Albumul Pink Floyd -„The Wall”, transpus într-un spectacol de operă clasică - LIFE.ro
Mergi la conținut

Albumul Pink Floyd -„The Wall”, transpus într-un spectacol de operă clasică

„Another Brick in the Wall-Opera” spune într-un alt mod povestea personajului Pink, un bărbat care se confruntă cu tot felul de pierderi, începând cu moartea tatălui său şi pâna la despărţirea de soţia lui.
Share this article

Să transpui versurile şi muzica de pe “The Wall” – operă rock lansată de Pink Floyd în 1979 sub forma unui dublu album – în ceva care să sune bine este un risc enorm.

Şi totuşi, compozitorul canadian Julien Bilodeau (care pe vremuri a fost un adevărat fan rock progresiv) şi-a asumat acest risc, transpunând piesele de pe acest album concept într-un spectacol de operă clasică. Rezultatul este “Another Brick in the Wall-Opera”, o producţie incredibilă, care a avut premiera mondială zilele acestea la Opera din Montreal, şi care a impresionat, nu doar spectatorii şi critica de specialitate, ci şi pe Roger Waters, basistul şi vocalistul Pink Floyd, răspunzător pentru o mare parte din piesele de pe “The Wall”.

“Ştiu din experienţă că majoritatea colaborărilor dintre lumea rock-ului şi cea a muzicii simfonice sunt dezastruoase. M-am aşezat acolo fără să am aşteptări că specatcolul mă va emoţiona şi m-a emoţionat”, mărturisea Waters pentru revista Rolling Stone.

Faptul că premiera mondială a acestui spectacol a avut loc la Montreal nu este întâmplător; în acest oraş, în 1977 (când Pink Floyd concerta pe Stadionul Olimpic), s-a născut ideea albumului “The Wall”, ca urmare a unui incident (Waters a scuipat un fan ce încerca să urce pe scenă), care l-a făcut pe muzician să compare gardul dintre scenă şi public cu un zid.

Proiect devenit posibil datorită colaborării dintre Waters, care semnează libretul, compozitorul Julien Bilodeau şi regizorul Dominic Champagne, “Another Brick in the Wall-Opera” spune într-un alt mod povestea personajului Pink (un bărbat care se confruntă cu tot felul de pierderi, începând cu moartea tatălui său şi pâna la despărţirea de soţia lui). Însă vorbeşte despre acelaşi zid metaforic pe care fiecare din noi îl construim, cărămidă cu cărămidă, în jurul nostru.

Spectacolul se va juca la Opera din Montreal până pe 27 martie, urmând să fie prezentat şi pe alte scene, precum cea de la Music Hall din Cincinnati (SUA), unde va avea premiera în iulie 2018.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora