La Casa de Papel: ce părere au avut fanii despre finalul sezonului și care sunt cele mai interesante curiozități despre o poveste care a cucerit întreaga lume
După 2,000 de minute de ficțiune și 2 spargeri, La Casa de Papel s-a terminat. La fel cum a făcut-o și ideea romantică a unui jaf fără victime, a acestei lupte pentru libertate și rezistență fără să rănești pe cineva. Ultimul sezon al serialului ne-a arătat realitatea. Iar personajele au trebuit să lupte pentru viața lor. Nu a mai fost doar o încleștare de idei și dileme morale, a fost un asalt cu arme și grenade.
Pentru prima dată l-am văzut pe El Profesor fără un Plan B, iar asta a schimbat radical totul. Nu vreau să facem aici spoilere, doar vreau să vă invit să vă uitați la ultima parte a serialului. O să vă fie foarte greu să vă mutați privirea de la ecran, povestea ne ține cu sufletul la gură, ne aduce scene zguduitoare și o acțiune care ne ține mereu pe marginea scaunului.
Cât de des te trezești ținând cu băieții răi, transformându-i în adevărați eroi? Ei bine, La Casa de Papel a făcut asta și a reușit să-și țină promisiunea până la final… pentru că, spoiler alert, povestea se termină cu happy ending. Gașca noastră nebună câștigă, sunt liberi, zâmbitori și cu aurul în mână. Aceste ultime episoade nu au încercat să demonstreze talentul nimănui, nu au vrut să inventeze nimic și nici să câștige premii, au vrut doar să încheie povestea, iar răspunsurile alegerilor pe care le-au făcut sunt ascunse în toate cele cinci sezoane anterioare.
Avem parte de momente dulci-amare și de personaje vii care suferă și iubesc. Vedem o Najwa Nimri (Alicia Sierra) absolut minunată, iar rivalitatea sa cu El Profesor se termină minunat, unde mai pui că romantismul nu dispare nici atunci când ești prins și încătușat. Îl avem în acțiune pe Palermo și relația sa specială cu Berlin. Avem o încheiere a triunghiului Denver-Stockholm-Manila. Unele teorii ale fanilor s-au îndeplinit, dar au fost și multe surprize.
La Casa de Papel a reușit să ne facă să zâmbim, deși acum reușim să trecem cu greu peste faptul că nu o să-i mai vedem. Unul dintre cele mai de succes producții Netflix s-a terminat, dar producătorii ne asigură că ne pregătesc și alte povești la fel de bune.
5 curiozități despre serialul La Casa de Papel
Serialul care i-a avut în prim plan pe Úrsula Corberó, Itziar Ituño sau Álvaro Morte (pe care îl puteți vedea într-o altă ficțiune, de data această internațională, în fantasy-ul „The Wheel of Time”, al celor de la Amazon) a ajuns la final, dar nu înainte de a ne aduce cinci episoade de care să ne îndrăgostim.
Citește și: Povestea lui Darko Perić. Actorul din La Casa De Papel a stat 9 ani în România, este însurat cu o româncă şi iubeşte Timişoara
Spre deosebire de alte seriale super apreciate, aș aminti aici doar de Game of Thrones, spaniolii care au creat La Casa de Papel au știut cum să pună punct unei povești care a cucerit o lume întreagă. Așa cum spuneau actorii în conferința de presă care a precedat lansarea, Money Heist a reușit să lege oameni din toată lumea, așa cum doar fotbalul o face… ibericii sunt obsedați de fotbal, așa că nu trebuie să ne mire deloc comparația.
Dacă nu ai văzut deja ultimele episoade sau dacă le-ai văzut și abia aștepți să afli ce o să mai facă oamenii care au creat La Casa de Papel, îți lăsăm mai jos cinci curiozități despre ultimele episoade, unele fără morți, dar pline de acțiune, răsturnări de situație, lacrimi și zâmbete.
1. Serialul s-a terminat, dar fanii sunt mulțumiți
După lansarea ultimelor episoade din La Casa de Papel fanii au ieșit în social media și și-au spus părerea. Vestea bună pentru creatorii spanioli și pentru Netfix: fanii sunt mulțumiți:
https://twitter.com/_eddelossantos/status/1466754443458723841?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1466754443458723841%7Ctwgr%5E%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.hindustantimes.com%2Fentertainment%2Fweb-series%2Fmoney-heist-5-emotional-fans-call-la-casa-de-papel-s-ending-brilliant-101638603789649.htmlSiempre fueron los ángeles de la guarda del otro.#LCDP5
— La Casa de Papel (@lacasadepapel) December 6, 2021
They were each other’s guardian angels all along. #MoneyHeist pic.twitter.com/sLIo7A13Ng
Just finished watching the final 5 episodes of Spanish thriller series MONEY HEIST (aka La Casa del Papel) on @Netflix. What an awesome ride! It has definitely raised the bar for this genre. Great stuff all around. pic.twitter.com/RnGrrMVltl
— David Mack (@DavidAlanMack) December 5, 2021
2. Povestea s-a terminat, dar să ne pregătim pentru alte spargeri
Deși La Casa de Papel s-a terminat, creatorii serialului au anunțat deja un spin-off bazat pe personajul Berlin, interpretat de Pedro Alonso. Acesta se află deja în producție și va apărea pe Netflix în 2023. De asemenea, o versiunea coreeană a Korean a serialului Casa de Papel se află și ea deja în producție.
3. Pentru această ultimă serie au fost produse nu mai puțin de 500 de salopete roșii
Carlos Díez Díez (Costume Design) povestește că pentru fiecare personaj au făcut mai multe salopete. Fiecare actor avea propria cameră de costume, toate la fel. Singura diferență: cât de murdare erau. Pentru că se întâmplau mereu explozii, împușcături, au făcut mai multe costume la fel – unul curat, altul puțin murdar, altul murdar peste tot, altul cu puțin sânge, altul plin. Trebuiau să fie pregătiți pentru toate situațiile. Dar salopetele pentru acest ultim sezon au fost puțin modificate față de cele de la început. Spaniolii au produs 500 de costume, toate în Italia. Iar cele noi aveau fermoar, curea ajustabilă, precum și orificii de aerisire la subraț.
4. Toate cărțile din biblioteca băncii erau false
Abdón Alcáñiz (Set Designer) povestește că echipa sa a trebuit să facă obiecte care seamănă perfect cu niște cărți. Au ales special culoarea fiecărei cărți din librărie și le-ar fi fost imposibil să alerge prin toate librăriile din Madrid pentru a le găsi. În plus, era vorba și despre greutatea care s-ar fi pus asupra podelei. Așa că, au făcut cărți false, obiecte goale pe interior, cu care au umplut una dintre cele mai interesante și mai impresionante camere din Banca Națională a Spaniei.
5. Serialul a fost filmat în următoarele locații:
- Finca el Gasco, Spania (Casa din Toledo)
- Torrejón de Ardoz, Spania (printarea banilor)
- Segovia, Spania: Biserica lui San Frutos, Las Hoces del Duratón (aici au plănuit spargerea Băncii Naționale a Spaniei)
- Las Salinas beach, Cabo de Gata, Almería, Spania
- Guna Yala Islands, Panamá
- The Pattaya Temple, Thailanda
- Florența, Italia: Piața Miguel Ángel și Piața Catedralei
- Viñuelas Castle, Tres Cantos, Spania
- Danemarca: Castelul Frederiksborg, Canalul Nyhavn, Grădinile Tivoli, Bulevardul Nyhavn, Gammel Strand
- Lisabona: Lookout Quinta da Arealva, Puente del 25 de Abril, Cais do Ginjal, Rua da Bica de Duarte Belo and Rua Atalaia No29
- Madrid, Spania: Four Seasons Hotel
- Madrid, Spania: Restaurant Tatel și Paseo de la castellana
- Madrid, Spania: Restaurant IIchiban – Av. de Alberto Alcocer, 22 bis
Bella Ciao pentru El Profesor, gașca sa de nebuni frumoși și pentru rezistență!
Citește și: 5 dintre cele mai urmărite seriale tv în timpul pandemiei