Există o reţetă a fericirii?

Am vorbit despre căutarea fericirii şi despre avantajele şi dezavantajele demersului cu pricina. La început de an propun să vedem şi cum anume ne lămurim ce anume căutăm. Fericirea – să fie ea oare un concept universal valabil sau o fi necesar să ne definim fiecare elementele care stau la baza fericirii individuale? Ajunge oare să stabilim ingredientele fericirii o singură dată în viaţă sau e nevoie să plecăm la drum cu deschiderea de a ne adapta lista de „achiziţii” existenţiale care o garantează? Şi oare, dacă se schimbă, care sunt influenţele din afara noastră sau din interior care ne determină (cu ştiinţă sau fără ştiinţă) să schimbăm lista ingredientelor?

Pentru definirea fericirii, sau mai precis pentru demonstrarea imposibilităţii de a o defini, o să mă folosesc de o carte, Stumbling on Hapiness, a lui Daniel Gilbert. Gilbert e de părere că deşi există sute de cărţi despre fericire şi majoritatea lor încep cu întrebarea „ce este de fapt fericirea”, până la urmă „fericire” nu este nimic mai mult decât un cuvânt pe care noi, utilizatorii lui, îl folosim să desemnăm orice lucru care ne face fericiţi (mulţumiţi, împliniţi etc.). Problema fiind aceea că, de vreme ce orice poate fi desemnat de către „trăitorul” fericirii, s-au consumat multe foi de hârtie în discuţii semantice şi contradictorii în încercarea de stabili dacă utilizarea cuvântului fericire e validă în legătură cu un lucru sau cu altul şi care sunt lucrurile care până la urmă aduc cel mai adesea fericirea. Una dintre concluzii ar putea fi aceea că fericirea derivă din trei direcţii – fericire emoţională, fericire morală şi fericirea prin comparaţie. Prima derivă din plăcere, următoarea din respectarea principiilor şi valorilor, ultima fiind utilizată pentru a înţelege şi valida fericirea altora. Vă las pe voi, de vreţi să aflaţi mai multe, să vedeţi unde ajunge autorul cu raţionamentul. Eu o să trec mai departe spunând doar că putem agrea că ingredientele fericirii nu pot fi definite pentru că, de vreme ce se bazează pe input personal şi (implicit) subiectiv poţi trece itemi pe listă dar nu poţi garanta reacţia individului în legătură cu ele. Carevasăzică, fericirea nu este un concept universal valabil ci unul care are nevoie să fie individualizat.

Dar de ce oare? Mie îmi place să spun că suntem singurii trăitori ai vieţii noastre şi că restul sunt doar privitori. Asta înseamnă cu nu are nimeni dreptul să se uite pe geamul existenţei mele şi să-mi explice că pepenele pe care dorm e doar mazăre şi nici care e reţeta fericirii mele. Pentru că nu trăieşte în locul meu şi nici nu simte în locul meu. Din acest punct de vedere, felul în care procesăm realitatea, prin intermediul percepţiei, este la fel de unic ca şi amprenta. Realitatea mea percepută va fi unică şi doar a mea. Oricât de apropiată ar fi de a unei alte persoane, va fi totuşi diferită. Şi v-aş propune să vă aduceţi aminte de asta data viitoare când vă surprindeţi dând sfaturi… Că de aia îmi place mie să spun că sfaturile sunt bune pentru cei care le oferă, nu pentru cei care se presupune că ar trebui să le folosească.

Aşadar, suntem responsabili pentru lista de ingrediente a fericirii noastre. E nevoie de curaj pentru că tindem să judecăm fericirea altora după lista noastră de ingrediente. Şi să ne dăm cu părerea. Tot Gilbert dădea ca exemplu cazul unor surori siameze care, ajunse adulte, se declarau fericite cu situaţia şi refuzau separarea pe motiv că sunt pe deplin fericite aşa, împărţind un singur cap. Aşa-i că primul lucru care v-a trecut prin cap a fost „ei na, fericite pe dracu’”? De asta spun că e nevoie de curaj şi de înţelegerea faptului că nimeni nu poate şti cum se simte trăirea vieţii tale, deci oricine altcineva poate avea doar un rol consultativ în construirea reţetei fericirii tale personale.

Să fie oare suficient să faci lista doar o dată în viaţă? Eu ştiu ce să zic?!… La trei ani pe mine mă făcea pe deplin fericită doar o tricicletă… Acum am alte pretenţii. Şi pariez că la fel e şi pentru voi. Experimentarea vieţii trăite ne schimbă lista de ingrediente sau (măcar) ordinea lor pe listă. De asta vedeţi schimbări dramatice pe listele oamenilor care-şi văd moartea cu ochii… Contemplarea „ieşirii prin Sărindari” este, de cele mai multe ori, un factor modelator important al reţetei de fericire.

Sigur că subiectul în sine mai poate suporta scrierea a altor sute de cărţi peste cele deja scrise. Eu o să mă opresc însă aici concluzionând că, în modesta mea opinie, suntem responsabili pentru întocmirea reţetei fericirii personale, pentru updatarea ei constantă şi pentru punerea ei în practică.