Alimente de care organismul tău are nevoie după un an de pandemie - LIFE.ro
Mergi la conținut

Alimente de care organismul tău are nevoie după un an de pandemie

Ultimul an a fost ca o boală îndelungată pentru toți, așa că ne-am gândit să întocmim o listă cu acele alimente de care organismul tău are nevoie după un an de pandemie.
Share this article

Ultimul an a fost ca o boală îndelungată pentru toți, așa că ne-am gândit să întocmim o listă cu acele alimente de care organismul tău are nevoie după un an de pandemie.

Viața noastră s-a schimbat dramatic de când pandemia de COVID-19 ne-a obligat să stăm mai mult în casă. A fost un an greu încărcat de sentimente și emoții puternice, care, nebăgate în seamă se pot transforma ușor în anxietate, izolare sau depresie. Aceste emoții pot declanșa obiceiuri alimentare proaste, iar asta se știe de când lumea.

Recunoaște cinstit: cât de aiurea mâncai în timpul stării de urgență? Tuturor ni s-a întâmplat și am avut nevoie de ceva timp până să ne dăm seama că am lăsat emoțiile să pună stăpânire pe programul nostru alimentar.

Specialiștii sunt de părere că noi ne hrănim din două surse: alimentele primare și alimentele secundare.

Alimentele primare ar putea include relațiile noastre, activitatea fizică, cariera, spiritualitatea sau creativitatea, în timp ce alimentele secundare sunt alimentele pe care alegem să le consumăm. Timpul pe care îl petrecem acasă creează o oportunitate de a intra în contact cu multe aspecte importante ale nutriției, inclusiv alegerile noastre alimentare, modul în care anumite alimente ne afectează corpul și cantitatea de alimente pe care le consumăm.

După un an de pandemie, acum putem alege să ieșim și la restaurant, însă, probabil, tot gătitul acasă va fi de bază.

Așa cum am mai spus, a fost un an care ne-a consumat din toate punctele de vedere, motiv pentru care, dacă nu am făcut-o deja, trebuie să începem să ne gândim la cum ne putem schimba prioritățile, care sunt acele alimente de care organismul nostru are nevoie după un an de pandemie și ce putem face pentru a ne asigura un stil de viață sănătos.

Pericolul COVID nu a trecut încă, chiar dacă numărul de cazuri este în scădere și, extrem de important este să fim în continuare conștienți că o nutriție adecvată ne ajută să facem mai ușor față bolii sau chiar ne oferă imunitate în fața altor infecții.

Foto: iStock

Alimente de care organismul nostru are nevoie după un an de pandemie:

În continuare mulți dintre noi stăm acasă, așa că listele de cumpărături ar trebui planificate și acum, ca și în urmă cu un an. Iată cum ar trebui să arate o listă de cumpărături care să cuprindă acele alimente de care organismul nostru are nevoie după un an de pandemie. Descoperă produsele pe roadelepământului.ro

  • Legume, fructe, carne, cereale integrale, nuci/alune, semințe și multe condimente.
  • Lucrând de acasă, gustările dintre mese nu vor putea fi evitate și atunci propunem câteva alternative sănătoase: mere, felii de legume cu humus, porumb dulce, iaurt integral la care poți adăuga fructe proaspete, fructe uscate, smoothie-uri, felii de avocado, budincă de chia, măsline, murături sau cips-uri vegetale, făcute în casă.
  • Nu uita niciodată de micul dejun. Recunosc cinstit că în primele luni săream de multe ori peste această masă importantă, însă am ajuns repede la concluzia că e o greșeală. Pentru că, nu-i așa, nefiind obligați să plecăm de acasă, ne gândeam că avem tot timpul să mâncăm micul dejun și fără să ne dăm seama venea prânzul. Nu știi ce să mănânci la micul dejun? Încearcă să faci un experiment prin alegerea unui alt mic dejun în fiecare zi a săptămânii. Vei vedea că te simți fantastic și cu poftă de mâncare. În plus, urmând sugestiile de mai jos, te asiguri că-ți faci „plinul” cu alimente de care organismul tău are nevoie după un an de pandemie:

Ziua 1: Ouă (prăjite, fierte sau omletă)

Ziua 2: brânză tofu prăjită

Ziua 3: Fulgi de ovăz

Ziua 4: cereale cu fructe înmuiate în lapte sau iaurt

Ziua 5: legume proaspete

Ziua 6: Fructe proaspete

Ziua 7: O brioșă și o cafea

Mare atenție la pofte!

Citește și: De ce ne-am îngrășat în timpul crizei? Mihaela Bilic, nutriționist: „Ar trebui să ne dăm voie să fim vicioși și să o lăsăm naibii de mâncare”

Emoțiile puternice și nevoia de securitate ar putea declanșa pofte puternice de alimente care pot să ne saboteze dieta sau să perpetueze o dispoziție deja scăzută. Iată 8 factori care pot fi legați de poftele alimentare nesănătoase:

• Conexiunea cu starea de spirit. Acordă atenție stării tale actuale de dispoziție și emoțiilor. Te simți stresat? Încearcă mai întâi o activitate liniștitoare în loc să mănânci, cum ar fi să asculți muzică pentru a te calma în acel moment.

• Hidratează-te. Lipsa apei poate trimite un semnal similar cu foamea. Asigură-te că bei o cantitate suficientă de apă, dar nu prea mult, mai ales aproape de culcare.

• Echilibru. Mănânci anumite „tipuri” de alimente mai des decât altele? Consumul unei diete prea bogate în zahăr ar putea provoca pofta de carne sau consumul de prea multe alimente crude ar putea provoca pofta de mâncare gătită sau invers.

• Îmblânzește-ți copilul interior. Putem pofti la alimente din copilăria noastră, deoarece acestea sunt reconfortante. De exemplu, dacă îți e poftă de macaroane cu brânză, ai putea lua în considerare satisfacerea poftei cu o versiune mai sănătoasă (brânză mai puțin grasă și, eventual, fără zahăr).

• Profită de sezon. Organismul poate pofti uneori alimente care să echilibreze elementele sezonului. De exemplu, în timpul iernii, mulți doresc alimente fierbinți sau producătoare de căldură, cum ar fi carnea, uleiurile sau grăsimile. În lunile de vară s-ar putea să dorim fructe. Explorează ce alimente îți plac în diferite anotimpuri.

• Corpul știe cel mai bine. Dacă corpului tău îi lipsesc anumite substanțe nutritive, acesta poate produce pofte ciudate. De exemplu, pofta de sare ar putea reflecta un deficit de minerale în organism. Ascultă-ți corpul, s-ar putea să-ți spună ceva.

• Hormonii. Femeile sunt deosebit de vulnerabile la pofte în timpul menstruației, sarcinii sau menopauzei. Atunci când testosteronul și estrogenul fluctuează, pot provoca pofte.

• Mănânci suficient? Scăderea zahărului din sânge poate duce la schimbări ale dispoziției și acest lucru poate perpetua alegeri alimentare nu dintre cele mai bune.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora