Cosmin Tudoran, juratul Masterchef, iubea circul și visa să devină tractorist, iar de mai bine de 10 ani studiază vinurile
Cosmin Tudoran, unul dintre jurații Masterchef, enolog în pregătire, ce va scoate în curând pe piață un vin alături de un producător din România, pare omul care și-a descoperit calea după ani de zile de căutări în văzul tuturor: a fost membru Cassa Locco, interpret, artist de circ, om de presă, tată, adică un personaj care s-a aruncat într-un roller coaster din care a ieșit mai matur.
Iată povestea lui în câteva minute de lectură.
Ce anume ți-a dat certitudinea că la un concurs Masterchef este nevoie de un enolog?
Nimic nu mi-a dat această certitudine, dar este flatant ca un show de un astfel de calibru să aibă încredere în papilele mele gustative. Iar drumul meu în viață marchează cu succes această etapă a unui show în care sunt unul dintre jurați.
Dincolo de acest moment onorant al invitației. Filmările sunt în toi, ți-ai căpătat „vocea”. De ce este nevoie de prezența ta acolo?
La orice mâncare este evident că vrei să adaugi ceva bun, vrei să intensifici, vrei să dezvolți. Mie mi se pare că vinul este obligatoriu la orice masă, indiferent că vorbim de mic-dejun, prânz sau cină. De-asta prin alte țari mai sofisticate se și spune paharului de vin, vinul de masă.
Așa încât orice ai vrea să schimbi în mâncare, să o faci mai simplă ori mai elaborată, mi se pare că vinul este obligatoriu.
Cum ai ales pasiunea, meseria asta?
Cum am fost cântăreț pe vremuri, ți-aș zice că de la o vreme devine inevitabil să te confrunți cu licorile bahice, mai ales că realizezi că nu mai vrei sucuri.
Mai mult de atât, la un moment dat m-am nimerit cu niște oameni la masă, ei discutau despre vinuri, iar eu am realizat că sunt absolut afon în acest subiect. Și mi s-a părut absolut fascinant că vinul nu era combătut nici de subiectul femei, nici de politică. (râde).
Curiozitatea asta m-a dus, vreme de vreo 10 ani, să tot caut și să aflu detalii. Nu prea existau cărți, era destul de complicat. Prin 2009 am ajuns la o școală de somelier, iar experiența asta a fost una dintre cele mai frumoase și cu impact, apoi am urmat cursul Asociației Degustătorilor Autorizați, am început să scriu, am ajuns la vinul.ro și de acolo mai departe lucrurile au devenit clare.
Acum mă bate gândul să încep un master în vinificație. Mi se pare că bucătăria internă a vinului este mult mai fascinantă decât cea externă. Somelier fiind, mi-am dat seama că este mai interesant să pun vinul în sticlă decât în pahar.
Ai pomenit de muzică și apare astfel întrebarea logică: de ce te-ai lăsat de cântat?
De la o vreme devenise ca o relație de iubire care se stinge ușor-ușor: era drăguț, binișor dar nimic mai mult. Așa că am simțit că trebuie ruptă la timp și nu lungită la nesfârșit.
Mi-am propus să iau toată acea perioadă ca pe o succesiune de lecții de viață, am înțeles destul de repede că gloria te duce repede de nas și face să-ți fugă pământul de sub picioare. Or, noi nu am avut non-stop succesul răsunător.
Am avut suișuri și coborîșuri, dar au fost perioade care m-au șlefuit. Iar unul dintre aspectele ce merită pomenite aici a fost faptul că eu am avut tot felul de colaborări în afara industriei, chiar și când făceam muzică: am scris în presă, am făcut, cu Răzvan Marc, revista Clever Travel, am lucrat în Hiparion, iar toate astea m-au făcut să văd altfel lucrurile când a dispărut scena: „nu mai cântăm, nu mai combinăm femei, ce tragedie!”
O lecție foarte bună pentru mine a venit în 2010, când, după ce am terminat ultimele cântări, am mers pentru o colaborare la Circul Globus. Brândușa Novac îmi propusese de câteva ori să intrăm, cu trupa, într-un music-hall, doar că ai mei au considerat că nu era de nasul nostru. Mie mi s-a părut dimpotrivă, o bună ocazie, mai ales că la ultima discuție cu ea, când am ieșit din birou pe hol, cine crezi că era pe afișele de pe pereți? Horia Brenciu, Ștefan Bănică jr., Virgil Ianțu și alți artiști de același calibru.
Am jucat într-un music-hall pentru copii, care se chema Zâna Oglinjoară, în care eu eram Regele Șacal.
Am avut vreo cincizeci și ceva de reprezentații și cred că m-au văzut toate grădinițele și școlile din București, inclusiv grădinița fiicei mele, fără ca ea să aibă habar că sunt în distribuție, pe scenă. A fost unul dintre puținele momente în care mi-au dat lacrimile. Trebuia să fiu serios, sobru, vesel, fiindcă surpriza trebuia să fie deplină.
Citește și:
E amărăciune și tristețe în ce povestești tu!
Da, vezi, e ca un vin complex. E o lecție pe care nu mi-a dat-o nimeni, nici mama, nici tata, nici școala. Când puteau să mi-o dea? Aveam 21 de ani când făceam Vara ispitelor, la ProTv.
Nu știai nimic la vârsta aia, dar voiai să apari la televizor, să agăți fete, să fii vedetă!
Sigur că voiam. Voiam să mă gâdile orgoliul că mă recunoaște lumea pe stradă.
De ce voiai?
Serios? Nu ne-am îmbăta cu toții cu nițel succes?
Și cum de nu ți-a luat mințile acest succes?
Știi cum e? Suișul și coborîșul gloriei îți cam dă de gândit. Iar la final vrei să rămâi totuși om și să încerci să predai și altora lecția despre măsură: beția cu succes e tentantă, dar vine și momentul în care te doare capul și s-ar putea să urmeze cea mai neagră mahmureală.
Și atunci îți aduci aminte de lucrurile alea pe care le-ai mai auzit prin casă, când erai mic, la tine la Bistrița, când femeile din preajmă îți ziceau să nu faci pământului umbră degeaba. Grea vorbă și apăsătoare.
Ce visai tu să fii când erai mic sau în adolescență?
Nu știu dacă aveam niște vise de carieră, dar îmi amintesc bine că mi-ar fi plăcut să fiu tractorist, ca bunicul Ion. Și mi se pare atât de amuzant că în primii ani de studiu într-ale utilajelor mecanice folosite în vie am învățat să folosesc și tractorul. Deci, iată că după 40 de ani am ajuns să fiu și tractorist. (râde)
Hai să ne întoarcem la vie. De acolo vine secretul vinului?
Vinul se face ori se strică din vie. De-asta secretul lui de acolo pleacă și de acolo vine și fascinația poveștii. De pildă, dacă ți se întâmplă ca la Dealu Mare anul ăsta, unde a bătut o ploaie cu gheață de a rupt planta în două, abia te redresezi și ești nevoit să cumperi de la vecini să poți scoate ceva vin în anul ăla.
Dar poți avea un an genial, în care vremea a fost prietena ta cea mai bună și amantă focoasă, scoți strugurii în cea mai bună stare, aduci pe piață o sticlă de vin minunată, iei și niște premii pe la concursuri și viața este frumoasă!
Și de ce ți-ai bate capul cu acest roller coaster? Adică, de ce ai intra în studiul vinificației și nu ai rămâne un simplu degustător? Nu mai bine stai tolănit pe o canapea și bei un pahar de vin, nepăsător la eforturile care au dus la el?
Pentru că a fi creatorul unui vin este echivalentul unui bucătar cu 3 stele Michelin. Este munca unui dirijor, doar că aici orchestra e compusă din simțurile oamenilor.
Când ai băut primul pahar de vin?
Cred că atunci când m-au pus unii să iau pâine cu vin în vreo biserică. (râde)
Prima sticlă de vin de-adevăratelea, care a fost extraordinar și mi-a atras atenția a fost primul rosé românesc, făcut de S.E.R.V.E., din gama Vinul Cavalerului, prin 2001 sau 2002.
Eu eram în vizită la niște oameni, iubitori de vin, iar ei m-au poftit să beau acest vin. Și am început să pun niște întrebări naive: „cum adică rosé? Cum e făcut? Este amestecat?” și așa mai departe. Eram complet afon, așa cum suntem toți, în orice domeniu pe care abia îl descoperim.
Cine ți-a fost mentor?
Cătălin Păduraru. Cătălin este actorul care a jucat în Liceenii, iar fratele lui, Adrian, în Declarație de dragoste. Doi oameni care au bifat cu brio o pasiune, actoria, și care au trecut mai departe.
Cătălin este doctor în domeniu, a semnat o grămadă de lucrări de specialitate și este omul care mi-a deschis o ușă foarte importantă în cunoașterea vinurilor.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
