Tom Hardy, un superb actor de ceară
Fanii actorului Tom Hardy, care au visat să-l atingă măcar o dată în viaţă, îşi pot îndeplini acum visul (mă rog, o parte din el) graţie muzeului de ceară Madame Tussauds din Londra, care a dezvăluit de curând o statuie de ceară a celui care a jucat în ”The Revenant”, ”Inception”, ”Dunkirk” sau ”The Virgin Queen”.
Redat extrem de realist, într-o poziţie relaxată, stând pe o canapea, cu un braţ întins îndemnând, parcă, privitorul să se aşeze lângă el, Hardy cel de ceară este prevăzut cu un mecanism care imită o inimă ce bate, dar şi cu „torace cald şi moale”, după cum anunţă reprezentanţii muzeului.
![Foto: Twitter](https://life.ro/wp-content/uploads/2741/33978/17877529/4-tom-main-3.jpg)
Îmbrăcat elegant, în pantaloni, cămaşă şi vestă, tatuat şi purtând barbă, (aşa cum îl ştim în realitate), Tom Hardy este ultima celebritate căreia muzeul londonez i-a făcut o astfel de statuie, după cea reprezentându-l pe actorul Eddie Redmayne, expusă în ianuarie.
Concomitent, un muzeu mai mic Madame Tussauds (care are filiale peste tot în lume), din oraşul Blackpool, a dezvăluit statuia de ceară reprezentându-l pe faimosul boxeur Conor Anthony McGregor, cu tot cu spectaculosul său tatuaj cu gorilă şi halatul Versace.
Dacă vreţi să faceţi poze cu idolii voştri, este voie! Madame Tussauds e cunoscut pentru familiaritatea, unori excesivă, pe care o permite vizitatorilor (în 2014, muzeul din New York a fost nevoit să-şi retragă statuia cu Justin Bieber din cazua suprasolicitării din partea fanilor).
![Foto: Hepta](https://life.ro/wp-content/uploads/2741/33978/17877529/3-tom-main-4.jpg)