri. Este suficient de flexibil încât să poţi atinge orice poziţie în timpul actului sexual fără să te deranjeze. Se poate comanda de aici, pentru preţul de aproape 400 de euro.

4.      INEZ, pentru acelea dintre voi pentru care plăcerea este nepreţuită

Acest gadget este luxul extrem caracterizat de eleganţă şi decadenţă. Este un vibrator din aur de 24 de k, ce costă 12.000 de euro. Ai citit bine. Varianta din platină costă vreo 6000 de euro. Vestea bună este că nu are taxă de shipping şi se livrează discret în 3 zile lucrătoare. Ce face, aproape că nici nu mai contează. Este pentru acele femei care cer să fie răsfăţate cu luxul suprem. Îl găseşti aici.

5.      Tor 2 – She’ll Love You To Be The Bigger Man

Acest inel din silicon este pentru cunoscători, avertizează producătorul. Este cel mai vibrator/vibratil inel din lume ce va oferi cuplului care îl cumpără cu 130 de euro, cea mai mare satisfacţie sexuală. Caracteristicile lui pot fi trecute la liniuţă:

–          Intensifică plăcerea în cazul ambilor parteneri. Producătorul spune: Bigger, Longer, Stronger for Couples’ Complete Satisfaction

–          Se poate purta în mai multe poziţii pentru un sex palpitant şi aventuros.

–          Şiiii, poate controla orgasmul! OMG!

6.      Spray de curăţare pentru jucării sexuale

Evident că după atâta „mizerie” cineva trebuie să facă curat. E ca la pantofi: nu-ţi poţi cumpăra pantofi de piele întoarsă dacă nu-ţi cumperi şi spray special cu care să-i cureţi, nu? Găseşti aici şi costă 10 euro.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora