Golful de toamnă - LIFE.ro
Sari la conținut

Golful de toamnă

Vara este pe sfârşite, chiar dacă termometrele arată contrariul. Vestea bună este ca jocul de golf toamna este minunat din multe puncte de vedere: temperaturile sunt mai plăcute iar confortul termic ajută la obţinerea unor rezultatele bune, jucătorii sunt în formă în această etapă a sezonului, natura oferă un spectacol unic de culori care iţi încântă toate simţurile, iar marile companii care conştientizează impactul economic al jocului de golf organizează competiţii pe cinste pentru iubitorii de golf.
Share this article

life.ro împreună cu Friedrich Wilhelm Raiffeisen şi cu sprijinul Romanian Golf Association, organizează pe 19 septembrie a treia ediţie a evenimentului Golf Team for LIFE. Acest eveniment este organizat cu scopul de a dezvolta comunitatea de golf din zona România şi se adresează atât jucătorilor pasionaţi de golf cât şi persoanelor care nu au avut niciodată tangenţă cu acest sport dar care doresc să aibă o astfel de experienţă. Este un eveniment dedicat atât doamnelor cât şi domnilor.

Vara este pe sfârşite, chiar dacă termometrele arată contrariul. Vestea bună este ca jocul de golf toamna este minunat din multe puncte de vedere: temperaturile sunt mai plăcute iar confortul termic ajută la obţinerea unor rezultatele bune, jucătorii sunt în formă în această etapă a sezonului, natura oferă un spectacol unic de culori care iţi încântă toate simţurile, iar marile companii care conştientizează impactul economic al jocului de golf organizează competiţii pe cinste pentru iubitorii de golf. Pe scurt, multă voie bună la întoarcerea din vacanţe (de golf, desigur), iar melancolia de toamnă nu îşi găseşte locul.

În pregătirea noului eveniment, vin cu câteva motive care sper să vă convingă să încercaţi golful în toamna asta.

Golful este distractiv

Cel mai important motiv pentru care ne îndrăgostim şi reîndrăgostim de golf este că este distractiv. Ne calmează mintea, ne menţine în formă, ne aduce într-o comunitate minunată, ne apropie de familie şi prieteni prin timp de calitate petrecut împreună şi de cele mai multe ori ne scoate din zona de confort punându-ne în faţa competiţiei cu noi înşine.

Golful este potrivit pentru oricine

Este un sport care depăşeşte orice bariere de limbă, cultură sau vârstă. Golful este un joc ce poate fi jucat de barbaţi şi femei de orice vârstă, chiar şi de copii. Golful ne invită la introspecţie şi la dezvoltare, nutrind dorinţa de a deveni tot mai buni. În joc, oponentul real nu este un alt jucător, ci mai degrabă este mintea ta sau terenul, iar succesul tău depinde doar de abilităţile tale.

Golful îţi poate îmbunătăţi sănătatea

Deşi pare greu de crezut la prima vedere, golful este un joc exigent din punct de vedere fizic care te poate ajuta să îţi îmbunătăţeşti sănătatea. Într-un joc de golf poţi merge pe jos kilometri întregi, veţi fi uimiţi dacă veţi face un calcul la finalul unei runde. În plus, pentru a avea un bun control asupra mişcării de golf (en. swing) trebuie să lucraţi puterea corpului şi trebuie să vă îmbunătăţiţi flexibilitatea şi echilibrul (inclusiv ale minţii).

Golful aduce claritate minţii şi exersează puterea de concentrare

Dincolo de impactul fizic, golful poate ajuta la îmbunătăţirea sănătăţii şi clarităţii mintale şi reduce stresul prin faptul că petreci timp în natură într-un mediu liniştit. Pentru mulţi golferi jocul este o formă de terapie care îşi arată beneficiile şi în alte aspecte ale vieţii lor. În plus, golful ajută la provocarea minţii şi împinge să găsiţi soluţii creative pentru a ieşi din nişte situaţii complicate şi a avea un joc bun.

Golful îţi dă lecţii de viaţă

Golful oferă multe lecţii de viaţă. Te invită să fii responsabil, corect, răbdător şi să îi ajuţi pe cei din jur. Te învaţă să te concentrezi. Cei mai buni jucători de golf sunt cei care pot ignora freamătul minţii şi se pot concentra asupra obiectivului lor de a lovi mingea astfel încât să ajungă acolo unde trebuie să ajungă. Te învaţă persistenţa. În orice partidă ai lovituri bune şi altele mai puţin bune. Pentru a juca bine, trebuie să înveţi să treci peste loviturile rele şi să te concentrezi pe următoarele.

Golful te învaţă mindfulness în mod natural 

Golful te învaţă să fii prezent în orice moment, să te concentrezi acum şi să nu-ţi faci griji cu privire la o lovitură trecută, planuri, obstacolele sau orice altceva decât lovitura şi strategia de urmat.

Flow

Deşi nu se întâmplă în fiecare rundă, golful te poate menţine ore bune într-o stare de flow. Fluxul în golf se întâmplă atunci când totul merge bine fără să faci un efort conştient. Încercarea este să poţi replica aceasta stare de bine şi în celelalte planuri ale vieţii.

Aşadar, calitatea meditativă a golfului vine ca o oază de bine în ritmul frenetic al vieţii moderne care este gata să îşi reintre în formă. Pentru aceste motive şi nu numai, golful este o iubire pe viaţă. Căci “once you fall in love with golf, you will never leave it.”

Acest articol face parte din campania Golf Team for Life iniţiată de life.ro cu sprijinul Friedrich Wilhelm Raiffeisen şiRomanian Golf Association, o campanie de informare asupra beneficiilor jocului de golf, atât cele fizice, cât şi cele economice. Campania se va finaliza cu evenimentul Golf for Life care va avea loc pe data de 19  septembrie la Stejarii Driving Range. Parteneri ai evenimentului sunt Canah şi Arcadia AparmentsBvlgariDomeniile SâmbureştiAqua Carpatica şi Leonidas. Accesul în cadrul evenimentului se face doar pe bază de invitaţie.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora