9 târguri de vin pe care nu trebuie să le rataţi în această primăvară - LIFE.ro
Sari la conținut

9 târguri de vin pe care nu trebuie să le rataţi în această primăvară

Săptămâna aceasta s-a deschis "sezonul de primăvară" al târgurilor de vin. În lunile martie, aprilie şi mai 2017 sunt programate, la noi dar şi în Europa, nu mai puţin de 9 târguri de vin.
Share this article

Săptămâna aceasta s-a deschis „sezonul de primăvară” al târgurilor de vin. În lunile martie, aprilie şi mai 2017 sunt programate, la noi dar şi în Europa, nu mai puţin de 9 târguri de vin.

În Europa:

  • VinCE (17-19 martie) Budapesta, 160 de expozanţi
  • ProWein (19-21 martie) Dusseldorf, peste 6000 de expozanţi
  • Vinitaly (9-17 aprilie) Verona, peste 4000 de expozanţi
  • London Wine Fair (22-24 mai) Londra

În Romania:

  • WineUp (24-26 martie) Cluj-Napoca, cca. 30 de expozanţi
  • Vinvest (31 martie-2 aprilie) Timişoara, cca. 35 de expozanţi
  • GoodWine (31 martie-2 aprilie) Bucureşti, cca. 50 de expozanţi
  • ReVino (6-8 mai) Bucureşti
  • RoWine (20-21 mai) Bucureşti

Ordinea în care au fost enumerate evenimentele de mai sus este una strict cronologică şi alăturarea lor, în aceeaşi pagină, a fost făcută, mai ales, de dragul unei prezentări exhaustive. În fapt, cele 5 târguri din România de-abia însumează, toate la un loc, numărul de expozanţi de la cel mai mic târg european, cel de la Budapesta, care, la rândul lui, este de vreo 40 de ori mai mic decât gigantul ProWein de la Dusseldorf. Cam ăsta e raportul de forţe în lumea vinului şi cam pe aici ne situăm noi.

Foto: Dan Micuda

Şi dacă tot am adus vorba de ProWein, în plină desfăşurare zilele acestea, în life.ro veţi putea citi, în curând, un reportaj de la faţa locului, cu opinii şi comentarii, după terminarea evenimentului. În avanpremieră, pot să vă spun că România are un stand oficial (finanţat de ministerul de resort, din bani publici), care, în prima zi de târg, era la fel de inestetic ca şi în anii precedenţi, dar, în plus (sau în minus, mai exact) era singurul stand neluminat din tot târgul (foto sus). Pe lângă standul oficial, mai există un „stand privat”, organizat de un grup de producători (EstikaWines) care nu au dorit să participe în standul oficial şi şi-au finanţat singuri prezenţa la Dusseldorf, plus un stand separat al Cramelor Recaş (foto jos). „Standurile private” chiar arată bine şi mai spală puţin din ruşinea pe care o aruncă asupra României, de ani buni, standul oficial, finanţat din taxe şi impozite.

Foto: Răzvan Jurca

Per ansamblu, România nu este (nici de data asta) într-un an foarte fast în ceea ce priveşte reprezentarea la ProWein – cel mai mare eveniment mondial în materie de vin. Mai mult, iată o comparaţie între prezenţa noastră şi ce cea a vecinilor de peste Prut: Republica Moldova are 39 de expozanţi la Dusseldorf, iar România, doar 29. O interesantă temă de gândire pentru toţi iubitorii de vin.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora