Super Putin – o expoziţie ce-l înfăţişează pe rusul favorit al lui Trump în postura de Supererou
O expoziţie deschisă în Moscova săptămâna trecută, îl preamăreşte pe liderul Rusiei, Vladimir Putin, după cum anunţă News Week.
Picturile prezentate în cadrul expoziţiei îl înfăţişează pe Putin într-o serie de roluri eroice precum arderea rachetelor în culorile steagului rusesc, învingerea adversarilor asemenea unui campion de judo, sau pur şi simplu ca musculosul Superman.
În altele, Putin înfăţişează roluri mai soft, mângâind un căţeluş, sau un leopard.
„Fiecare pictură zugrăveşte o calitate sau o valoare a preşedintelui”, spune activista pro Putin, Yulia Dyuzheva, în vârstă de 22 de ani, una dintre organizatoarele expoziţiei.
Expoziţia, organizată în sediul unei foste fabrici, n centrul capitalei ruse, este compusă din 30 de picturi şi sculpturi ale preşedintelui în posturi eroice şi va fi deschisă până la mijlocul lunii ianuarie, când se va muta la Berlin şi la Londra.
Expoziţia a fost inaugurată la câteva zile după ce Putin a făcut public anunţul că va candida la alegerile prezidenţiale de anul viitor.
Previziunile arată că va câştiga detaşat alegerile şi va rămâne preşedinte până în 2024, devenind astfel cel mai longeviv şef de stat al Rusiei, de la Stalin încoace. Mia mult decât atât, se pare că se bucură foarte mult de popularitatea sa care nu a scăzut sub 80 de procente din mai 2014, atunci când Rusia a lansat campania sa de anexare a Crimeei la teritoriul rusesc.
Tot în cadrul expoziţiei Super Putin, Dyuzheva a mai declarat că „el este în primul rând un super preşedinte şi un super conducător. Putin este sincer, iubeşte sportul, muzica şi protejează animalele. Este loial şi respectuos faţă de oricine şi are numai aliaţi şi prieteni”.