fbpx

Căutare

Share this article

La un moment dat ne așteptăm să depășim pandemia aceasta însă întrebarea prezentă în sufletele pacienților este aceea dacă există viață după coronavirus.

După răspândirea epidemiei de coronavirus din China, sunt mai bine de două luni de când tot mapamondul a intrat în alertă maximă. Fiecare stat raportează zilnic noile cazuri de îmbolnăviri și numărul deceselor. România este încă departe de ceea ce se întâmplă în lume, însă pare că nu am ajuns la vârful epidemiei. Avem câteva mii de cazuri pozitive și peste 200 de decese până acum. Dar, lucru despre care nu prea se vorbește, avem și foarte multe cazuri vindecate.

La un moment dat ne gândim că pandemia se va transforma la loc în epidemie, iar epidemia se va reduce la câteva cazuri. Ce se va întâmpla atunci cu foștii pacienți? Ce a însemnat pentru ei această boală și cum vor fi afectați pe termen mediu și lung? Există sau nu o viață normal după coronavirus?

Despre sechelele pe care le lasă această infecție, mai ales în rândul pacienților care au fost infectați cu forme severe de boală, am vorbit cu Dr. Valeriu Gheorghiță, medic primar de boli infecțioase de la Spitalul Militar din București.

Concluzia este una foarte emoționantă, dar extrem de realistă: Cei care au avut o formă foarte gravă și au ieșit pe picioare dintr-o secție de terapie intensivă, se vor bucura în primul rând că trăiesc. Iar acesta este un miracol în fața căruia ne vom înclina.

Ce se întâmplă din punct de vedere medical cu pacienții care s-au vindecat de COVID-19? Există viață după coronavirus?

Din ce am observat în momentul de față, din nefericire, acest tip de infecție este asociat cu un oarecare grad de stigmatizare. Ori acest lucru nu este în regulă. Nu neapărat că vor rămâne pacienții cu asta, dar în momentul de față lumea se ferește ei într-o manieră care devine greu de tolerat de pacient. În principiu, el nu are are nici o vină că a fost infectat, se putea întâmpla oricui, însă această respingere din partea celor din jur creează o stare emoțională neplăcută pentru pacient și din acest motiv, munca noastră, a personalului medical care interacționează cu ei, munca se extinde și pe partea de suport psihologic. Este important să le explici exact situația reală, că nu e vorba de nici o stigmatizare, că este un pacient ca oricare pacient care trebuie să beneficieze de toate îngrijirile pentru a depăși problemele de care suferă. Deci aici este un aspect care ține de stigmatizare în momentul în care ai infecția.

Dr. Valeriu Ghoerghița

Dar din punct de vedere medical?

Din punct de vedere medical este doar o abordare diferită a pacienților care au această afecțiune în ideea că vrei să limitezi la maxim un posibil contact direct cu pacientul pentru a reduce riscul de expunere al personalului medical, nu din alt motiv.

Nu există riscul să rămână cu niște sechele la nivelul plămânilor sau inimii?

După vindecare și declararea boli că cei care au fost cu forme grave, critice, cei care au fost pe ventilație artificială în terapie intensivă sau pe respirație asigurată de aparatura medicală, cred că principala mulțumire trebuie să fie aceea că sunt în viață. Iar acesta cred că este un lucru extraordinar.

Al doilea lucru legat de sechelele care pot să rămână după această infecție, mai ales la pacienții care au dezvoltat ARDS (sindromul de detresă respiratorie acută) pare a fi fibroza pulmonară. Apare o reorganizare a arhitecturii plămânului care conduce în timp, în funcție de gradul de severitate, la diverse forme de insuficiență respiratorie, chiar la pacienți care s-ar putea să aibă nevoie de oxigenoterapie pe termen lung. Acest ar fi un aspect.

Un alt aspect este legat de o eventuală susceptibilitate mai mare – tot la această categorie de pacienți – la a face diverse infecții respiratorii, având în vedere că se modifică mecanismele locale de apărare împotriva oricăror infecții care au ca poartă de intrare tractul respirator. Acestea ar fi sechelele pe termen lung.

Pe termen scurt, cel mai frecvent vorbim de acea stare de convalescență în care pacientul are o stare de astenie accentuată, stare tranzitorie care evident se recuperează prin alimentație echilibrată și bogată în vitamine și minerale, prin reluarea treptată a activității fizice până la recuperarea toleranței la efort.

Cam acestea ar fi principalele sechele de la care, în funcție de complicațiile care au apărut în timpul șederii în spital, de la caz la caz, mai pot apărea și alte situații, precum escarele de decubit.

Dar chiar atât de mult stau în terapie intensivă ca să facă escare?

Escara poți să o faci după câteva zile, după 2-5 zile de stat progresiv, apar deja tulburări de nutriție la nivelul pielii. Altfel, perioada de stat în terapie se poate prelungii de la 10-14 zile până la 4-6 săptămâni.

Cu aceste complicații se poate trăi mai departe?

Da, se poate trăi. Cred că aici aș mai include la sechelele pe termen lung și impactul emoțional care va fi greu de depășit de pacient. Cred că orice pacient care trece printr-o secție de terapie intensivă nu uită curând experiența asta. Cred că după ce ai stat atâta timp în terapie intensivă și ai fost ulterior declarat, cred că e ca și cum te-ai născut a doua oară și cred că fiecare dintre noi și-ar restabili prioritățile în viață.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO