Andreea Șerban, chirurgul pediatru ce pariază pe tehnologie în tratarea micilor pacienți. Și povestea KIDoc, prima aplicație venită în ajutorul părinților copiilor cu boli cronice

Andreea Șerban este medic chirurg pediatru și inițiatoarea KIDoc, un start-up social menit să vină în sprijinul părinților copiilor cu boli cronice. KIdoc este de fapt prima soluție medicală digitală creată în ajutorul micilor pacienți cu epilepsie și al părinților lor, urmând să se extindă către toata paleta de boli cronice de care suferă copiii din România.

Povestea începe din copilăria Andreei care, de la vârsta de 1 an a fost pacientă în spitalele românești. A suferit un accident și toată mâna dreaptă i-a fost arsă cu apă fiartă, motiv pentru care ani de zile a fost supusă multor intervenții de chirurgie plastică. Încă de atunci s-a îndrăgostit de medicină și și-a proiectat mental un viitor de doctoriță.

Ea însăși spune că a muncit foarte mult, a sacrificat și mai mult învățând tot timpul, însă faptul că a fost admisă la Medicină i s-a părut o oportunitate pe care nu avea cum să nu o trateze cu cea mai mare seriozitate.

A fost șefă de promoție, a intrat prima la rezidențiat și a ales chirurgia, deși mâna cu care operează poartă încă semnele accidentului. A lucrat prin spitale din Paris, Luxemburg și Londra, a învățat de la cei mai buni și s-a întors în țară având permanent în minte că aici e locul ei și aici vrea să ajute.

Luna aceasta lansează KIDoc Epi, o aplicație mobilă ce are trei componente importante: va pune în legătură părinții copilului cu întreaga echipă medicală responsabilă, va gestiona tratamentul prin faptul că îl va explica și va căuta dacă există interacțiune cu altele prescrise și va ține un dosar electronic al pacientului, scutind părintele de a mai aduna hârtii și emoții neplăcute la fiecare vizită în cabinetul doctorului.

KIDoc este un business social. Părinții îl vor putea accesa pe baza unui abonament modic, iar cei care nu și-l vor permite vor fi ajutați prin donație.

Mai jos vei găsi întreaga poveste a medicului Andreea Șerban, plecând din fragedă copilărie și mergând apoi către cele mai înalte culmi ale medicinei și tehnologiei.

Andreea, ce specializare ai tu?

Sunt medic chirurg pediatru.

Unde?

La spitalul Marie Curie, în București.

De când ai intrat pe post?

De doi ani am terminat rezidențiatul și sunt medic specialist.

Tot aici ai făcut și rezidențiatul, la Marie Curie?

Parțial. Jumătate aici, jumătate în străinătate. Însă Casa mea în România a fost Marie Curie.

Andreea Șerban, inițiatoarea KIDoc: „Tot fiind pacient atâția ani, treaba asta cu medicina am avut-o la suflet dintotdeauna”

Doar în timpul rezidențiatului ai fost în afara țării, sau și în timpul facultății?

Și în timpul facultății. Am avut o bursă ERSMUS în anul V de facultate și am plecat în Franța. Sistemul francez e gândit ca în timpul facultății să poți face și master, așa că am făcut anul V de medicină și un master de genetică în Franța.

Tu ești bucureșteancă?

Nu, sunt din Mioveni, Argeș.

Hm.. Mioveni, un oraș foarte mic, rezidențiat la Marie Curie, bursă ERASMUS în Franța… aș zice că ai fost o mică tocilară 😀 Așa e?

Mare tocilară, aș spune 😀. Mi-am dorit foarte mult să reușesc în meseria asta. Ca pacient, am început viața prin spitalele din România pe la un an, din cauza unui accident la mâna dreaptă. Tot fiind pacient atâția ani, treaba asta cu medicina am avut-o la suflet dintotdeauna. Când mi s-a oferit șansa să fac asta, am vrut să o fac la cel mai înalt nivel de care eram eu capabilă. Iar asta a echivalat puțin cu a fi tocilară și am sacrificat mult din ce însemna viață personală și alte distracții, însă aș lua-o oricând de la capăt pentru că asta mă face fericită. Nu m-aș fi identificat cu alt stil de viață.

Dar ce s-a întâmplat? Pare că ești marcată de această experiență a copilăriei prin spitale…

M-a marcat, dar aș îndrăzni să spun pozitiv. Eu tot timpul am văzut treaba asta ca pe o oportunitate pentru că am avut șansa să întâlnesc niște oameni extraordinari. Într-adevăr, a fost vorba de un accident, o arsură și am avut nevoie de intervenții de chirurgie plastică. La început au fost lucrurile puțin mai serioase, în sensul în care era amenințat prognosticul vital, însă după aceea, au fost intervenții de chirurgie plastică și așa am ajuns să interacționez cu foarte mulți profesioniști. M-a operat domnul profesor Pesamosca la Marie Curie, am avut șansa de a fi operată de o echipă de americani care veneau în perioada respectivă în România, medici extraordinari care m-au inspirat și care mi-au arătat puțin din ce înseamnă medicina în alte locuri, iar toate acestea pentru mine au reprezentat o șansă de a mi se deschide ochii pentru viitor.

A, deci de aceea ai stat așa mult prin spitale…

Da, din cauza operațiilor de chirurgie plastică.

Săraca de tine!

Acum s-a recuperat perfect. Între timp am ajuns să pot să fac chirurgie, ceea ce e ceva extraordinar. Sunt capabilă să fac toate mișcările fine, din punct de vedere funcțional e totul perfect.

La ce mână?

La dreapta. Și sunt dreptace 😀

Dar ce s-a întâmplat atunci? Că nu pare că a fost un mic accident. Un mic accident am suferit eu când am căzut cu nasul de asfalt… 😀

Eram cu bunica mea și pur și simplu am vărsat un vas cu apă fierbinte, nimic altceva. Însă mi-a afectat toată mâna dreaptă. Erau primele luni după Revoluție, când lucrurile erau destul de confuze. Am ajuns în Spitalul din Pitești, lucrurile au degenerat pentru că rana nu se vindeca, au apărut toate acele complicații legate de infecții intraspitalicești… era perioada aceea când circulau multe infecții în spitalele noastre și era vorba de arsură la un copil de un an și jumătate. A fost un mic accident care a devenit complex din cauza circumstanțelor.

Și stând atât în spitale, ai ales medicina fără cale de întoarcere. Nu ți-ai dorit și tu să dai la ASE, să lucrezi în bancă? 😀

Să știi că am avut o perioadă, înainte de a începe liceul, când eram pasionată de informatică, motiv pentru care chiar am intrat la clasa de informatică în liceu. M-am gândit atunci că Medicină pot face de la clasa de matematică intensiv, însă informatică de la Științele naturii mai puțin.

Ce meserie au părinții tăi? Ești fată de doctor?

Nu. Nimeni din familia mea nu e medic, provin din cu totul alte domenii.

Frați mai ai?

Da, mai am o soră mai mare cu un an ca mine și care a plecat din România în urmă cu 10 ani și lucrează în diplomație.

Cred că sunt foarte mândri de voi…

Sper 😀

Hai să mergem mai departe. Ai intrat la medicină, ai fost în Franța și ce ai văzut acolo? Care a fost parcursul tău și ce te-a determinat să creezi KIDoc?

Cred că povestea asta începe mai devreme, în anul II de facultate când s-a organizat în cadrul universității noastre un grup de cercetare pentru studenți. Erau lucrurile foarte la început, era un proces de selecție destul de complex, dar am avut șansa de a începe activități de cercetare și de a gândi puțin dincolo de ce se întâmpla la fiecare curs de facultate.

În anul IV am plecat în Budapesta cu un stagiu de cercetare și în anul V am plecat cu ERASMUS în Franța. Ce mi-a plăcut foarte mult acolo a fost faptul că erai extrem de independent ca student. De exemplu, în anul V de facultate lucram în chirurgie ce aș fi făcut în România abia în anul III, IV de rezidențiat, dacă aș fi făcut. Tot în Franța făceam gărzi, cu responsabilitate deplină și am avut șansa să fac cercetare pe boli genetice în cadrul masterului. A fost un prim contact cu copiii cu boli cronice.

M-am întors în România, am terminat facultatea ca șefă de promoție – cum spuneam am fost mare tocilară 😀….

Andreea Șerban, inițiatoarea KIDoc: „Probabil că o să sune super visător, însă chiar mi-am dorit dintotdeauna să fiu doctor în România”

Ai intrat prima la rezidențiat….

Cam așa 😀. Adică nu mințim dacă spunem tocilară, dar o tocilară fericită 😀

După aceea am primit bursa Guvernului Francez, prima pe medicină de până atunci și am plecat la Institutul Pasteur, unde am făcut cercetare pe celule stem și medicină regenerativă. A fost extraordinar.

Apoi am plecat în Luxemburg unde am lucrat ca medic chirurg pediatru și după încă o perioadă de stat în România, am mai plecat un an în Anglia.

Citește și: Teodora Ilie, primul viitor medic din țară. Care este povestea tinerei ce a obținut cel mai bun punctaj la examenul de rezidențiat și de ce a ales să-i trateze pe cei mai mici dintre pacienți?

Întrebarea mea firească este: de ce te-ai mai întors în România?

Am mai primit întrebarea asta 😀.

Evident! Nu că nu ne-am bucura să te avem ca medic în țară, dar…

Probabil că o să sune super visător, însă chiar mi-am dorit dintotdeauna să fiu doctor în România pentru că-mi plac foarte mult oamenii noștri și dacă e un loc unde aș putea avea un impact mai mare, acesta e România. La noi, oriunde privești vezi arii de îmbunătățire și trebuie doar să-ți dorești ca să poți să faci bine în multe direcții.

Așa ai fi putut să te faci medic la țară….

Și asta e adevărat, însă erau multe constrângeri și încă nu am ajuns la nivelul acela de a le putea depăși 😀. Dar ai dreptate 😀. M-am gândit și la asta, însă chirurgie e greu de făcut la țară.

Hai să vorbim despre KIDoc. Ce este?

KIDoc este proiectul meu de suflet ce s-a născut în timp. Încă din vremea facultății am observat toate lucrurile acestea legate de dosarele pacienților cu boli cronice. Vedeam cum pacienții veneau la medic cu o mulțime de hârtii amestecate, cu o mulțime de emoții atunci când încercau să găsească un document în dosar, sau situațiile cu care se confruntau atunci când li se prescriau tratamentele. Făceam anamneze în facultate și întrebam: „Luați tratamentul acesta. Știți pentru ce?”. Nimeni nu știa.

Citește și: Mihai Ranete, inițiatorul Caravanei cu Medici și povestea leacului pentru bolnavii de la sat: „Femeia de la țară a fost la medic doar când a născut, iar dacă îi apare o bubă la sân așteaptă să-i treacă”

Normal! Medicul e văzut ca un fel de Dumnezeu la noi…

Da, exact. Cumva a fost o idee care s-a născut în timp, ajutată cumva și de experiența dinafară. În străinătate era ceva natural să consulți dosarul electronic al pacientului sau pacientul să aibă o metodă de comunicare cu medicul. Astfel că în perioada pandemiei, când au apărut tot felul de oportunități online și evenimente de sprijinire a antreprenorilor, am făcut echipă cu unul dintre colegii de liceu – care a rămas pe informatică și ne-am pus pe treabă. În primul rând am construit o comunitate online, pe Facebook, unde avem 200 de părinți cu care vorbim în mod constant și cu care am făcut și focus grupuri pentru a afla exact nevoile și experiențele prin care trec.

Andreea Șerban: „Avem KIDoc social care înseamnă abonament gratuit pentru părinții care nu și-l pot permite”

Cum se numește comunitatea?

KIDoc. E un grup privat pe Facebook, destinat părinților care au copii cu epilepsie, deocamdată. Noi am început acest demers pe partea de epilepsie, urmând să atingem și alte ramuri.

După ce am făcut focus grupurile și am făcut interviuri unu la unu cu mai mulți părinți am ajuns să ne dăm seama ce funcționalități ar fi mai importante și care ar fi ordinea în care să le implementăm. Apoi ne-am înscris la Innovators for Children în iunie anul trecut și în septembrie am avut bucuria de a fi printre câștigători. Iar din octombrie am început programarea efectivă, iar acum suntem foarte aproape de lansare. KIDoc este compus din trei mari componente. Am vrea să facem posibilă partea de comunicare cu toată echipa medicală – în cazul bolilor cronice, un copil este văzut de foarte mulți medici.

Mai pe înțelesul meu, te rog. Să spunem că sunt părintele unui copil cu epilepsie. Îmi descarc aplicația voastră și ce fac mai departe?

O să-ți spun prin ce ne diferențiem noi ca să-ți faci o idee. Practic, aplicația noastră nu te pune în contact cu un medic pe care nu-l cunoști. Aplicația noastră vine să aducă aproape toată echipa care există deja în viața reală. Un părinte al unui copil cu epilepsie, în decurs de o lună de zile merge la neurolog, la pediatru generalist, medic de familie, psiholog și kinetoterapeut. Practic sunt mai mulți specialiști implicați.

Practic, tu ca părinte îți instalezi aplicația și în momentul în care mergi la unul dintre specialiștii respectivi, vă conectați în aplicație și ai acces la un fel de chat securizat, pentru a păstra și viața privată a medicului. Ca o paranteză, am tot vorbit cu medici în perioada aceasta, încercând să construim și comunitatea de medici, nu numai pe cea de părinți și astfel am aflat că sunt dispuși să se implice, însă au nevoie să le fie respectată viața privată.

Astfel, KIDoc Împreună, că așa se va numi platforma aceasta de comunicare, îți setează un orar de disponibilitate în aplicație, iar tu îi poți scrie medicului, iar el răspunde în funcție de acest orar.  Și tot acolo se poate solicita o discuție multidisciplinară, o discuție de echipă. Din discuțiile cu medicii am constatat că ar fi extrem de util ca psihologul sau neurologul să vorbească cu medicul de familie, lucru care în momentul de față nu se întâmplă. Se plimbă doar niște scrisori medicale de la unul la altul, prin intermediul pacientului care joacă rolul de intermediar.

Ce alte boli cronice mai vizați?

Planul ar fi să mergem mai departe cu astm și diabet. Vom vedea exact în ce ordine. Am făcut în ultima perioadă multe studii, am constatat că sunt mai mulți pacienți cu astm, dar din perspectiva îngrijirii pare că impactul ar fi mai mare pentru pacienții cu diabet. Și sper să reușim să dezvoltăm instrumente asemănătoare pentru toate bolile cronice.

Mai există așa ceva în România?

Există platforme de telemedicină pentru situații acute. Să spunem că are febră copilul tău într-un anumit moment. Poți suna la diferite platforme de telemedicină, vorbești cu un medic cu care nu ai mai vorbit niciodată și se încearcă intervenția în cazul unei boli acute. Din tot ce am aflat noi, pe boli cronice nu pare să existe nimic.

Aplicația asta este un business sau este un voluntariat susținut?

Noi spunem că mergem în zona de antreprenoriat social. Ne dorim să facem și ceva sustenabil, să ne acopere costurile, dar și cu componentă socială. Avem KIDoc social care înseamnă abonament gratuit pentru părinții care nu și-l pot permite. Am vorbit deja cu mai multe companii care ar fi dispuse să acopere costul lunar pentru un număr de abonamente. Oricum, prețul abonamentului, așa cum e gândit acum, este de 25 de lei.

Iartă-mă că te-am întrerupt. Ai spus că aplicația are trei componente mari…

Partea de comunicare este cea care urmează să fie lansată în câteva săptămâni. Apoi urmează un instrument de medicație. Practic administrarea tratamentului e o problemă la părinți. Noi vrem să facem un instrument care să traducă ce înseamnă medicamentul respectiv, ce face el și de ce a fost prescris. Apoi aplicația face o testare automată de interacțiune cu celelalte medicamente pe care le ia copilul în momentul respectiv.

KIDoc digital este a treia componentă și reprezintă partea de dosar medical electronic.

Andreea Șerban: „Surprinzător, uneori adulților le e mai frică de doctor decât copiilor”

În afară de tine și de colegul tău informatician mai este cineva implicat în proiect?

De o lună de zile s-au alăturat trei colegi de la Automatică pentru că suntem în programul Innovation Labs și prin acest program am întregit echipa pe partea de programare.

Și cine face vânzări? Cine cere bani de la companii? 😀

Subsemnata 😀. Învăț. În ultimele luni am ieșit din zona de confort în atât de multe feluri încât experiența aceasta clar mă face să mă dezvolt. Deocamdată învăț, nu pot să spun că fac lucrurile cum le-ar face profesioniștii, dar deocamdată suntem ok în această formulă.

Spune-mi de ce te-ai gândit la copiii cu boli cronice? Tu fiind chirurg, bănuiesc că intervii în situații acute…

Așa e, însă, mulți dintre pacienții pe care îi tratăm noi în chirurgie au și boli cronice. Cumva noi suntem și pe acut și pe cronic. Dar îți povesteam mai devreme că în România există destul de multe soluții pentru partea de acut, însă pe boli cronice nu s-a dezvoltat încă nimic. Mi se pare că nevoia e mai mare pe boli cronice. Dacă ai un copil sănătos care face un episod febril poți merge și la camera de gardă. Dar atunci când ai un copil cu boală cronică – am îngrijit copii cu malformații de la naștere care ajungeau la spital la vârsta de 14-15 ani – și ani de zile te lupți cu boala și aduni dosare, nu e deloc ușor. Soluția asta nu e gândită numai pentru copil, ci și pentru părinte. S-au tot făcut studii care au arătat că părinții copiilor cu boli cronice suferă mai des de depresie, de anxietate, au probleme cardio-vasculare și mor mai repede.

Cum sunt pacienții tăi de la spital? Ai avut un caz care te-a marcat profund?

Sunt foarte diferiți 😀. Motivul pentru care am mers pe chirurgie pediatrică a fost faptul că am putut avea acces la o paletă foarte largă de patologii și pacienți. A trata un nou născut cu o patologie severă nu e același lucru cu a trata un adolescent care are o apendicită și a doua zi merge acasă, sănătos. Am lucrat tot timpul doar în mediul de stat și am văzut și din perspectivă socială o paletă foarte largă de pacienți. Un salon de spital de stat din România e un peisaj al contrastelor. Cazurile care cred eu că m-au marcat cel mai mult de-a lungul timpului sunt probabil acelea în care a trebuit să intervenim, să solicităm ajutor din partea Protecției Copilului pentru pacienții din spital.

Dar de ce ai ales să lucrezi cu copiii?

Din nou, poate sună a clișeu, dar copiii sunt sinceri, sunt curați la suflet…

Copiilor le e frică de doctor!

Nu întotdeauna! Surprinzător, uneori adulților le e mai frică de doctor decât copiilor. Dacă știi să înrămezi totul ca un episod de joacă, un copil poate să te trateze ca atare, pe când un pacient adult nu o să te creadă niciodată că e despre o conversație la cafea. Adultul va ști întotdeauna unde se află și despre ce e vorba. Copilul mai uită.

E una dintre deciziile la care nu am stat să mă gândesc, a venit natural. Întotdeauna mi-am dorit să lucrez cu copiii.

Dar tu ai copii?

Încă nu. Nu a fost timp, însă, urmează, sper eu, foarte curând 😀.