Top 5 destinaţii de golf din Europa
Golful este un sport ca oricare altul, ai putea spune. Nu, este o pasiune. Toţi jucătorii de golf pe care îi cunosc, practică acest sport cu cea mai mare plăcere şi îşi urmează pasiunea oriunde. În România, nu prea sunt variante de joc, pentru că nu prea sunt terenuri. Cele mai apropiate sunt în Bulgaria. Şi ei merg acolo pentru a juca şi pentru a se antrena, căci pasiunile se urmează oriunde.
Deşi resorturile de golf din Bulgaria arată impecabil, am vrut să aflu ce alte astfel de destinaţii mai poţi găsi în Europa, căci în lume, ştim deja.
Iată un top al celor mai bune destinaţii de golf din Europa realizat de doi pasionaţi, Nigel şi Suzanne Butler. Sunt probabil cele mai frumoase cinci resorturi unde merită să mergeţi în vacanţă, iar în timpul liber, să jucaţi jolf. Sau invers.
Scoţia – St. Andrews
Nu există loc ca acesta în lumea golfului. Şi nu există un loc atât de vechi. Acesta, fără nici o îndoială, este casa golfului. Dacă nu ajungi să joci pe veneratul Old Course (terenul vechi), există alte şase terenuri minunate la numai câteva minute de mers pe jos, precum Kingsbarns, Ladybank sau Gleneagle.
![](https://life.ro/wp-content/uploads/2741/33983/17224023/7-scotia-st-andrews.jpg)
Portugalia – San Lorenzo
San Lorenză este cel mai bun teren de golf din portugalia, dintr-o mie de motive justificate. Este amplasat superb astfel încât să-ţi permită să descoperi şi alte comori ale golfului precum Quinta do Lago, în vecinătatea Vale do Lobo, înc continuarea coastei Algarve. Cu o privelişte incredibilă precum laguna Ria Formosa din Atlantic, San Lorenzo îţi va testa jocul într-un cadru pitoresc memorabil. De-alungul traseului vei zări câteva locuinţe impresionante ale unora dintre celebrităţile europei precum actori, fotbalişti sau piloţi de Formula 1.
![](https://life.ro/wp-content/uploads/2741/33983/17224023/6-portugalia-san-lorenzo.jpg)
Marea Britanie – Wentworth Golf Club
Wentworth, situat la o distanţă scurtă de mers cu maşina de Londra, înfăţişează cel mai bun teren de golf din Marea Britanie. Clubhouse-ul cu ale ziuduri crenelate, pune la dispoziţia vizitatorilor camere de închiriat. Astfel te poţi bucura de campionatele organizate la Wentworth, dar şi de celelalte terenuri minunate din zonă, Sunningdale, Swinley Forest, St George’s Hill şi The Berkshire ca să numim doar câteva.
Poate cel mai puternic şi cel mai celebru este terenul de west de la Wentworth, cunoscut de mulţi sub denumirea de Burma Road pentru scenele petrecute în marile campionate de golf, printre care şi Ryder Cup.
![](https://life.ro/wp-content/uploads/2741/33983/17224023/3-anglia-wentworth-golf-club.jpg)
Dublin – The K Club
Deşi Ring of Kerry câştigă adesea competiţiile de golf ale Irlandei, numărul în creştere de golferi în jurul capitalei Irlandei, Dublin, a devenit spectaculor. Nimeni nu caracterizează acest fenuomen mai bine decât The K Club. În bazinul fostei case impunătoare Straffan, Dr. Michael Smurfit a creat un loc de clasă mondială pentru vacanţe şi jocuri de golf, un loc care a intrat în analele golfului oadtă cu competiţia Ryder Cup din 2006. Douăterenuri de campionat, amândouă proiectate de Arnold Palmer, reprezintă piatra de temelie a K Club. Şi dacă te plictiseşti de golf, te poţi bucura de o cazare luxoasă, facilităţi de spa, călărie, pescuit, vânătoare şi o multitudine de alte activităţi.
![](https://life.ro/wp-content/uploads/2741/33983/17224023/4-dublin-the-k-club.jpg)
Franţa – Terre Blanche
Provence şi Costa de Azur au fost dintotdeuna o parte esenţială a oricărui mare turneu din Europa. Aşezat între aceste două mari regiuni ale Franţei, Terre Blanche Golf Club este acum o parte eneţială a oricărui mare turneu de golf. Terenurile de campionat Chateau şi Riox sunt structuri clasice de teren împădurit, garantat să testeze fiecare departament al jocului tău.
După jocul de golf, Four Seasons Resort Provence îţi pune la dispoziţie o gamă largă de facilităţi de lux pentru a-ţi odihni corpul şi a-ţi satisface apetitul. La scurtă distanţă de mers cu maşina de Terre Blanche şi Four Seasons se află oraşele Cannes şi Nisa, precum şi alte terenuri de golf de calitate.
![](https://life.ro/wp-content/uploads/2741/33983/17224023/5-franta-terre-blanche.jpg)
Acest articol face parte din campania Golf Team for Life iniţiată de life.ro cu sprijinul Friedrich Wilhelm Raiffeisen şi Romanian Golf Association, o campanie de informare asupra beneficiilor jocului de golf, atât cele fizice, cât şi cele economice. Campania se va finaliza cu evenimentul Golf for Life, care va avea loc pe data de 28 septembrie 2017 la Stejarii Driving Range. Parteneri ai evenimentului sunt Canah, La Prairie, Adore Cakes, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti. iRolls. Accesul în cadrul evenimentului se face doar pe bază de invitaţie.
Welcome to the Mercedes-Benz Golf Family!