Cât costă o vacanță în Cipru, insula din Mediterană devenită noul hotspot al turiștilor?
Cipru devine o destinație tot mai căutată de turiști, fie că vorbim despre familii cu copii, sau despre cupluri. Dar cât costă o vacanță în Cipru, această insulă din Marea Mediterană ce oferă peisaje asemănătoare cu cele din Grecia și atracții turistice foarte variate?
Zilele trecute m-am întâlnit cu niște prieteni care tocmai au fost în vacanță în Cipru și pe lângă recomandările turistice mi-au spus și care a fost prețul acestei vacanțe: 1500 de euro pentru o familie cu doi copii, transport cu avionul, mașină închiriată și mese la restaurant. E adevărat că au preferat să închirieze o vilă nu chiar pe plajă, ci la 5-10 minute cu mașina de aproape orice plajă, într-un sătuc pitoresc, lucru care i-a făcut să economisească o mulțime de bani și, e adevărat că nu au mâncat la restaurant de fiecare dată. Având bucătărie în vilă, au pregătit micul dejun la locație și alte două-trei mese din cele 8 zile de vacanță.
Nu m-am mulțumit cu aceste informații, așa că am căutat pe momondo.ro și am încercat să descopăr care sunt prețurile pentru o vacanță în Cipru, în august, dar și în septembrie sau octombrie.
Înainte de orice, trebuie spus că recomandările de vacanță în Cipru sunt pentru lunile mai/iunie și septembrie/octombrie deoarece în full sezon este foarte cald, lucru destul de neplăcut dacă plănuiești un concediu cu familia.
Cât costă o vacanță în Cipru? Transportul
Am căutat, așa cum spuneam pe momondo.ro și am încercat să ofer mai multe variante de zbor în funcție de condiții și de perioadă.
Mi se pare important de menționat că prețurile pot diferi în funcție de stilul de călătorie (bagaj de cală, mâncare la bord, check-in, etc). De aceea voi da exemple diferite:
Un zbor dus-întors București – Paphos pentru 08-20 Aug costă 93 EUR, cu Ryanair. Avantajul este prețul redus și numărul mare de zile petrecute acolo, deci ar fi ideal pentru tineri care își doresc să exploreze mai mult, fără să țină cont prea mult de condiții/confort.
Pentru aceeași categorie de călători poate fi găsit zborul dus-întors București – Paphos între 12 – 22 Oct la prețul de 65 EUR.
Pentru cei care obișnuiesc să călătorească cu bagaje de cală și meniu la bord, cum sunt familiile cu copii mici, există un zbor foarte convenabil cu Tarom către Larnaca (care include aceste servicii în prețul biletului), deși sunt mai puține zile disponibile: 25 Sep – 03 Oct = 120 EUR. Ca reper, în aproximativ aceeași perioadă (24 Sep – 01 Oct) un zbor cu RyanAir către Paphos costă 110 EUR, fără bagaje sau meniu.
Închirierea unei mașini pornește de la 20 de euro/zi și poate ajunge până la aproximativ 100. Iar prețul combustibilului e aproximativ la fel cu cel din România.
Citește și: Cele mai frumoase insule din Mediterană
Cât costă o vacanță în Cipru: Cazarea
Tot pe momondo.ro am observant că prețurile diferă destul de mult în funcție de confortul așteptat.
Ca repere, pentru perioada zborului ieftin cu Ryanair (12-22 Oct) pot fi găsite camere duble începând cu 28 EUR/ noapte.În august prețurile unei camere duble în Paphos încep de la 35 EUR/ noapte.
Ținând cont că vorbim despre o vacanță pe o insulă, cel mai probabil cazarea nu va fi într-un singur loc, pentru că turiștii obișnuiesc să viziteze mai multe plaje/zone. De aceea este relevantă și căutarea de cazare în Cipru (deci nu doar Paphos) care arată camere duble începând de la 24 EUR/noapte în luna august.
Cât costă o vacanță în Cipru: Mâncarea
Ca și în Grecia, în Cipru sunt nenumărate taverne și nenumărate restaurante ce te îmbie cu tot felul de oferte. Am căutat pe numbeo.com, o platformă ce prezintă costul de trai în diferitre orașe ale lumii și am constatat că la un restaurant obișnuit, nu unul de lux, dar nici o bodegă, o masa pentru două persoane – trei feluri de mâncare- ajunge la aproximativ 40 de euro. Dacă alegi ceva rapid, mâncare stradală, puteți scăpa cu maxim 15 euro, amândoi. Cafeaua la cafenea costă aproximtiv 3 euro, iar o înghețată bună costă 1,5 euro.
Prețurile în supermarket sunt puțin mai mari ca în București, indiferent că vorbim de Larnaca, Nicosia sau Paphos.
Trăgând linie, pare că, între-adevăr, o familie cu doi copii poate cheltui maxim 1500 de euro pentru o vacanță decentă în Cipru.
Iar dacă ar fi să-mi dau cu părerea, este un preț comparabil cu cel pe care l-am plăti în stațiunea Mamaia. Poate o idee mai mare.