Povestea româncei care a trăit două decenii în Italia și s-a întors în țară împreună cu soțul italian și cei doi copii pentru a le arăta tuturor frumusețea Dobrogei. Cum s-a născut raiul de la Complex Turistic Varvara

Raiul din Dobrogea, Complex Turistic Varvara, s-a născut din dragoste. Sanda Eleonora Cojocaru a plecat acum mai bine de două decenii din țară. Trebuia să fie învățătoare în România, dar și-a dorit să câștige mai mult, așa că a plecat în Italia. Acolo, la fabrica de mașini de spălat unde lucra, l-a cunoscut pe Roberto Paladini, un italian originar de pe lângă Roma de care s-a îndrăgostit. Și, după două decenii de viață bună în țara pastelor, a pizzei și a tiramisului, s-au mutat în raiul pe care l-au găsit întâmplător într-un colț din Dobrogea.

Amândoi împărtășesc dragostea pentru Delta Dunării, pentru natură, pentru simplitate și tradiție. Așa că, atunci când au descoperit zona Dobrogei s-au îndrăgostit pe loc de sălbăticia și frumusețea locului. Și au decis să-și cumpere o casă cu odăi mici și pereți groși ca de mănăstire pe care să o readucă la viață. Întâi au luat-o pentru ei, apoi firma pentru care lucrau în Italia era aproape de faliment, așa că au început să vină mai des în țară.

Iar anul trecut s-au decis să se mute definitiv în Dobrogea. Și-au luat cei doi copii, i-au înscris la școala din sat și au început să le arate și celorlați din frumusețile zonei. Întâi turiștilor străini și apoi, încetul cu încetul și românilor.

Complex Turistic Varvara este o afacere de familie. Părinții i-au ajutat pe Sanda și Roberto să își renoveze casa pescărească pe care și-au luat-o acum zece ani și apoi le-au fost alături când au construit complextul de astăzi. Iar Cristina, sora Sandei, împreună cu Cătălin, soțul acesteia, care trăiesc în Marea Britanie, vin deseori în România pentru a-i ajuta în perioadele de vârf de sezon.

Dar cum a început povestea lor? Cum se descurcă în această perioadă? Și de ce ar trebui să-i vizităm neapărat? Aflăm de la Sanda.

Sanda, ce faceți? Cum este această perioadă pentru voi? 

Este ciudat (râde). În tot acest rău este foarte mult bine, este o perioadă în care ne-am regăsit toți patru împreună, ca o familie. După foarte mult timp, stăm non stop împreună, în liniște.

Sanda Eleonora Cojocaru (Complex Turistic Varvara): există un proverb „fă rai din ce ai”, asta încercăm să facem și noi în această perioadă. Pandemia aceasta este o binecuvântare pentru familia noastră.

Cum v-ați cunoscut? Cum a început povestea ta cu Roberto?

Acum 20 de ani când am ajuns în Italia. Eu, în teorie, trebuia să fiu învățătoare, dar salariile erau foarte mici, mai ales pentru visurile unei tinere de 20 de ani. Și am plecat în Italia la muncă, așa cum o făceau foarte mulți români la vremea respectivă. Am avut marele noroc să îmi găsesc un serviciu într-o fabrică producătoare de mașini de spălat, lucram pentru cele mai cunoscute mărci de pe piață. Și Roberto era colegul meu. A fost primul care m-a invitat să mănânc la masa lui.

Am fost colegi de muncă pentru vreun an sau doi și apoi s-a legat povestea noastră de dragoste. Eram tineri amândoi, eu aveam 22 de ani, el 24. Și acum, după două decenii de dragoste, suntem tot împreună – 44 de ani el, aproape 42 eu.

Cât ați stat în Italia?

Două decenii. Ne-am întors din Italia fix pe 27 aprilie anul trecut. Atunci ne-am mutat cu toată familia în România.

Copiii s-au născut acolo, nu?

Da, amândoi s-au născut în Italia.

După ce au apărut cei doi, între timp, fabrica noastră a trecut printr-o criză economică și a intrat aproape în faliment, iar asta a făcut ca noi să venim mai des în România. Fiind în șomaj acolo, am putut să investim în țară mai mult timp. De aceea, ne-am cumpărat aici o casă pescărească, ăsta a fost visul nostru să avem un loc de vacanță aici. Și am găsit exact ce ne-am dorit dintotdeauna – o casă cu odăi mici, cu gemulețe și pereți groși ca de mănâstire.

Ne-am găsit locul în Dobrogea, într-o zonă pe care nici eu nu o știam înainte. Roberto chiar îmi spunea că mare și munte a văzut peste tot în Europa, dar o deltă precum cea din România nicăieri. Sălbăticia ne-a plăcut amândurora. Ecosistemul ne-a uimit. Iar atunci când am venit să vedem locul am rămas uimiți. Ne-am plimbat prin zonă cu mașina, cu barca, pe jos și am descoperit vulpi, păuni, porci mistreți. Ne-a uimit toată bogăția din zonă. Ne-am îndrăgostit iremediabil de Dobrogea.

Și cum ați găsit casa?

Acum zece ani am cumpărat-o. Nu era, așa cum credea multă lume care ne-a trecut pragul în toată această perioadă, casa bunicii sau vreo moștenire de familie. A fost o casă pe care am găsit-o întâmplător atunci când am explorat zona și de care ne-am îndrăgostit pe loc. O casă cu pereți groși, cu o structură bună și priveliști absolut minunate. Dar o casă care trebuia restaurată, readusă la viață. Și asta am încercat să facem.

Atunci nu ne-am gândit deloc la pensiune sau afaceri, am muncit la ea cu gândul că este casa noastră de vacanță. Am recondiționat-o pentru noi. De altfel, acesta a fost și motivul pentru care ne-am făcut și o piscină în curte, pentru copii. Am recondiționat casa în stilul ei – dușumele și uși din lemn, nu avem aluminiu sau materiale moderne, totul a fost lucrat în lemn și în piatră.

Nu ți-a fost greu să-l convingi pe Roberto să vă luați o casă în România?

Nu (râde), nu am dus nicio muncă de convingere. Eu nu am avut niciodată ca scop să mă întorc acasă, am vrut mereu să fim împreună. Dar dragostea pentru sălbăticia deltei și pasiunea pentru casele și lucrurile vechi ne-au făcut să ne mutăm aici. Noi în Italia eram pasionați de antichități, mergeam la toate târgurile. Colecționam tot felul de lucruri, fără să știm ce să facem cu ele și uite că a venit timpul lor.

Dar de ce nu v-ați luat o casă în Italia?

Aveam o casă la fel pitorească și acolo. Bineînțeles nu una la fel de frumoasă și la fel de veche, dar nu stăteam cu chirie sau la bloc. Stăteam într-o casă de vreo 20 și ceva de ani, făcută de părinții soțului meu.

Sanda Eleonora Cojocaru (Complex Turistic Varvara): Bunăstarea de acolo am simțit că aduce și superficialitate. Ne-am bucurat de momentele petrecute în Italia, de frumusețea țării pe care o cunoaște toată lumea, însă atunci când am ajuns în Dobrogea am găsit simplitatea și bunătatea oamenilor care ne-a cucerit. O frumusețe și o deschidere pe care eu le știam, iar cumva Roberto o anticipa.

Ca să vă dați seama de frumusețea oamenilor, am făcut dimineață gogoși la cererea celor mici și am chemat-o pe vecina și i-am dat peste gard un bol de gogoși. Nu puteam să mâncăm singuri. Ieri a fost ziua soțului meu și am împărțit tortul cu vecinii, tot așa peste gard, păstrăm distanța socială.

Există multă cordialitate. Când plecăm la oraș, vecinii ne mai roagă să le umplem o butelie. Avem o vecină care ne crește un ied. Sunt oameni simpli și deschiși care se ajută cu tot ce e nevoie.

În Italia unde stăteați?

În centru, pe lângă Roma, lângă Ancona.

Și mai aveți casa?

Da, din fericire, fiind o vilă de familie, nu a trebuit nici măcar să o închidem. Se mai duce din când în când soacra mea, mai deschide geamurile. Și o mai dăm prietenilor să se ducă în vacanță.

Copiii ce au spus când v-ați decis să vă mutați în România?

A fost o surpriză pentru ei. Dar trebuie să înțelegeți că ei știau tot ce înseamnă România. Eu am încercat să le dezvolt de când erau mici sentimentul de mândrie că sunt români. Vorbesc la perfecție ambele limbi, adică știu neologisme, arhaisme.

Le-am citit Eminescu de când erau mititei. Îi culcam cântându-le „Sara pe deal”. Fiind și pictoriță, le-am povestit despre Grigorescu, mă vedeau pictând și mă întrebau mereu de peisaje, de locuri, mă bucuram că le pot spune despre țara mea. 

În plus, venind în ultimii zece ani foarte des în țară, se simțeau deja ca acasă. Așa că atunci când le-am zis că ne mutăm în România, s-au bucurat.

Ei învață acum la școală în România, nu?

Da, bineînțeles. Să știi că atunci când ne-am mutat în țară ne-am temut și noi de sistemul de educație și de corupție. Două probleme pentru care întoarcerea acasă nu este încă o variantă pentru mulți români din diaspora.

Am avut și eu temerile mele, dar au fost spulberate imediat ce copiii au intrat la școală și au fost primiți minunat de toată lumea. Noi vrem ca ei să învețe în sistemul de stat, cine este deștept răzbește. Eminescu, Creangă au plecat din școli de la sat. Iar de corupție nu mi-a fost teamă pentru că am văzut cum au mers lucrurile atunci când am construit casa. Nu a trebuit să dau o cafea nimănui.

Și unde învață?

Fetița este acum clasa a IV-a și învață în școala din sat. Iar băiețelul a terminat aici clasa a IV-a și pentru că este foarte talentat la vioară l-am mutat la Școala de Arte din Tulcea. O școală foarte frumoasă, făcută într-o casă boierească donată statului și foarte bună. Iar acum cel mic are rezultate foarte bune într-o școală românească de stat, gratuită. El învăța vioară și în Italia, dar la o școală privată unde dădeam o grămadă de bani, iar rezultatele nu erau nici pe deaparte ca cele de acum.

Cum se ducea înaintea pandemiei la școală în Tulcea, îl duceți voi?

Da pentru că abia se obișnuia cu școala. Dar ne dorim ca din toamnă, atunci când cea mică o să meargă și ea la Școala de Arte pentru că ea studiază pianul, să îi trimitem împreună cu microbuzul, exact ca toți ceilalți copii din zonă. Și exact cum am făcut-o și eu când eram mică și luam autobuzul până la Școala Pedagogică din Galați.

Și acum învață online?

Da, bineînțeles.

Chiar și cea mică?

Da, da. Eva are o învățătoare extraodinară care m-a impresionat încă de la început. Este exact ca o cloșcă cu pui. Îi învață pe cei mici de la materiile obligatorii, la cum să se îmbrace, să stea în bancă, să se pieptene. Iar lucrul acesta îl uitasem în Italia pentru că acolo profesorii nu mai au voie să le spună copiilor cum să se îmbrace ca să nu le descurajeze personalitatea.

În ce limbă vorbiți acasă?
Poate o să te surprind, dar am trecut toți pe română.

Chiar și Roberto?

Da, bineînțeles. Noi ne începem ziua cu o rugăciune, înainte de cafeaua de la micul dejun și de ceva vreme a început să se și roage în română. Asta nu înseamnă că am uitat italiana, cei mici au tendința să vorbească în italiană atunci când sunt doar ei. Dar în casă se vorbește mai mult românește acum (zâmbește).

Părinții lui Roberto îmi spuneai că trăiesc în Italia și au grijă, din când în când și de casa voastră. Dar au venit vreodată în România?

Da, de foarte multe ori. În plus, tatăl lui Roberto ne-a ajutat foarte mult la casă. Noi nu am luat fonduri europene pentru a construi ce avem la Complex Turistic Varvara. Am făcut totul treptat din ce am avut noi, dar cel mai mult ne-a ajutat că am lucrat împreună ca o familie.

Roberto a făcut toată grădina. Eu am făcut toate recondiționările de mobilă. Nu ne-am dat înlături de la nicio treabă. Am văruit, am gletuit, am cărat pietre din carieră ca să ne facem curtea, am muncit amândoi cot la cot. Tatăl lui Roberto ne-a ajutat foarte mult atunci când am ridicat casa, la fel și tata. Părinții ne-au fost mereu alături. Sora și cumnatul meu la fel, el se ocupă de tot ce înseamnă acte, iar ea face designul care se bazează pe echilibrul dintre vechi și nou, modern și antic.

Spuneai că nu știai deloc zona, cum ați găsit acest loc din comuna dobrogeană Somova?

M-am născut la doar 70 de kilometri de Tulcea, dar nu fusesem niciodată aici. În toate gândurile mele, Tulcea era un oraș foarte greu accesibil și foarte departe. Nu era deloc parte din România mea de atunci, deși am trăit la doar o aruncătură de băț. Dar într-o vară atunci când am venit cu cei mici în țară, la mare, Roberto a zis să venim pe alt drum cu mașina și să trecem cu bacul. Iar atunci când am ajuns aici am rămas uimită de frumusețea de silvostepă a zonei, de Munții bătrâni ai Măcinului. Și atunci când ne-am întors de la mare, am lăsat copiii la Marta, adica la mama mea și am început să ne căutăm o casă. Ne-am îndrăgostit de pădurea de stejari din zonă și de mânăstirile vechi care ne sunt vecine și de unde luăm acum, în timpul pandemiei, apă, brânză, urdă, lapte.

Sanda, spune-mi de ce să vină lumea la Complex Turistic Varvara, după ce va trece pericolul pandemiei de coronavirus?

Acum, mai mult ca niciodată, pensiunea își arată valoarea. La noi se închiriază căsuțe, nu camere, așa că totul este independent. Respectăm distanțarea socială și punem mare preț pe intimitatea oaspeților noștri. Fiecare căsuță are vegetația sa și se află la distanță mare de celelalte. Oaspeții se pot simți foarte bine în natură, dar avem și multe facilități pe care le oferim – plimbări cu barca sau cu bicicletele, plimbări cu caiacele pe care le iau din curte. Iar atunci când vor să socializeze, vecinii sunt suficient de aproape pentru a se distra împreună. Asta ca să nu mai vorbim despre frumusețea Deltei Dunării – avem în față Complexul lacustru Somova – Parcheș și în spate se văd Munții Măcinului.

Cum se face accesul la voi?

Rutier, dacă puneți pe Google Maps Complex Turistic Varvara ajungeți până la noi în curte (zâmbește).

Câte căsuțe sunt în total?

Șase – trei vile mai mari, două mai mici și una medie. Și pe lângă acestea mai aveam și o sală de mese pe care, cel mai probabil, anul acesta nu o vom folosi. Poate doar dacă statul va anunța oficial trecerea oricărui pericol, ceea ce este puțin probabil. Deci această sală nu va fi deschisă decât dacă vom avea un grup mare care să o folosească doar el. Dar avem multe spații de relaxare, sunt și două piscine.

Sanda Eleonora Cojocaru (Complex Turistic Varvara): În primul an am avut 70% turiști străini, după care au început să vină și mulți români. Anul trecut am avut tot sezonul ocupat 100%, iar oaspeții au fost cam jumătate străini, jumătate români. Noi suntem o afacere sezonieră – de la mijlocul lunii aprilie, până la început de noiembrie.

Rezervări mai aveți pentru acest an? Care este situația?

Aproape toate au fost anulate. Singurele rezervări pe care le mai avem sunt târziu în vară ale turiștilor străini care vin cu avionul. S-au gândit că mai pot aștepta să vadă cum evoluează lucrurile. În plus nu vor să piardă și rezervarea la noi și biletele de avion. În ultima lună nu am făcut altceva decât să trimitem banii înapoi oamenilor. O să vedem, dar noi suntem optimiști. O să fie bine!

Sanda Eleonora Cojocaru (Complex Turistic Varvara): Suntem încrezători. Noi nu măsurăm anul doar în bani, ci și în calitatea oaspeților care ne trec pragul. Nu vrem să facem un munte de bani, ci doar cât să putem trăi. Dar ne dorim ca oamenii care ne vizitează să se simtă bine, să se relaxeze și să se bucure de frumusețea locului.