50 de ani de existenţă a celui mare târg de turism al lumii: ITB Berlin - LIFE.ro
Sari la conținut
La începutul lunii martie, ITB Berlin (Internationale Tourismus-Börse Berlin) îşi aniversează jumătate de secol de existenţă. La aniversare, organizatorii promit ritmuri şi muzică exotică, dar şi artişti moderni din întreaga lume care să electrizeze atmosfera şi să spună ceva despre cultura ţărilor participante.
 
Dintre invitaţi, face parte Arndis Halla, vocalul trupei Voice of the Icelanding Wind, cântăreaţa care îşi poartă ascultătorii în lumea magică a elfilor şi trolilor ce populează faimoasele saga antice islandeze. Ţara partener-gazdă la târg, Maldive, îşi va încânta publicul cu dansurile tradiţionale prin care populaţia păstrează vie moştenirea culturală, între care şi Dansul Ghirlandei – Maafathi Neshun. Din Burundi, vin trupele de cântăreţi la tobe care, potrivit tradiţiei aduc pacea şi speranţa. Ritmurile specifice şi dansurile acrobatice ale acestor toboşari vorbesc despre tradiţiile africane originale. Şi pentru a aduce ceva nou, dar şi vechi, organizatorii vor prezenta pe scena de ITB Berlin muzică Goa, care îmbină ritmuri contemporane cu ceva din melancolia ritmurilor portugheze. Şi pentru că nu se putea să fii la Berlin fără să asculţi ceva din cultura locală, la celebrarea a jumătate de secol de ITB va participa şi Naturenoise, o trupă berlineză de a capella care cântă melodii pop, folk, dar şi de muzică clasică. 
 
La această ediţie aniversară, organizatorii se aşteaptă să participe un număr record de vizitatori, cifrele fiind în creştere de la an la an. În 2015, la ITB Berlin au participat 10.096 de companii şi organizaţii din 186 de ţări care şi-au prezentat serviciile unui număr de 175.000 de vizitatori. 
 
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora