Portugalia – ţara de care te poţi îndrăgosti iremediabil. Recomandarea Simonei Muscă

Fiind mereu întrebata ce destinaţie pentru vacanţă pot recomanda, de fiecare dată, cu aceeaşi plăcere, mă duc cu gândul la Portugalia. Am vizitat această ţară de o frumuseţe tulburatoare, unde cerul este întotdeauna albastru şi în lumina blândă sclipeşte un fel de veselie nebănuită.Vacanţa mea în Portugalia a început cu câteva zile pentrecute în capitala Lisabona, care este plină de monumente grandioase: castele splendide, catedrale fără seamăn şi muzee încărcate de comori.

Am început vizitarea Lisabonei cu „Palatul regal”, unde panorama este magnifică; de la castel spre râul Tejo se întinde încântătorul cartier Alfama, cel mai pitoresc din oraş.

Am rătăcit ore în şir pe străvechile străduţe ale Alfamei, printre edificii medievale şi clădiri decorate cu cale splendide şi parcă tot nu mi–a fost de ajuns.  Există funiculare şi tramvaie vechi de aproape un secol, cu care se poate ajunge dintr–o parte în alta a oraşului şi, uite aşa, m-am trezit că am ajuns până la Torre de Belem – turnul care, fără îndoială, este nu doar emblema Lisabonei, ci şi a întregii Portugalii. Edificiul a comemorat expediţia lui Vasco da Gama şi a servit, ulterior, la apararea oraşului.

A doua zi petrecută în Lisabona a început cu vizitarea Mănăstirii Jeronimos, unde am observat stilul lor arhitectural aparte – stilul manuelin. Mănăstirea este, probabil, cel mai reprezentativ exemplu al acestui stil care combină goticul cu elemente marinăreşti – uneori, manuelinul mai este numit „gotic marinăresc”. Am vizitat interiorul bisericii, unde se află mormintele unor mari portughezi, cum ar fi Vasco da Gama, dar am petrecut minute în şir şi în curtea interioară a complexului.

După această plimbare şi oază de linişte şi de cultură, am testat gastronomia portugheză. Există, în Lisabona şi în împrejurimi, nenumărate restaurante mici şi cochete care oferă, în acelaşi timp, o simplitate familială şi un serviciu foarte rafinat. Am încercat arroz de mariscos, un fel de paella cu creveţi, scoici şi languste, dar fără carne.

Simbolul Portugaliei, vinul de Porto, trebuia să acompanieze acest festin. Bineînţeles că nu m-am putut opri din a servi şi un desert care are în el toată dulceaţa Lisabonei, pasteis de Belem.

Dar, să revenim la locurile şi obiectivele minunate de care m-am bucurat în vacanţa mea din Lisabona. Toată lumea cunoaşte imensa statuie a lui Isus din Rio. Ei bine, am fost surprinsă ca, odată ce am ajuns pe malul fluviului Tejo, să văd o statuie similară, la dimensiuni mai mici – Cristo Rei. Am fost răsplătită cu o panoramă excelentă a întregii Lisabone.

Spre după-amiază am poposit în Grădina Zoologică, cea mai mare grădină din Europa. Zoo Lisabona este amplasată într-un parc încântător şi are o varietate de atracţii şi o mulţime de spectacole şi reprezentaţii cu animale. Tot aici m-am bucurat când am descoperit fascinante grădini botanice. Pentru o vedere de ansamblu şi panoramică a întregului „spectacol natural” există posibilitatea „plimbării pe sus” cu ajutorul unei „telecabine”.

Ultima zi în Lisabona a fost acompaniată de o plimbare cu telegondolă, ce mi-a oferit o superbă imagine panoramică, mai ales că din cabină vedeam o mare parte din podul Vasco da Gama.

În jurul prânzului, mă aflam deja în aeroport. Spre bucuria mea destinaţia nu era Bucureşti, ci Madeira – o insulă superbă aflată în milocul oceanului, la o distanţă de o oră şi jumătate cu avionul faţă de Lisabona. Insula are o vegetaţie colorată şi diversă. M-am grăbit să ajung la hotel, să las bagajele şi să încep explorarea acestor frumoase meleaguri. Spre norocul meu, experienţa primului contact cu Madeira a fost cu totul inedită. Am urcat spre Grădina Tropicală cu telecabina şi am coborat cu sania pe asflat (tradiţie unică existentă pe acest meleag de când lumea şi pe care nu am mai întâlnit-o în nicio altă parte a globului). Revenind la Grădina Tropicală Monte Palace, am aflat că Alfredo Guilherme Rodrigues a cumpărat această proprietate şi a construit un conac inspirat de palatele pe care le văzuse pe malul Rinului. Mai târziu, acesta a fost transformat într-un hotel. Hotelul avea o panoramă uimitoare asupra golfului Funchal şi a suburbiilor înverzite ale oraşului. După moartea acestuia, familia sa nu i-a continuat munca, hotelul a fost închis, iar proprietatea a fost vândută unei bănci. În 1987, anul în care m-am născut eu, banca a vândut hotelul antreprenorului Jose Manuel Rodrigues, care l-a donat apoi Fundaţiei Jose Berardo, astfel a fost posibilă apariţia Grădinii tropicale Monte Palace. După câteva îmbunătăţiri substanţiale şi lucrări de construcţii, s-a transformat într-un loc magnific, ideal pentru o plimbare şi pentru a respira aerul pur al naturii. Grădina tropicală Monte Palace ocupă o suprafaţă de 70.000 mp şi a fost replantată cu flora exotică din diferite continente şi ţări (Africa de Sud, Belgia, Scoţia, America, Australia, Portugalia etc) şi cu plante tipice din pădurea Laurissilva. Lângă una dintre intrările în Grădină se află Muzeul Monte Palace în cadrul căruia există trei galerii pentru expoziţii. În continuarea muzeului, grădina este amenajată în stil japonez. Cărările sunt decorate cu panouri de faianţă, din teracotă şi 40 de panouri cu scene din istoria portugheză. Din loc în loc îmi „zâmbeau” sculpturi din piatră, ferestre, nişe, pagode şi statui reprezentandu-l pe Buddha. Lângă laguna centrală se află cel mai înalt vas din ceramică, din lume. De asemenea, mi-a plăcut şi ideea celor patru panouri monumentale dedicate celor patru elemente ale naturii: pământul, apa, aerul şi focul. Vegetaţia luxuriantă şi lacurile în care se gasesc peşti koi mi-au înveselit şi colorat întreaga zi.

Cea de a doua zi în Madeira şi ultima pe fascinantul taram al Portugaliei a fost condimentată cu un traseu organizat în care am ajuns în câteva locuri ce nu mi-aş fi imaginat că există, în aceea zonă. Iar aici aş aminti de superba Stâncă Cabo Girao… Portughezii spun că aceasta este cea mai înaltă stâncă din Europa şi a doua din lume. Am aflat că stânca a facut parte din trupul unui vulcan, iar prăbuşirea bruscă a rocilor în mare a creat acest perete vertical pe care încă se văd urmele săpate de lava scursă în ocean. Acum, aici se află o terasă de sticlă, în josul căreia se vede marea. De la Cabo Girao, următorul popas a fost la piscinele naturale din Porto Moniz, un loc parcă desenat.

Text de Simona Muscă