Ce face copilul tău vara asta?
Nu stă în casă, asta e sigur. Nici în faţa computerului, asta e şi mai sigur. Sau da, dar cu program, sfătuiesc specialiştii. Vacanţa este un prilej de mişcare, de experienţă, de bucurie şi, mai ales de noi prieteni! Iată câteva locuri în care se organizează tabere de vară în Bucureşti.
Stejarii Country Club lansează unul dintre cele mai complexe programe de vară pentru copii: Summer Camp 2016. Dedicat vârstelor 4 -12 ani, programul este format din module de câte o săptămână şi include o mare varietate de activităţi sportive precum tenis, înot, arte marţiale, padel, squash etc., ateliere de creaţie, workshopuri educaţionale şi jocuri.
Activităţile sunt organizate în program full time, de luni până vineri, de la 8:30 până la 17:00, reprezentând oportunitatea ideală de petrecere a vacanţei într-un mod plăcut şi constructiv. Summer Camp îi reuneşte pe copii în mijlocul naturii şi urmăreşte să le descopere noi pasiuni, să le dezvolte abilităţile de socializare, să le ofere educaţie non-formală şi multă distracţie. În tot acest timp, cei mici vor parcurge activităţi atent selectate, sub supravegherea instructorilor profesionişti şi a personalului specializat.
Copiii sunt înrolaţi în activităţi sportive precum: tenis, înot, squash, padel, fotbal, Karate Kyokushin, Mix Dance, Kick Boxing, jocuri de agilitate, alergări şi sărituri. Acestea sunt completate de excursii tematice, în care cei mici descoperă puncte de interes din Bucureşti (grădina zoologică, grădina botanică, muzee etc.), şi de ateliere de nutriţie, ateliere de pictură pe ceramică şi Lego. Beneficiază de gustări şi prânzuri sănătoase, pregătite doar cu ingrediente proaspete, de cea mai bună calitate.
Activităţile sportive se desfăşoară în mijlocul naturii, copiii având acces la facilităţile clubului: terenuri cu zgură Conipur Pro Clay, piscine, studio de arte marţiale, terenuri de padel, squash şi fotbal. Orele de dans au loc în studioul dedicat, cei mici învăţând coregrafii pe melodii antrenante şi moderne. În ediţiile anterioare s-au înscris copii de diferite naţionalităţi. Astfel, cei mici au avut ocazia să îşi facă prieteni noi, să socializeze în diferite limbi şi să descopere culturi şi obiceiuri, sub supravegherea instructorilor bilingvi. (detalii aici)
Pescariu Sports and Spa
Pe lângă sporturile pe care le pot practica aici, copiii au şansa să devină creativi si îşi pot lăsa imaginaţia sa zburde la ateliere de creaţie, pictură sau teatru. Atracţia inedită a taberei este cursul de body fly, în care copiii fac antrenamente în hamace, simţindu-se adevăraţi acrobaţi. Copiii primesc o gustare dimineaţa la sosire şi una înainte de plecare, iar la prânz mănâncă împreună, ca o adevărată echipă.
După 3-4 ore de sport pe zi, chiar şi cei mai mofturoşi dintre ei mănâncă cu poftă şi dorm neîntorşi. Programul Summer Camp începe în fiecare zi la ora 9:00 şi se termină la 17:00 şi este destinat copiilor între 4 si 12 ani. Modulele săptămânale se desfăşoară în perioada 27.06–09.09 2016 si includ 4 activităţi zilnice, sportive şi distractive. Preţul unei săptămâni este de 200 euro, iar pentru două săptămâni, de 360 euro. (Detalii aici)
Caro Summer Camp
Acest proiect beneficiază de pregătirea unor lectori pasionaţi, cu o vastă experienţă în lucrul cu cei mici. Alături de aceştia un programul îşi propune să contribuie la formarea şi dezvoltarea copiilor în domeniul comunicării, exprimării artistice şi al încrederii de sine, prin participarea la cursuri de teatru, art & craft, dezvoltare personală, public speaking şi sport.
In acest an, in parteneriat cu British Council se vor desfăşura zilnic cursuri de engleza. Recunoscut pentru zona liniştită şi grădinile frumos amenajate, Hotelul Caro oferă un cadru relaxat, unde copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 14 ani, pot petrece vacanţa de vară îmbinând activităţile intelectuale cu cele recreative.
(Detalii aici)