Căutare

Share this article

„Uniţi toţi, scăpăm ţara de hoţi!”. Astăzi, de la ora 18:00, în Piaţa Victoriei. Aşa se intitulează evenimentul creat pe Facebook, la care aproape 3 mii de oameni au  şi alţi 15 mii bifat „attending”, şi peste 15 mii au spus că sunt interesaţi. Probabil vor fi mult mai mulţi.

Am fost şi sâmbătă, 20 ianuarie, la protest. A fost primul protest pe ninsoare. Şi n-a fost la fel de frig ca acum un an. Da, a trecut 1 an de #rezist, un an de când protestăm, un an în care unii dintre noi au ieşit în fiecare zi în Piaţa Victoriei, un an de când ne-am organizat în grupuri mici să ieşim din casă, şi în grupuri de sute de mii de oameni ca să ieşim în piaţă. Un an de când am ieşit în pieţele din Bucureşti din ţară să ne strigăm oful, chiar şi atunci când am simţit că nu mai rezistăm.

A trecut un an de când hashtag-ul #rezist a intrat în conştiinţa civică şi chiar în dicţionarul contemporan. A trecut un an de când mă întrebam… Mai are vreo şansă ţara asta? De ce nu ne luăm tălpăşiţa cu toţii? De ce #rezist? De ce nu punem hashtag în faţa unui verb „mai de acţiune”? Suntem chiar aşa cuminţi?

Dacă veţi da o scurtă căutare pe Google folosind cuvintele cheie „mişcarea rezist” veţi vedea pe prima pagină numai rezultate foarte bine „lucrate” pentru SEO (pentru trafic adică) şi articole care mai de care mai bombastice pe această temă: „Adevărul despre mişcarea #REZIST”, „Cine controlează din umbră mişcarea #rezist”, „Mişcarea #Rezist – o masă de manevră folosită de forţe externe” (nu pun şi link-uri, şi-aşa sunt foarte populare genul acesta de articole!).

Dacă aţi fost măcar o dată în Piaţă, dacă aveţi prieteni, copii sau cunoştinţe care merg la proteste, dacă aţi strigat măcar o dată „vrem justiţie, nu corupţie”, dacă v-aţi lovit în ultima vreme de beţele în roate pe care sistemul le pune omului de rând, atunci ştiţi cu siguranţă care este adevărul.

Foto: Dragoş Bucurenci (imagine din albumul #rezist publicat de editura Curtea Veche)

Nu! Miilor, zecilor de mii, sutelor de mii de oameni care ies în stradă de un an de zile şi poartă pancarte sau insigne cu #rezist nu le-a plătit nimeni bocancii uzi când au ieşit sâmbătă, pe 20 ianuarie, să protesteze odată cu prima ninsoare serioasă. Nici celor care ieşeau acum un an, în toiul nopţii, mânaţi din casă, de la căldurică, de o ordonanţă de urgenţă dată #noapteacahoţii. Nici pe cei care ies cu copii sau cu căţeii în piaţă nu i-a plătit nimeni! Nici măcar Soros n-are atâţia bani!

Mişcarea asta, numită generic #rezist, avea sau n-avea nevoie de un hashtag, însă e cert că avea nevoie să se întâmple.

Dacă mergem un pic pe firul istoric al acestor proteste în ianuarie 2017 ministrul justiţiei de atunci, Florin Iordache, juca hocus-pocus cu noi şi cu OUG 13, cea care stabilea că abuzul în serviciu este pedepsit penal începând de la 200.000 de lei. Ieşise lumea în Piaţă şi pe 18, şi pe 22, şi pe 29 ianuarie. Însă pe 31 ianuarie 2017, aproape de miezul nopţii, ministrul Iordache anunţa că au fost adoptate prin OUG modificările la codurile penale. Şi n-a mai contat ora târzie. Şi nici faptul că a doua zi era o zi obişnuită de mers la serviciu. Nu apucase nimeni să facă un eveniment „manipulator” pe facebook. Protestatarii şi-au luat gecile şi fularele şi au ieşit în Piaţa Victoriei. Şi n-au fost puţini: 15 mii de persoane, pe timp de iarnă, în protest spontan!

Un astfel de gest, o astfel de gândire la unison, justifică şi astăzi, din punctul meu de vedere, un hashtag, o continuare a protestelor #rezist. Cum te opui, atunci cânt statul şi puterea politică (fie cei pe care i-ai ales sau nu) nu mai are urechi să îşi asculte cetăţenii pe care îi reprezintă? Ce faci când, din contră, îi obligă pe cetăţeni să asiste pasivi la transformarea justiţiei într-o tichie cu mărgăritar pe care numai cei aleşi o poartă? Cum să stai în casă atunci când se doreşte legalizarea prin OUG a hoţiei („un mizilic de până la 200 de mii de lei – asta-i hoţie?!”, se întreabă politicienii noştri)? Ce îţi rămâne de făcut dacă nu vrei să îţi creşti copiii într-o ţară în care contează doar capacitatea de a fura?

În astfel de situaţii, protestele (oricât de ridicole şi inutile au părut unora de un an încoace) sunt singura armă pe care o mai are societatea civilă, omul de rând. Când democraţia (cu principiile ei bune şi rele) este aplicată eronat sau când dezinformarea câştigă teren şi voturi în Parlament ne rămâne protestul.

Şi nu e chiar atât de inutil. Amintiţi-vă cât a vuit presa străină în februarie anul trecut, cum am fost daţi drept exemplu de popor care ştie să protesteze (cu umor) şi care îşi reafirmă în piaţă valorile europene. Amintiţi-vă cum imaginea tricolorului sau a steagului UE realizate la lumina telefoanelor a făcut înconjurul facebook-ului şi al lumii. Cine a avut urechi să audă, a auzit. La fel cum şi acum, iarna aceasta, când forurile superioare de la Bruxelles au tot trimis semnale de îngrijorare cu privire la legile justiţiei votate în parlament, presa internaţională a semnalat deja protestele de la noi. 

Euronews English a avut un trimis special la Bucureşti pe durata acestui week-end! Iar pe pagina lor de facebook tronează de două-trei zile imaginea Pieţei Universităţii, plină de protestatari pe 20 ianuarie.

;

Prin urmare, nu, doamna Andronescu, nu protestatarii conturează o imagine nefastă a României în străinătate. Evidenţele vă contrazic!

Dacă ne întoarcem la motivele pentru care #rezist e o mişcare care merită să reziste, atunci trebuie să ne întoarcem un pic la ce s-a schimbat de când protestăm. Pesimismul o să strige „mai nimic!” sau „mai rău”: 

  • S-au făcut noi propuneri de modificări pentru legile justiţiei;
  • PSD este deja la al treilea guvern, dar fără nici o legătură cu vocea străzii, ci mai degrabă cu propriile interese;
  • Instabilitatea economică e alarmantă, cursul euro a atins un prag record
  • S-au schimbat mulţi miniştri, iar în noul guvern pot intra şi persoane cercetate penal.

Şi totuşi, OUG 13 n-a mai intrat în vigoare. Şi totuşi, cu toate asalturile şi cu toate propunerile de modificări de până acum, legile justiţiei încă n-au fost promulgate (mingea e în terenul Preşedintelui), apoi rămâne speranţa în contestaţiile opoziţiei la Curtea Constituţională.

Ce s-a întâmplat anul acesta pe fondul acestor „rezistenţe” civice?

Au avut loc zeci de proteste mari în Bucureşti, în ţară şi în străinătate – unele dintre acestea menţionate drept model de rezistenţă civică în marile publicaţii internaţionale. În tot acest timp, un grup de 30 de protestatari care au mers zi de zi în Piaţa Victoriei!

Pe plan politic s-a văzut că e nevoie de dezbatere a proiectelor de lege. Iar opoziţia, firavă şi depăşită numeric, a făcut eforturi ca unele legi să nu treacă în Plen ca gâsca prin apă. Şi, pentru că vorbim despre opoziţie, ne bucurăm că Platforma România 100 prinde din ce în ce mai mult contur şi capătă mai mulţi susţinători. Însuşi Dacian Cioloş face paşi mai fermi şi a declarat de curând (în contextul discuţiilor despre anticipate) că, dacă situaţia o va cere, va fi „parte din soluţie”

Multe dintre ONG-uri s-au străduit să furnizeze oamenilor informaţii cât mai reale, să contrazică #fakenews-urile grosolane şi dezinformările voite. Factual, Funky Citizens ne verifică declaraţiile, faptele, şi ni le fac mai „digerabile” în toată această „gălăgie mediatică”. Şi alte asociaţii luptă (pe muteşte chiar) ca drepturile cetăţenilor să fie respectate. Putem să numim aici câteva dintre ele: Corupţia Ucide, Vă Vedem din Sibiu, Iniţiativa Timişoara, Iniţiativa România, #REZISTENŢA şi multe altele. Anul acesta şi presa independentă ne-a arătat cum trebuie să fie „câinele de pază” şi a publicat numeroase anchete. 

Dacă vreţi să continuăm lista motivelor pentru care #rezist, poate ar trebui să aruncăm un pic privirea şi peste graniţe, prin Europa sau dincolo de ocean. Politica externă ne afectează vrem-nu-vrem. Şi parcă n-am vrea să ajungem din nou de partea greşită a istoriei.

Eu una încă mai sper. Şi #rezist. 

Dosar 1 an de #rezist. Citiţi şi:

Cât vom mai #rezista? Cât #rezistă ei

„Mi-am pus pe pauză un an din viaţă”

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO