Tânăra plecată din Râmnicu Vâlcea să descopere lumea, azi profesoara de engleză a fotbaliștilor de la Barcelona. A plecat la facultate în Germania, dar Spania a cucerit-o. Cum a ajuns Adriana Ceaușu să predea corporatiștilor din întreaga lume

Adriana Ceaușu este azi una dintre cele mai apreciate profesoare de limba engleză din Barcelona. Crescută la Râmnicu Vâlcea, într-o familie care punea mare accent pe educație, istorie, cultură și frumos, a ales să plece imediat după facultate în Germania. A făcut facultatea la Sibiu, ocazie cu care a descoperit cultura săsească și s-a simțit ca peștele în apă în Germania. Până într-o zi în care a plecat să viziteze Barcelona. În acest oraș s-a simțit mai acasă ca niciodată, încă din prima zi. Iat-o azi după 10 ani de Barcelona, conducând un business propriu, de succes, chiar dacă a plecat pe picior de inegalitate față de alte start—up-uri ce oferă cursuri de limbi străine. Nu era vorbitoare nativă de limba engleză, însă calitatea muncii sale s-a văzut imediat, astfel că azi, Adriana Ceaușu predă engleza la cel mai înalt nivel, iar printre contractele sale se numără și cel cu FC Barcelona. Este profesoara de engleză a celor mai importanți fotbaliști de acolo. Așadar, data viitoare când îi auziți dând interviuri la televizor, să vă imaginați că în spatele vorbelor lor se află Adriana Ceaușu.

De câți ani ești plecată?

Din 2006 sunt plecată. Până în 2014 am locuit în Germania și din 2014 locuiesc în Barcelona. În mai, anul acesta voi împlini 10 ani în Barcelona.

Dar de ce ai plecat spre Germania?

Pentru că așa a fost anturajul din vremea respectivă, învățasem și germană la școală și după ce am absolvit facultatea și în timpul masterului am făcut un curs de germană și pentru că mi-a plăcut foarte mult. După aceea, ca un pas normal, să zic așa am plecat în Germania.

Tot timpul mi-am dorit să cunosc alte țări. Am făcut facultatea la Sibiu și tot timpul mi s-a părut super interesant, am cunoscut mulți sași, mi-a plăcut cultura, mi-a plăcut arhitectura tipică, arhitectura în general. Și am spus „ok, Germania” și ca personalitate mi s-a potrivit foarte bine.

Deci ți s-a potrivit până la urmă?

Da.

N-ai plecat că așa… Că și mie îmi place cultura și mie îmi place arhitectura săsească, dar nu știu dacă m-aș lipi în Germania. Și sincer zic, din cauza oamenilor.

Totul se leagă de personalitatea omului din copilărie, din familie, nu?

Unde ai copilărit?

M-am născut în București și când eram, cred că, pe la vreo 5-6 ani, părinții mei au decis să plece la Râmnicu Vâlcea, datorită job-ului tatălui meu. Iată că am crescut astfel în Râmnicu Vâlcea și toate vacanțele le-am petrecut la Bolintin Vale.

Nu știu dacă îți sună cunoscut…

Lângă București.

Exact. De acolo erau părinții tatălui mei și toate vacanțele de vară, câteodată și cele de iarnă, le petreceam acolo. Eram singura fată printre toți verișorii mei, eram înconjurată de băieți. Aș putea spune că am crescut mai pragmatic, să zic 😊

Bunicii nu aveau multă toleranță la, nu știu, la atitudini din astea de prințesă, nu de fetiță. Și atunci am crescut foarte băiețesc. Și acasă la fel. Mai am o soră mai mare, cu doi ani, dar suntem foarte, foarte diferite. Iar tatăl meu, lucrând în SRI, a venit cu o anumită atitudine. Cu o anumită militărie, să-i zicem.

Citește și: A ajuns în America cu viză de student, iar azi, salvează musulmani, mexicani sau ucraineni de peste ocean. A învățat în România ce înseamnă să trăiești fără condiții, cum ar fi baie în casă sau apă curentă, iar asta o ajută să stea zile întregi în tabere de refugiați, ajutând mii de oameni. Cine este Dana Bucin, avocatul anului în Connecticut

Și după aceea plecând la Sibiu și cunoscând viața sașilor și viziunea lor, mi-a plăcut foarte mult faptul că sunt super pragmatici și realiști și fiecare își vede de viața lui …

Apoi am dat în partea cealaltă, în spațiul mediteranean.

Asta zic, că sunt două culturi total, total diferite. Cum de ai ajuns la Barcelona?

Când eram în Germania, după atâți ani, am venit în vizită în Barcelona și vizitând orașul mi-a plăcut, mi-a plăcut foarte, foarte mult. Și mi-a plăcut totul, absolut totul. Personal n-am cunoscut pe nimeni căruia să nu-i fi plăcut Barcelona. Indiferent din ce motiv ajungi aici, e imposibil să nu-ți placă, iar mie cred că mi-a plăcut tocmai contrastul ăsta. După o săptămână după ce m-am mutat în Barcelona, m-am simțit mai acasă decât toți anii petrecuți în Germania.

Adriana, m-aș mai întoarce puțin în copilăria ta, dar nu la Bolintin Vale, ci la Vâlcea. Ce meserie avea mama ta?

Farmacistă.

Mi-e îmi sună a familie bună, preocupată de educație și de ce e mai bun pentru copii. Mă înșel?

Chiar deloc. De multe ori când încerc să le explic spaniolilor cum era viața noastră în comunism, greu îmi găsesc cuvintele, pentru că e de neînțeles pentru cei care nu ai trăit ce am trăit noi. Îmi aduc aminte cum veneam de la școală și mă duceam la mama la farmacie, la parterul blocului în care locuiam și vedeam cum se ajutau oamenii între ei: doamna de la pâine venea să primească medicamente de la mama și apoi, când mergeam eu la pâine, primeam o franzelă în plus. Doamna de la complex cu nasturi și materiale, doamna de la librărie cu cărți și manuale și tot așa. E super interesantă imaginea, când privești înapoi…

Ai ales facultatea de Litere?

Da. Am făcut istorie-engleză pentru că mi-a plăcut engleza foarte mult în liceu și o admiram și pe sora mea mai mare că a ales o facultate de profil. În plus, am crescut cu istoria în casă, tatăl meu fiind pasionat de istorie, motiv pentru care m-am dus la Sibiu cu gândul să dau la facultatea de istorie și am ales combinația asta.

De ce Sibiu, de ce nu București?

Prietena mea cea mai bună era din Sibiu, ea a zis să încercăm aici și am acceptat provocarea. În plus, mi-a plăcut orașul de la prima vizită, mi-a plăcut atmosfera, arhitectura, tot și în contrast simțeam că nu mi-ar fi plăcut să locuiesc în București, chiar dacă aveam bunicii acolo.

Ai lucrat vreun pic după ce ai terminat facultatea aici, sau gândul tău era deja spre Germania?

În timpul facultății am lucrat ca traducătoare, însă foarte puțin. După master am plecat și nu m-am străduit să găsesc ceva de lucru aici. Într-adevăr, mi-am dorit să plec. Nu din cauză că nu era România potrivită, ci pur și simplu mi-am dorit să cunosc altceva. Și nu am avut nicio clipă gândul de a rămâne în altă parte, pur și simplu mi-am dorit să încerc, având tot timpul dorința asta de a experimenta.

Faptul că am rămas în Germania atâta timp și faptul că locuiesc în Barcelona de atâta timp e pur și simplu o întâmplare, o consecință a faptului că s-au așezat foarte bine piesele de puzzle.

Ai zis că n-ai plecat să faci bani și să te întorci. Dar cum ai fost primită în Barcelona, de exemplu, ca emigrantă de origine română?

Am fost bine de la început pentru că venind aici, știam că o să fiu profesoară de engleză, sau asta îmi doream. Știam că pentru a lucra într-o companie în Barcelona, aș fi avut nevoie de spaniolă, iar eu nu vorbeam limba. Ce pot să fac? Lucrez cu ceea ce am. Știind că se căutau profesori de engleză, am realizat că asta e șansa mea. Am plecat de la început cu un handicap, să zic așa, pentru că se căutau vorbitori nativi de engleză.

Barcelona cred că are peste 10.000 de profesori de engleză, dintre care 90% sunt vorbitori nativi, cei mai mulți britanici.

Am zis: „ok, hai să încerc”, acesta este principiul meu de viață, să încerc și văd ce iese.

Am ajuns într-o companie pentru a preda engleza adulților și încă de la început am avut parte de profesioniști care au avut deschiderea să-și dea seama că sunt români și români. „Faptul că tu ești aici în fața mea, că o companie te-a trimis aici, că tu vorbești engleză la nivelul la care vorbești, că poți să mă ajuți în ceea ce fac eu ca să-mi ating obiectivele pe care mi le doresc, trebuie să fie un motiv pentru asta. Și la o adică, ok, lucrez cu tine, iar dacă nu-mi place, nu-mi place.

Dar pot să spun, chiar dacă au gândit-o, probabil unii au și gândit-o, dar niciodată nimeni în 10 ani nu mi-a spus: „ok, ești româncă, nu, mulțumesc, prefer pe altcineva”.

Niciodată, niciodată.

Adevărul e că la nivelul la care lucrez, majoritatea proiectelor sunt pe recomandări.

Descrie-mi activitatea ta de azi…

Sunt profesoară de engleză pentru companii, engleză de afaceri pentru companii.

Dar ești pe cont propriu sau ești angajată?

Da. Sunt freelance. De la început, absolut toată viața mea numai așa am lucrat. Și în România și în Barcelona. Este mult mai stimulant pentru mine, să zic, atât din punct de vedere intelectual, pentru că îmi place diversitatea, îmi place să lucrez cu mulți oameni din varii domenii, de la care eu învăț și asta mă ține tot timpul în priză, cât și din punct de vedere financiar.

Ai ajuns să ai confortul financiar pe care ți-l doreai sau crezi că mai ai trepte de urcat?

Tot timpul sunt trepte de urcat și cred că asta mă și ține în priză, pentru că tot timpul se poate mai mult. Din punct de vedere al carierei nu mai sunt trepte, pentru că asta e..

Ai pomenit de partenerul tău…

Da.

E român? E spaniol?

Este român. Am fost colegi la facultate și după aceea viața ne-a dus pe fiecare într-o altă parte a lumii și când am venit în Barcelona, după un timp ne-am revăzut și restul e istorie 😊. Este partenerul meu în tot. El duce partea de marketing, de comunicare, în ceea ce fac eu și eu mă ocup de cursuri.

Citește și: Aura Imbarus, românca ce le predă engleza copiilor americani, nominalizată la premiul Pulitzer pentru memoriile sale din Transilvania

Spune-mi, te rog, cum ai ajuns să predai engleza pentru jucătorii de la FC Barcelona? Sau ce anume faci?

Sunt profesora lor de engleză, a câtorva dintre ei. Și-au dat seama că, ok, totul este bine, dar în viitor vor trebui să vorbească engleză, atât pe terenul de fotbal, cât și cu arbitrii, cu jucătorii străini, în conferințe de presă, în interviuri sau, poate tot în viitor vor pleca la alte echipe, poate în Anglia sau în alte țări unde vor trebui să vorbească engleză. Și atunci Barça le-a oferit ocazia asta de a învăța limba engleză.

Ce tare! Deci tu ești profesoara lor, a câtorva, ai zis. A cui? E senzațional!

Da, da, da, îți dai seama că a fost o provocare pentru mine. Îți povestesc puțin cum am ajuns la ei, eu Adriana din România 😊

Am lucrat cu șeful departamentului juridic al clubului, cu mâna dreaptă a directorul clubului. Și pentru că lui i-a plăcut cum am făcut orele, m-a recomandat la departamentul de resurse umane și ei au rămas sub contactul meu. Probabil, când au avut cererea respectivă, nevoia de a învăța engleză, m-au sunat.

Eu n-am știut pentru cine mă duc, chiar dacă de obicei mi se spune. În trecut lucrasem și cu doctorul echipei. M-am dus acolo, „bună ziua, bună ziua, am venit”, m-au lăsat să mă prezint și să le spun că eu o să le predau ora de engleză. Probabil ca majoritatea femeilor, habar nu aveam cui predau, nici după ce i-am văzut. Ulterior, partenerul meu mi-a făcut training serios și acum visez orice are legătură cu fotbalul, dar mai ales cu FC Barcelona.

Prima oră a fost ca să ne cunoaștem, „să văd exact ce vreți, ce aveți nevoie, ce pot să fac eu pentru voi”. A fost super interesant și încă este super interesant.

Spune-mi cu cine faci? Îi știm? Sunt nume importante?

Din păcate nu pot să spun numele lor pentru că am semnat contract, am MBA semnat cu ei.

Am înțeles. Atâta spune-mi: sunt printre ăia pe care îi vedem la televizor?

Da. Îi vedeți la fiecare meci.

Și cum lucrezi cu ei? Unul la unu sau clasă?

Unul la unu. Sunt singurele ore cu prezență fizică pe care le am, restul sunt online. E o experiență, să știi, ce m-a luat pe nepregătite, să zic așa, pentru că era un domeniu pe care simțeam că nu-l stăpânesc și mi-am dat seama că e o responsabilitate enormă.

M-am gândit: Cum eu, Adriana din România, din Râmne cu Vâlcea? După care am zis: „Eu de ce nu? Adică eu ce am?”

Dacă m-a învățat ceva Spania și Barcelona în mod special este că orice e posibil.