Cum să investești la bursă: 5 reguli de aur pentru începători
Mergi la conținut

Cum să investești la bursă: 5 reguli de aur pentru începători

Cum să investești la bursă: 5 reguli de aur pentru începători. Șansele tale de câștig se vor îmbunătăți substanțial dacă urmezi câteva reguli de baza.
Share this article

Să investești la bursă poate părea un proces foarte complicat dacă nu ai noțiunile de bază în acest domeniu. Poate ai auzit însă poveștile de succes ale unor oameni care au fost dispuși să riște, iar efortul lor a dat roade, devenind milionari într-un timp foarte scurt.

Până nu demult, să investești la bursă era extrem de complicat și costisitor. Vestea bună este că în ultimii ani procesul s-a simplificat. Sunt câteva lucruri de care trebuie să ții cont, dar dacă îți dorești să îți încerci mâna pe piață, află că poți să investești la bursă cu riscuri rezonabile și câștiguri bune.

5 reguli de aur privind investiția la bursă 

 1. Alege un broker

Pentru a cumpără sau vinde acțiuni pe Bursa de Valori București vei avea nevoie de o firma de brokeraj. Societatea pe care o alegi să fie autorizată şi conformă cu legislaţia în domeniu şi cu un istoric cât se poate de transparent în spate pentru a evita surprizele neplăcute.

Investiția minimă pe care firmele o cer pentru a deschide un cont este în jur de 10.000 de lei. Însă, există și firme care nu impun o sumă minimă pentru deschiderea contului de tranzacționare.

Pe lângă costul deschiderii unui cont, vei avea de plătit niște comisioane pentru operațiunile făcute. Toate firmele de brokeraj aplică un comision pentru orice vânzare sau cumpărare de acțiuni pe care o vei face.

2. Informează-te 

Înainte de a începe să investeşti, trebuie să te familiarizezi cu termenii de specialitate și trebuie sa fii la curent cu ce se întâmplă în lumea financiară.

Fă-ți o idee despre cum funcționează bursa în lume și care sunt evenimentele sociale care influențează creșterea sau scăderea prețului acțiunilor. Vei observa că orice mișcare pe piața din SUA, China și Europa are efect și în România.

Dacă vrei să acumulezi informații într-un timp mai scurt, află că există cursuri de prezentare și învățare a piețelor de capital ținute de brokeri autoritzați.

3. Testează piața

Înainte de a investi bani în ceva, ar trebui să înțelegeți cum merg lucrurile. Brokerii cu experiență recomandă celor începători să dedice în jur de 6 luni pentru a testa mecanismele.

Prima acțiune pe care o veți cumpăra la bursă ar trebui să fie din sectorul care vă este cel mai familiar și pe care îl înțelegeți cel mai bine.

Dacă îți dorești o tranzacționare la bursă fără pierderi, este necesar să ai un plan de tranzacționare. Vei vedea astfel ce funcționează și ce nu, fără să te arunci cu capul înainte și să investești mulți bani din prima.



4. Fii cumpătat

Administrează-ți cu atenție costurile!  Păstrează costurile de tranzacţionare reduse limitând tranzacţiile inutile sau utilizând fonduri care nu au comisioane la vânzare şi cumpărare de acţiuni.

Ține minte că fondurile de investiții sunt de multe feluri, unele cu riscuri mai mici, dar și câștiguri mai mici, altele cu riscuri mai mari și profit pe măsură.

Nu te pune în postura de a pierde capitalul în câteva tranzacţii, trebuie să fii ponderat și să nu rişti mai mult decât este cazul. Pentru început, ai în minte întotdeauna suma de bani pe care ești dispus să o pierzi.

5. Nu anticipa prețul acțiunii în viitor

Este important să gândești investiţia pe termen lung, dar nu este indicat să anticipezi prețul acțiunilor și oscilația acestora în viitor. Piața se mișcă urmând regulile ei, reguli pe care nu le putem influența sub nicio formă.

Bursa este un tărâm în care riscul este asumat dar și calculat, iar șansele tale de câștig se vor îmbunătăți substanțial dacă urmezi câteva reguli de baza. Învață-le și fii pe fază.

Ghicirea momentului în care acțiunile au cea mai mare valoare, dar și cel în care se așteaptă căderea lor, este o mișcare riscantă. Mult prea riscantă pentru începători.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora