Nicio șură fără teatru! „Cultură'n Șură”, un proiect artistic ce duce cultura-n sate - LIFE.ro
Sari la conținut

Un regizor, un actor și un dramaturg au decis să ducă teatrul în sate, în șură, mai exact. Proiectului i-au spus „Cultură’n Șură”, iar până acum credem că nu a rămas județ în care să nu fi ajuns încă.

Victor Olăhuț, unul dintre inițiatorii proiectului a stat la povești cu noi și am aflat, pentru voi, câteva detalii.

Cum a apărut ideea Cultură’n Șură și cât de complicat ori simplu a fost să o conturați sau implementați?
Un artist caută întotdeauna să facă astfel încât munca lui să conteze.

Eu sunt regizor de teatru și vreau ca spectacolele pe care le fac să schimbe ceva. Proiectul „Cultură’n Șură” este unul dintre contextele în care un spectacol de teatru poate să influențeze comunitățile în care este prezentat.

Faptul că într-un sat se adună două-trei sute de oameni să vadă un spectacol de teatru, pentru majoritatea fiind primul spectacol pe care îl văd în viața lor, mă gândesc că înseamnă ceva. Și la final sunt fericiți. Ne invită să mai mergem pe la ei și cu alte spectacole. Facem asta de șapte ani. Iată, se poate!

Recunosc că atunci când am jucat primul spectacol la sat într-o șură, da, chiar în șură jucăm, n-am știut la ce să ne așteptăm. Din fericire, reacția publicului a fost extraordinară, așa că am continuat și am ajuns la peste 50 de sate în care am prezentat spectacole de teatru.

Cine v-a sprijinit?
Începutul a fost greu! Am avut noroc cu Daniel Săuca, directorul Centrului de Cultură și Artă Sălaj, care a văzut potențialul acestui demers și ne-a sprijinit.

Sunt puțini aceia care cred că un spectacol de teatru poate găsi public într-un sat. Această atitudine e oarecum de înțeles dacă ne uităm la ce se întâmplă prin orașe cu teatrul. A devenit în mare parte irelevant. Doar că eu, spre deosebire de alții, nu cred că e vina publicului.

Până la urmă, proiectul „Cultură’n Șură” poate fi privit și ca o investiție în satul românesc. Oamenii, instituțiile, companiile și toate entitățile care susțin acest proiect, încă mai cred în satul românesc.

Care este scopul suprem al proiectului?
Educația. Însă aceasta nu se face într-un singur sens și la un singur nivel. Ca să dau un exemplu, „Cultură’n Șură” propune un model de educație prin cultură care ar trebui preluat de instituțiile statului și extins la scară națională.

Cine sunteți voi și cât din timpul vostru este alocat acestui proiect?
Am început acest proiect alături de Florentina Năstase, în prezent actriță la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, și Flavius Lucăcel, dramaturg. Deci un regizor, un actor și un dramaturg s-au hotărît să ducă teatrul prin sate.

Între timp s-au alăturat și au rămas fideli proiectului actorii Marin Grigore, Iulian Gliță, Lavinia Cosma, Marius Costache, Ioana Rufu și Bogdan Costea.

Vă recomand să mergeți să-i vedeți pe scenele din București, asta dacă nu reușiți să ajungeți la „Cultură’n Șură”!

În ceea ce privește timpul, alocăm din ce în ce mai mult acestui proiect. Spectacolele se joacă în aer liber așa că am ajuns să facem aproape numai asta toată vara.

„Doctor fără voie”, de Moliere, un spectacol „Cultură’n Șură”

Cum vă percepe breasla?
Lucrând toți din echipă și în teatre convenționale, nu aș putea să spun că breasla ne percepe într-un fel sau altul. Judecând după reacții, pare să aprecieze ceea ce facem. Mai ales că majoritatea dintre noi are la țară un bunic sau o mătușă, care poate n-a văzut niciodată un spectacol de teatru.

Cum vă primesc spectatorii din „șură”?
Circumspecți. Așa cum am fost și noi când am avut prima reprezentație în cadrul proiectului. Partea bună e că după 10 minute din spectacol îi câștigăm definitiv de partea noastră.

Sunt comunități în care am ajuns în ani diferiți cu patru spectacole diferite. E extraordinar să vezi oameni care-l compară pe Cehov cu Molière, oameni care probabil că nu ar fi văzut niciodată un spectacol de teatru dacă acest proiect nu ar fi existat.

Unde vă vedem in viitorul apropiat?
În prezent derulăm proiectul „Teatru implicat”, finanțat prin programul „În stare de bine” susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Proiectul acesta e mai special pentru că dorim să facem o punte de legătură între lumea satului și cea a orașului.

Ca și până acum, ducem spectacole de teatru în mediul rural, dar facem și demersul invers: aducem poveștile din lumea satului în oraș.

„Doctor fără voie” de Moliere s-a jucat deja în 3 localități din județul Argeș, unde am avut peste 600 de spectatori. În weekend-ul 2-4 august ne găsiți în județele Brăila și Dâmbovița, în 3 comune unde vom merge pentru prima dată: Unirea, Mircea Vodă și Produlești.

„Doctor fără voie”, de Moliere, un spectacol „Cultură’n Șură”.

Începând cu luna septembrie vom porni într-un turneu național cu spectacolul „BabyBlues”, ultima noastră producție, realizată în cadrul proiectului „Femeie. C.L.A.R. Sat. Teatru”, finanțat tot de Kaufland. Acest spectacol a pornit din nevoia de a aduce în prim-plan un subiect sensibil și puțin discutat la noi: depresia post-natală și efectele sale asupra mamelor și a familiei în general. Textul spectacolului se bazează pe mărturiile unor femei din mediul rural care au beneficiat de consiliere psihologică profesionistă gratuită și care au fost de acord să își facă povestea auzită. Vă așteptăm!

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora