Furnizorii de servicii şi dieta de primăvară

Zilele trecute, o prietenă care mă ştie bine, mă întrebă vag amuzată (cunoscând-mi tabieturile) “şi, ce planuri de găteală ai pentru sâmbătă dimineaţă?”.  

Aş fi năzuit ce-i drept la nişte Blueberry muffins cu chipsuri de ciocolată  şi o cană de chefir alături, dacă nu ar fi fost sfârşitul lui martie şi, ca pentru toate fetele, examenul costumului de baie. Pe care – tot ca toate fetele, l-am picat şi ca urmare am hotărât ca măcar până la Paşti să mă cantonez în câmpul salatelor, al peştelui şi al merelor. 

Doar că planurile mele – ca de obicei – eşuează din motive cu totul independente de voinţa mea (cum altfel!) şi brunch-ul salatier se transformă în cină indulgentă.

Sâmbătă dimineaţă, în drum spre piaţă, mă opresc să-mi plătesc o factură şi mă înfăţişez unui operator de relaţii cu publicul (casier, în vechea limbă). Fiind că tot mi se încheia perioada contractuală, decid să aleg o altă variantă de abonament şi ca să începem procedurile de modificare, sunt rugată să prezint buletinul. Operatorul (un fel de Harry Potter ceva mai dolofan şi mai puţin conectat la lume şi viaţă) se uită la fotografie, se uită la mine şi îmi zice pe un ton afectuos-conversaţional:

 “Aaaaa! Dar nu mai semănăm cu faţa din poză!!! “– zâmbet – “Cine să fie oare???” – zâmbet.  

“Eu. Fără nouă ani.” – sec. 

“Păi şi chiar nu mai semănăm deloc???” – zâmbet.

 “Se vede treaba că nu” – sec cu gheaţă.

“Eiiiii, şi chiar sunteţi dumneavoastră?????” – zâmbet, zâmbet, zâmbet.

“V-ar fi de folos o probă ADN sau amprentele?” – sec cu “if looks could kill”.

Omul râde inocent (complet inocent; nicio urmă de rea-intenţie în ochişorii lui albaştri), după care merge la următoarea întrebare: “Şi, ce trecem la profesie?”

“Păi până acum ce-aţi trecut?”

“Nimic, ca e un câmp nou” – zâmbetul continuă.

Nu te poţi lupta cu câmpurile aşa că, cel mai bine, le completezi şi iţi vezi de viaţă.

“Consultant gastronomic” – zic, după o uşoară ezitare inexplicabilă.

“Deci medic!!” – zâmbet neperturbat.

“Medic????” – clipesc nedumerită.

“De burtică!” – vine completarea însoţită de o frecare pe stomăcel şi un zâmbet ca pentru cineva cu puţină agerime în dotare.

“De fapt, eu mă ocup de făcut mâncare şi meniuri. Nu sunt medic”  – explic imitând zâmbetul la care mă uit.

“Cum nu sunteţi medic? Păi şi eu ce trec aici???” – zâmbet evaporat complet

“ ……….. treceţi jurist”. 

Omul revine la zâmbet şi la starea interioară de bine.

Semnez câteva hârtii, îmi iau buletinul, mă mai uit odată la poză şi-mi dau lacrimile. Am nevoie acută de o mângâiere pe creştet, aşa că decid să renunţ la salată şi andive şi să abordez în scop curativ un pui prăjit Nashville-style şi nişte gogoşi cu mere (Apple fritters – pe limba lor). 

Mă opresc la Mega, iau pulpe de pui, smântâna fermentată cu 30% grăsime, lapte bătut, lapte dulce integral şi baghetă multicereale.

Ajung acasă şi primul lucru: pun pulpele într-un amestec de lapte bătut, sare, miere, paprica dulce, paprica afumată şi piper Cayenne, în care trebuie să stea măcar o ora şi jumătate. Cel mai bine ar fi 10-12 ore, dar sunt la buza depresiei şi nu am vreme de aşteptat. 

Dau drumul la apă în cadă, pun sare cu lavandă şi litrul de lapte gras. Îmi pun un pahar de vin (Cuvee IX de la Lacerta), las lumina stinsă, evit lumânările (ar avea un efect contrar de data asta) şi mă scufund în căldura parfumată a băii, închipuind-mi ca mă leagănă cineva şi mă mângâie pe creştet.

Mă învigorez, revin la bucătărie şi mă pregătesc de desert.

Amestec într-un bol două căni de făină, doua treimi de cană de zahăr, două linguriţe cu vârf de praf de copt, o linguriţă de scorţişoară şi una de sare.

În alt bol bat două ouă mari, adaug trei sferturi de cană de lapte integral, două linguri de unt topit şi două linguri de esenţă de vanilie. 

Apoi curăţ de coajă trei mere şi le tai cubuleţe. Le stropesc cu zeamă de lămâie şi le las în pace. 

Scot pulpele de pui din baiţ şi le las să se scurgă pe un grătar. Fac un amestec de făină cu amidon, sare, piper Cayenne şi un pic de praf de copt, iar separat amestec o cană de lapte bătut cu un ou şi un păhărel de bere.

Într-o cratiţă cu fund gros pun un litru de ulei la încins şi apoi amestec toate componentele desertului. Cand uleiul începe să tremure, iar un cubuleţ de pâine se ridică imediat la suprafaţă sfârâind, pun trei-patru linguri de compoziţie cu mere. Le ţin câteva minute pe fiecare parte, până se ridică la suprafaţă şi sunt auriu închis. Le scot pe un grătar şi continuu cu restul de compoziţie. La sfârşit, le înec pe toate în zahăr pudră amestecat cu scorţişoară şi cu un praf de nucşoară.

Mă întorc la pulpe şi le dau prin amestecul de făină, apoi prin cel de ou şi din nou prin cel de făină.  Le pun în uleiul încins (cam la 170-180 grade) şi le întorc din cinci în cinci minute de pe o parte pe alta, cale de 15-18 minute în total. 

Între timp, fac o pomadă picantă dintr-o lingură de zahăr brun,  pudră de usturoi, paprica dulce, piper cayenne şi câteva linguri de ulei încins şi pun amestecul deoparte.

Scot pulpele pe un grătar, le ung cu pomada picantă şi pun la prăjit câteva felii subţiri de bacon.

E vremea să servesc cina: pulpe de pui Nashville-style cu castraveciori bulgăreşti şi bagheta multicereale, iar la desert apple fritters cu bacon şi o lingură de smântâna fermentată alături, să taie greaţa. Am un Sylvanner adus de un prieten din Alsacia care merge numai bine cu fierbinţeala condimentată a puiului, iar după masa un ceai roiboos picant pentru digestie.

La vita e bella! Sunt liniştită şi împăcată. Am evadat din campusul salatelor, e drept, dar n-am mâncat mai târziu de 6 seara! Nu e chiar aşa de rău. 

Iar costumul de baie de anul trecut nu-mi mai plăcea oricum.