Cele mai mari rase de pisici
Sigur, controversele despre deținerea unor animale de companie în casă sunt multe, iar contestatarii vor vorbi despre boli, păr, mizerie sau zgomot. Cei care se bucură însă de compania unuia sau mai multor animăluțe pot vorbi o zi întreagă fără să se repete despre beneficiile de a avea un suflețel dezinteresat prin preajmă. Iar pisicile sunt, alături de câini, în topul preferințelor. Nu știu dacă ai ținut vreodată o pisică care să-ți toarcă în brațe, dar dacă ai făcut-o știi deja că asta e terapie curată. Nu toate pisicile sunt însă ușor de ținut în brațe. Nu de alta, dar unele ajung să cântărească cât niște câini de talie medie. Iată care sunt cele mai mari rase de pisici și cât ajung să cântărească exemplarele din această zonă!
American Bobtail
Pisicile American Bobtail sunt rezultate ale unor încrucișări repetate, apărute în Statele Unite ale Americii pe la începutul anului 1960. Sunt animale robuste, cu picioarele din spate mai lungi decât cele din față și pieptul puternic. Blana poate fi lungă sau scurtă, cu modele și culori diferite. La maturitate pisicile din această rasă pot ajunge până la 6 kilograme. Aceste animale prietenoase și afectuoase sunt preferate de terapeuți în programele de tratament pentru că sunt foarte sensibile la emoțiile oamenilor.
British Shorthair
Numite și uriașii blânzi, pisicile din rasa British Shorthair sunt foarte populare printre iubitorii de feline, mai ales printre cei cu copii. Este una dintre cele mai vechi rase din Marea Britanie, iar exemplarele de acest tip sunt recunoscute pentru felul lor iubitor și afectuos de a fi. Sunt pisici robuste, cu blana scurtă, astfel încât nu necesită îngrijire excesivă. La maturitate ajung să cântărească până la 7, chiar 8 kilograme.
Siberiana de pădure
Frumusețile cu originile în taigaua siberiană sunt pisici masive cu blană lungă și colorit diferit. Pisicile naționale ale Rusiei ar avea o istorie de peste 1000 de ani și deși provin din sălbăticie, sunt animale iubitoare și sociabile, fiind o alegere excelentă pentru copii. Sunt vânători înnăscuți, au o energie debordantă și se aseamănă mult la temperament și comportament cu câinii. La maturitate pot atinge 7-8 kilograme.
Turkish Van
Așa cum le spune și numele, pisicile Turkish Van sunt foarte lungi, aducând cu o furgonetă. Ce-i drept, numele e doar o întâmplare pentru că vine de fapt de la Lacul Van, din Turcia, locul în care își au originile. Sunt musculoase, cu blană lungă, albă, coada și capul având culori diferite. Sunt printre puținele exemplare feline care nu doar că suportă apa, dar o adoră și nu se dau în lături de la o repriză de înot. Sunt inteligente și jucăușe, iar adulții ajung să cântărească și 9 kilograme.
Ragamuffin
Pisicile Ragamuffin sunt teribil de afectuoase și extrem de încântate să își însoțească stăpânii oriunde, așa că dacă vă doriți, vor merge cu plăcere cu voi la plimbare. Sunt exact genul de pisici care adoră să stea în brațele stăpânilor, să fie răsfățate și alintate, lucru ce se poate dovedi ușor complicat când ajung la maturitate și se apropie de cele 9 kilograme pe care le pot atinge adulții.
Norvegiana de pădure
Norvegienele de pădure sunt considerate a fi unele dintre cele mai elegante pisici din lume în ciuda staturii lor impresionante. Au corpul lung, musculos și foarte puternic, acoperit de o blană lungă și mătăsoasă, în culori diferite și îi place de minune să trăiască în zone reci, cu multă zăpadă. Sunt pisici extrem de iubitoare, dar care știu să își ia liniștite doza de independență specifică felinelor. Un adult sănătos poate ajunge până la 9 kilograme, dar stăpânii trebuie să aibă grijă cu aceste pisici pentru că sunt foarte gurmande și pot trece destul de ușor pragul obezității.
Savannah
Pisicile din această rasă sunt foarte înalte, subțiri și cu picioare lungi. Au blana scurtă și cele mai multe dintre ele au pete asemănătoare felinelor sălbatice. De altfel, originile acestora par să provină din încrucișarea unei pisici domestice cu un Serval, o pisică africană sălbatică de talie medie. Pot sări la înălțimi mari, de peste 2,5 metri, așa că sunt șanse mari să ajungă în orice loc în care nu v-ați dori să ajungă. Au cea mai mare speranță de viață dintre toate pisicile din această listă, putând ajunge la 17-20 de ani, iar adulții pot cântări între 8 și 9 kilograme.
Ragdoll
Pisicile Ragdoll și-au făcut apariția pentru prima dată în California, în 1960, din încrucișarea unei Persane cu un Birmanez. Sunt considerate a fi cele mai relaxate pisici din lume, sunt blânde, nepretențioase și foarte loiale. Au corpul musculos, gâtul scurt și picioarele puternice, blana este lungă și stufoasă, iar ochii sunt de un albastru fermecător. O altă caracteristică complet neobișnuită pentru feline este faptul că pisicile Ragdoll, când sunt luate în brațe, se relaxează complet și atârnă precum niște cârpe. Nu-s însă la fel de ușoare, masculii ajungând și la 10 kilograme.
Chausie
Chausie sunt pisici domestice dezvoltate însă din creșterea unor exemplare sălbatice de feline, din junglă. Blana de lungime medie poate fi neagră, gri sau maro și acoperă un corp de dimensiuni mari, cu picioare lungi și late. Sunt foarte inteligente și sociabile, nefiind deloc potrivite pentru cei care stau mult timp plecați de acasă. La maturitate pot ajunge să cântărească și 12 kilograme, așa că va fi o provocare să o luați în brațe ca să o alintați. Mai bine vă instalați comod pe un fotoliu și așteptați să se așeze ea.
Maine coon
Pisicile din această rasă sunt cele mai mari din lume, dar pe cât sunt de mari, pe atât sunt de blânde, fiind companioni minunați. Nu sunt genul de animale cerșetoare de atenție, dar nici nu obișnuiesc să își scape stăpânii din ochi. Își păstrează astfel gradul de independență față de oamenii pe care îi iubesc. Rasa are primele mențiuni în 1850, în statul american Maine și i-a cucerit rapid pe crescători. Cu blana lungă și corpul masiv, aceste feline sunt niște uriași cu suflet cald și un mieunat discret, în opoziție cu statura lor. Adulții ajung să depășească un metru lungime și să cântărească până la 14 kilograme.