Andreea Ionescu este, pentru mulți dintre cei care o cunosc, un prieten care i-a luat de mână și i-a ajutat să-și descopere esența și răspunsurile la marile întrebări. Pentru unii, Andreea este partenerul de încredere pe mâna căreia te lași într-o călătorie cu barca, vreme de 9 ore, pe un afluent al Amazonului, pentru a ajunge într-un trib îndepărtat ce duce șamanismul la nivel de artă. Pentru alții, Andreea este omul care, an de an, în vremuri normale, îi însoțește în Nepal, într-o călătorie de meditație și descoperire a minții și a emoțiilor așa cum nu au mai găsit până acolo. Pentru alții, Andreea a fost realizatoarea unei emisiuni radio, la Smart FM, iar pentru alții este trainerul de la Fundația Calea Victoriei, femeia cu zâmbet cald care te duce cu fermitate și cu încredere prin cele mai ascunse cotloane ale sufletului.
Mă gândeam la experiența șamanică pe care ai trăit-o și mă întrebam cum ai ajuns la ea, cu ce mijloace ai căutat-o?
Andreea Ionescu: Aș zice mai degrabă că m-a căutat ea pe mine. În 2012 am ajuns în pădurea amazoniană datorită unei prietene care plănuia un proiect pilot și să testeze metode de extindere a conștiinței. Ea conduce o fundație, iar în acest context a adunat oameni din toată lumea, nu mulți, ci vreo 15 oameni care veneau de peste tot: din Noua Zeelandă până la nord-vestul Americii.
Atunci a fost primul meu contact serios cu șamanismul. Mai văzusem înainte, mai întâlnisem niște oameni care să-mi povestească, mai citisem despre acest subiect dar este de neimaginat profunzimea de experiență pe care o capeți din momentul în care intri în contact cu această cultură șamanică nativă.
Am plonjat în Amazon, iar lucrurile s-au înlănțuit firesc după aceea.
Ce-ai găsit acolo?
Andreea Ionescu: Am găsit oameni care umblă cu tricouri rupte și pantaloni care au făcut trei generații, care mănâncă ce găsesc: de la larve de palmier, șerpi până la papagali sau vânat mai mare.
Este o sărăcie uluitoare în junglă. Ei trăiesc din obiecte artizanale pe care le vând, în Iquitos (Peru), iar asta le permite să-și cumpere detergent, săpun, ulei și caiete pentru copii.
Noi, de fiecare dată când am ajuns acolo, am dus sub toate formele ajutoare. Jumătate din banii pe care i-am lăsat acolo s-au dus către trei comunități shipibo care trăiesc în trei puncte succesive de pe malul unui afluent al Amazonului. Îi vezi și imediat judeci cu mintea occidentalului materialist, în logica milei.
Acești oameni ne-au învățat o lecție uriașă despre arta de a trăi. Ei pot fi fericiți neavând nimic. Au o formă de conectare cu natura care depășește orice imaginație și ajunge la nivelul din filmul Avatar, care este, fără îndoială, o producție cinematografică ce vorbește despre șamanism. În întregime. Și sunt de acord să discutăm oricare scenă și vom ajunge împreună la concluzia că este un film fundamental șamanic.
În contextul acestei conexiuni cu natura, pe care ei ne-au predat-o și nouă, când ne-au învățat să stăm în liniște, să ascultăm, să ne conectăm, au o civilizație milenară, fără nicio exagerare, de fitoterapie. Mergi prin jungla amazoniană și vezi o grămadă de buruieni verzi, în vreme ce ei văd plantele cutare, cutare și cutare care fac aceste lucruri pentru binele și sănătatea ta. Și încep să ți le enumere.
Au spus că există mai mult de 100.000 de remedii în junglă și acum, după ce au reușit să strângă banii necesari, shipibo publică prima enciclopedie a remediilor fito-terapeutice amazoniene.
Dacă rezum, experiența acolo a fost deschizătoare de ochi și minte, fiindcă, printre altele, înveți că nu ai nevoie de mare lucru pentru a trăi. Ai nevoie de un pat în care să te odihnești, bine ar fi să fie acoperit cu plasă, să nu te mănânce gângăniile noaptea, ai nevoie de o bluză și un pantalon și de un blid de mâncare. Restul sunt fițe și fasoane ale civilizației occidentale.
După ce m-am întors din Amazon am practicat conștient frugalitatea. Nu mai arunc bani pe prostii și mă concentrez doar pe ce este absolut necesar.
Cum a fost interacțiunea cu ei? Ați folosit o călăuză sau nu?
Andreea Ionescu: Îți spuneam mai devreme că întreaga poveste a pornit de la această prietenă de-ale mele care a intrat în contact cu una dintre căpeteniile de trib într-un mod pe care am să ți-l povestesc acum.
Într-o noapte, prietena mea are un vis. Visul era el însuși amintirea unei întâmplări: înainte de a veni pe Pământ se afla într-un spațiu, unde nu se afla singură, ci cu fratele ei. Ea a plecat prima pe Pământ, iar atunci fratele ei i-a spus: „ai grijă să nu mă uiți!”. Prietena mea s-a trezit din vis realizând că a uitat de fratele ei, chiar dacă știa exact unde era. Altfel cum poți să-ți explici că, după un drum de 9 ore și jumătate, cu barca, ajungi la această comunitate izolată, iar în momentul în care căpetenia tribului a zărit-o i-a spus atât: „ți-a luat cam mult să-ți aduci aminte!”
Ea este cea care i-a găsit într-o mizerie cumplită și a decis să ne organizăm și să facem un centru de retreat, care este însă extrem de rudimentar: faci baie în râu, ai toaleta în curte ca la țară, în mijloc se află o clădire, pe care ei o numesc templu și unde se desfășoară ceremoniile de ayahuasca. În plus, mai au niște bungalow-ri, niște căsuțe din lemn, în care găsești un pat de lemn și o saltea și cu un raft.
Când te urci în barcă pentru a ajunge pe acest afluent al Amazonului lași tot în urmă. Nimic din ce crezi că te caracterizează nu este al tău, de fapt. Iar această călătorie te întoarce la o stare fundamentală de ființă, pe care noi, cei din Occident, cu excepția celor care meditează, nu o cunoaștem. Este o stare pe care o poți aduce înapoi în situație de meditație sau rugăciune profundă ori în cazul experienței de Avatar.
Ce înseamnă starea de conștiință extinsă?
Andreea Ionescu: Atunci când ai senzația că spațiul exterior nu se mai limitează la corp. Știi, noi trăim cu această impresie că spațiul personal se întinde atât cât este corpul. În această stare însă, câmpul tău de percepție este mai mare, așa încât poți simți pisica de lângă tine, copacul de pe drum sau frunza care a căzut. Intri într-o formă de interacțiune, pentru care ei ne-au antrenat și despre care unul dintre șamanii cu care am lucrat spunea că, dacă nu ajungi să cunoști această formă de conectare, nu ai cum să intri în legătură cu ceilalți.
O parte din experiență este probabil ce simt oamenii foarte intuitivi. Dar să ajungi să simți tot ce te înconjoară, tristețea omului care a trecut pe lângă tine, furia celui care se află la volan în spatele tău, asta înseamnă stare de conștiință extinsă. Ei i se adaugă toate aceste informații despre lucrurile cu care te conectezi și care nu sunt perceptibile prin cele cinci simțuri pe care le avem.
Umbli ca o mare antenă parabolică. Diferența este că tu și emiți niște energii, iar dacă te întâlnești cu oameni foarte intuitivi, empatici, receptivi, poți să vezi o parte din această experiență.
La ce-ți folosește?
Andreea Ionescu: Îți folosește să trăiești ca un om și nu ca o larvă; să fii asumat și responsabil, pentru că primești mai multe informații și poți lua niște decizii rafinate, îți folosește în interacțiunile de zi cu zi, fiindcă îi poți înțelege mai bine pe cei de lângă tine: te ajută în relația cu Pământul, fiindcă așa poți să nu-ți mai bați joc și să devii mai conștient, pentru că tu devii mai profund și accesezi stări superioare, de liniște și de bucurie, de pace, iar când ești în pace te vindeci sau poți fi fericit.
De ce a fost nevoie să călătorești până acolo și nu ai încercat la oamenii care aduc experiențe șamanice și în arealul nostru?
Andreea Ionescu: Fiindcă fie aș fi ajuns să plătesc 10.000 de dolari pentru un curs, fie aș fi nimerit în fața unor oameni care vin cu practici denaturate. Pe de altă parte, oricine care practică aici șamanismul nu se poate compara cu un șaman originar, care a făcut asta din tată-n fiu, de generații.
Unul dintre șamanii cu care am lucrat are un fiu de 16 ani, iar în urmă cu 4 ani a început inițierea lui. Așadar, este una să crești în acea cultură, altceva este să devii un șaman care ține un curs cu 200 de euro/participant, într-un spațiu strâmt, unde nimeni nu înțelege nimic.
Ce găsești în fundul pădurii amazoniene este nealterat, fiindcă din păcate, din cauza turiștilor americani și apetenței lor pentru senzații tari, fiindcă ei vin într-un trip, vin să se drogheze cu ayahuasca. Așa încât a înflorit și o ofertă diversă adresată acestei nevoi, dar care nu are nicio legătură cu șamanismul.
Experiență șamanică poți avea și când lângă tine se află cineva care cântă la tobe sau la un didgeridoo; am cunoscut oameni care lucrează cu sunet pentru a te transporta într-o dimensiune mai mare a ființei tale.
Cred că e important cât timp a practicat acel om și cât de alterată este cultura în care a crescut.
Șamani erau și femeile – vracii satului, care lucrau cu plante, cu rugăciuni, deci tot cu forme de energie.
Cât de ușor pot să fiu păcălit, adică să mă las sub efectele plantelor psihotrope și ceea ce cred eu că este călătorie șamanică să nu fie, de fapt?
Andreea Ionescu: Răspunsul este foarte simplu: dacă vrei să deții controlul, totul va fi o proiecție a minții tale. Dar dacă tu capitulezi și lași lucrurile să se întâmple, atunci trăiești experiența pură.
Iar din punctul de vedere al imaginilor și informațiilor pe care le primești, ele nu seamănă cu nimic din ce cunoști, așa încât probabilitatea ca ele să fie o producție a minții este foarte scăzută.
Pe de altă parte, eu în această călătorie am primit niște informații valoroase, pe care acum le folosesc în cursurile mele de well being. Curricula este primită în 2012, într-o ceremonie de ayahuasca. Sau informații despre ce se întâmplă în lume, iar anul trecut, într-unul dintre seminariile de meditație pe care le-am ținut, am spus: „vedeți că vine ceva foarte mare, care nu este deloc ușor și care va aduce o perioadă grea. În februarie 2020 a apărut primul caz de COVID-19 la noi.
Povestește-mi una dintre călătoriile tale! Ce te mâna în luptă pe tine, fiindcă pe prietena ta, am înțeles, o dusese acolo dorința de a se întâlni cu fratele ei?
Andreea Ionescu: Aveam 500 de dolari în bancă, atunci când ea mi-a spus despre intenția de a face această călătorie în Amazon. Și mi-am zis scurt: merg și eu! I-am trimis primii bani, avans, pentru că trebuie plătite bărcile, barcagii, proviziile, deci o grămadă de lucruri. Interesant este că, după ce am trimis acești bani, am început să muncesc ca nebuna să strâng și restul de bani, adică 2500 de euro.
La un moment dat, unul dintre clienții mei, fiindcă eu fac consultanță de management în restul timpului, m-a întrebat foarte intrigat că nu mai dădea de mine, despre ce era vorba. Și i-am spus că muncesc foarte mult, fiindcă aveam nevoie de o sumă mare de bani. Iar el mi-a zis atunci: „acești bani ți-i voi da eu, cadou de ziua ta!” Dar ziua mea era în martie când era termenul final în care puteam achita tot pachetul.
Mergi apoi până la Iquitos, cobori într-o saună caldă și umedă, apoi te urci într-o barcă, cu care călătorești 9 ore pe râu, până ajungi la acest trib, destul de îndepărtat, iar acolo plonjezi într-un univers care nu mai are nimic comun cu ce ești tu obișnuit.
Mi s-a părut fantastic cum, la sfârșitul primei călătorii acolo, mintea mea a început să-și amintească o spaniolă pe care nu am învățat-o niciodată, apoi am învățat spaniola, ca să mă pot înțelege cu ei. Ei vorbesc o limbă foarte veche, dar foarte clară.
Cu șamanii din Amazon am avut 48 de ceremonii, iar acolo am văzut fenomene de vindecare incredibile în cursul acestora.
Ce-ai trăit, ce ai simțit, de ce te-ai duce încă o dată? Aceeași călătorie nu te duce în același spațiu? Acel spațiu a fost accesibil înainte de a veni pe Pământ sau este și acum accesibil?
Andreea Ionescu: Hai să le luăm pe rând și să vorbim despre ayahuasca. Zeama pe care o bei este alcătuită din două componente. Una dintre ele este o plantă care conține dimetiltriptamină, adică o substanță pe care creierul o secretă în mod natural în stările profunde de meditație. Când această substanță a fost combinată cu ayahuasca, un accelerator, ea nu se mai distruge în tractul digestiv și începe să aibă efecte psihotrope.
De aici încolo, lucrurile se petrec exact ca în Avatar, vezi aurele copacilor, animalelor și oamenilor; vezi portalurile prin care ei pot călători cu conștiința și pot să se întoarcă.
Tu ai călătorit? Și ce te-a interesat?
Andreea Ionescu: Da. Dar pe mine nu mă interesa nimic, fiindcă deși mi-am pus intenții la începutul fiecărei ceremonii, am început să realizez că intențiile sunt dovada unei limitări și mai bine sunt deschisă să primesc.
Iată un exemplu de la prima ceremonie din viața mea, care a fost uluitoare. Ai această expansiune a câmpului vizual, începi să vezi spiritele adunate la ceremonie, animalele de putere ale șamanilor, adică vezi deodată o panteră mare, neagră, care dă târcoale celor prezenți și șamanului, nu era nimic de care să te sperii, dar îți vine să întrebi la sfârșit, fiindcă toți cei prezenți au văzut pantera. L-am întrebat pe șeful de trib la sfârșit, iar el ne-a spus: „ah, e a lui Oscar!” Animalul de putere al șamanului Oscar. Învățăm din Castaneda despre animalul de putere, adică o formă de energie care funcționează ca un soi de aliat al șamanului și care apare șamanului sub forma unui animal și pe care și discipolul îl poate vedea.
Ayahuasca este, spun șamanii, un mare detectiv. Ea merge în corp și caută informația stocată greșit. Am văzut oameni cu boli degenerative nervoase, care nu le mai permiteau să meargă, și care, după după 15 zile, adică 5 ceremonii, aruncau bastonul și mergeau pe potecuțele de lemn, construite în tabăra noastră, ca să nu intri cu picioarele în noroaie.
Tu ai putea deveni șaman și dacă da, cum?
Andreea Ionescu: Aș putea, dar ar trebui să stau cu ei, în pădure minimum un an de zile. Dar am văzut oameni care au stat acolo un an de zile și pe urmă s-au repezit în lume să-i facă pe alții bine. Deci eu nu cred că este de ajuns un an, ci e nevoie de ani de zile de studiu.
Poți folosi abilități șamanice, cu toții putem, dar nu aș îndrăzni vreodată să conduc o ceremonie, să conduc toată energia ceremoniei, să fiu atentă la toți oamenii pe care îi am în sală, să văd și să intervin într-o situație critică, chiar dacă omul nu rostește niciun cuvânt. Lucrez însă, cot la cot cu șamanii.
Într-una dintre călătorii l-am avut cu mine și pe fiul meu, care pe vremea aia se îmbrăca numai în verde. S-a uitat la el șeful de trib și a zis: „oh, omul verde. Nu vrea să stea cu noi în pădure, să învețe să fie șaman?”
Iar ultimul grup cu care am fost în junglă a fost o doamnă căreia, în momentul în care a văzut-o șamanul, a zis: „pe tine te-a chemat planta. Eu te voi învăța!”
Mai povestește-mi o călătorie!
Andreea Ionescu: Am fost în multe părți ale lumii. Am ajuns și în zona asiatică; merg în Nepal în fiecare an, într-o formă de meditație. Locuim în mănăstire tibetană, mergem cu călugării la slujbă dimineața, mergem în locuri cu energii speciale, iar în vale la Katmandu este plin de astfel de chestii, iar acolo primești cealaltă învățătură, a liniștirii minții. Iar budiștii, dacă se pricep la ceva, atunci se pricep foarte bine la lucrul cu mintea.
Acum câțiva ani am făcut un curs cu un profesor de psihologie evoluționistă de la Princeton, care făcea o paralelă între conceptele psihologiei evoluționiste și modul în care budiștii vorbesc despre minte și despre procesele ei.
Concluzia mea este că, în materie de minte și emoții, ei sunt cei mai buni. Dar acolo este altă rețetă: te trezești la 5:00 dimineața, mergi în templu, meditezi cu călugării, iei micul dejun și începi activitățile zilei. Dacă sunt ceremonii, participi; te întâlnești cu mari maeștri, cu care ai experiențe. (râde)
De ce nu ai rămas acolo, într-unul dintre aceste locuri speciale?
Andreea Ionescu: Dacă aș fi egoistă, aș face asta, dar nu sunt. Pentru că aici vorbim despre a aduce binele și altora.
Am venit pe lume în acest spațiu cu un scop, nu să-mi pun rucsacul în spate și să fug. Este un loc în care foarte mulți oameni au nevoie de ajutor, iar pentru ei, o asemenea călătorie este exact ce le trebuie.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
