RGA Championship powered by Brit Motor AG, cea mai importantă competiţie anuală de golf din calendarul Romanian Golf Association (RGA), a avut loc sâmbătă, 23 septembrie pe terenul BlackSeaRama în Bulgaria şi a adus împreuna 88 de jucători din mai multe colţuri ale lumii.
Formatul campionatului a fost Stableford net, iar jucatorii au fost împartiţi in 4 divizii – trei pentru domni si una pentru doamne. Pentru echilibrul jocului, RGA a organizat flighturi mixte de jucători experimentaţi cu jucători începători, astfel încât jucatorii începători să poată învăţa din experienţa jocului celor mai avansaţi.
„RGA Championship este cel mai important campionat anual al Romanian Golf Association, dar şi cel mai mare până în prezent. După un sezon plin în care am organizat patru campionate deosebite şi un amical în format Ryder Cup cu Bulgaria, competiţii în care am ridicat ştacheta cu fiecare ocazie, suntem mândri că am reuşit, cu sprijinul sponsorilor şi pietenilor RGA, să organizăm din nou un turneu de neuitat pentru jucători. Îi felicit pe această cale pe fiecare dintre ei pentru rezultate şi aşteptăm cu nerăbdare să organizăm următoarele ediţii.” a spus Cornel Dănilă, VP Events al Romanian Golf Association.
„Anul viitor vom organiza a patra ediţie a campionatului acasă în Romania, la Theodora Golf Club lângă Alba Iulia, unde domnul Ioan Popa a finalizat o investiţie de 15 milioane de euro într-un teren de campionat cu care România se va mândri. Având în vedere că este campionatul cel mai important din sezon, începand cu anul viitor vom schimba si formatul lui într-unul pe două zile” a spus Florin Segărceanu, Presedintele Romanian Golf Association.
Campionatul a fost gestionat informatic prin platforma online am.golf care cuprinde un sistem complex şi eficient de management al competitiilor, inclusiv al handicapurilor şi care facilitează obţinerea de informaţii pentru clasamente şi statistici. Platforma este dezvoltată de către Adrian Sătmărel, membru RGA şi iubitor de golf.
Au fost oferite premii pentru locurile 1, 2 şi 3 pentru cele patru divizii: A,B,C şi Ladies, precum şi pentru Longest Drive şi Nearest to the Pin pentru fiecare divizie în parte, dar şi pentru scorurile brute.
Divizia Ladies (handicap cuprins intre 0 şi 36 – s-a jucat cu 75% din handicap). Câştigătoarea a fost Mi Jung Lee cu 39 de puncte, urmată de Liliana Veseliu cu 36 de puncte şi Carmen Schwoebel cu 34 de punte. Trofeul pentru Longest Drive a fost obţinut de Roxana Tănase cu o lovitură de aproximativ 220 m, iar Nearest to the Pin a fost obţinut de Cătălina Jigman, care, la cupa 18 a plasat mingea la o distanţă de 51 cm de steag.
Divizia C a domnilor (handicap cuprins între 23,1 şi 36) a fost câştigată de Zoltan Nagy Bege cu 43 de puncte, urmat de Laurenţiu Dobrinescu cu 41 de puncte şi Dan Cristea cu 39 de puncte. Trofeul pentru Longest Drive a fost obţinut de Viorel Oanţă cu o lovitură de aproximativ 230 m, iar trofeul Nearest to the Pin a fost obţinut de Iulian Gogan, care a plasat mingea la o distanţă de 2,95 m de steag.
Divizia B a domnilor (handicap cuprins între 12,1 şi 23) a fost câştigată de Viorel Opaiţ cu 45 de puncte, urmat de Mircea Segărceanu cu 39 de puncte şi olandezul Roland Teufel cu 37 de puncte. Trofeul pentru Longest Drive a fost obţinut de Cristian Ţârdea cu o lovitură de aproximativ 235 m la cupa 11, iar trofeul Nearest to the Pin a fost obţinut de Robert Rekkers, care a plasat mingea la o distanţă de 3,94 m de steagul cupei 8.
Divizia A a domnilor (handicap cuprins între 0 şi 12) a fost câştigată de Razvan Marcu cu 39 de punctem urmat de Călin Stoia cu 37 de puncte Marian Roman cu 34 de puncte. Trofeul pentru Longest Drive a fost obţinut de Michael Muellner cu o lovitură de aproximativ 290 m la cupa 17, iar trofeul Nearest to the Pin a fost obţinut de Gelu Matei, care a plasat mingea la o distanţă de 2,06 m de steagul cupei 13.
La categoria brut, adică cei care au avut cele mai puţine lovituri în cadrul turneului, castigator a fost Nicolae Kovacs cu 5 lovituri peste parul terenului, urmat de Michael Muellner si Tiberius Popa fiecare cu cate 8 lovituri peste parul terenului, departajarea făcându-se pe scorul de pe ultimele 9 cupe.
Trofeele concursului au fost farfurii din ceramică pictate manual de familia Pietraru, artişti ceramişti din judeţul Vâlcea.
Surpriza zilei a fost oferită de echipa Regele Ciolanului din Covasna care a aşteptat jucătorii după turneu cu mâncare delicioasă specific ardelenească proaspăt gătită, spre încântarea tuturor.
Sponsorul principal Brit Motor AG, a oferit test drive-uri şi vouchere de discount la achiziţia de autoturisme marca Jaguar şi Land Rover, Canah a oferit jucătorilor super alimentele din cânepă, vinurile au fost oferite de Via Viticola Sarica Niculiţel iar berea a fost oferită de Heineken. RGA împreună cu Champ du Golf au oferit diverse accesorii de golf sub brand propriu.