Daciana Tișe este consultant de business, organizatoarea unor evenimente caritabile, un pasionat vocalist în corul International Women’s Association (IWA) și mama lui Mihail și a lui Ștefan.
Daciana Tișe a finalizat studii economice la București, cu o teză legată de humble leadership, forma supremă de asumare a responsabilității într-o organizație, iar această preocupare, precum și un sentiment al responsabilității sociale au făcut-o să adere la IWA, o organizație creată și compusă din doamnele, soțiile și partenerele străinilor care ajung în România, în roluri de ambasadori, CEO sau manageri regionali ai unor business-uri multinaționale.
Anul acesta, după doi ani de pandemie și un război care se petrece la granița României, Daciana a reușit să deruleze a patra ediție a evenimentului International Women’s Day, în beneficiul Fundației MARe, pentru organizarea Festivalului „Fabrica de sens”, din 2023.
De când cânți tu, Daciana?
Daciana Tișe: La șapte ani am avut primul concert. (râde) E un pic straniu, fiindcă nimeni din familie nu cântă, dar nu e cu totul întâmplător fiindcă tata, de pildă, vine dintr-un sat de munte din Cluj, unde se cânta la tot felul de instrumente muzicale. Iar dacă extindem zona artistică, aș zice că bunicii din partea mamei erau pasionați de artă, bunicul sculpta, picta, făcea goblenuri, iar bunicii paterni erau preocupați de textile și veneau cu regularitate în București, pe Calea Victoriei, să cumpere materiale.
Din ce am aflat de la ei, România era fantastică în perioada interbelică, înainte de comunism, inclusiv în vârf de munte, la Beliș, de unde vine tata, chiar dacă era un centru forestier, locul avea promenadă, bărbații nu ieșeau fără pălărie și baston, iar doamnele fără mănuși din dantele.
Străbunicii materni au fost o familie foarte bogată, nimicită de comunism. Erau latifundiari, colecționari de artă, oameni interesați de cultură, de spectacol. Bunica mea, când mi-am angajat prima menajeră, mi-a spus: „Această doamnă nu este menajeră, ci este un membru al familiei! Să o tratezi ca atare!”
Era un stil de viață.
A fost o pasiune încurajată de părinții mei, iar la un moment dat a devenit chiar un mod foarte interesant de a ne petrece timpul în familie, așa încât am reușit, cu sora mea, să fac tot felul de scenete, imitam personaje de familie, spre distracția tuturor.
Dar în ciuda acestor pasiuni artistice ale tale, ai ales o carieră în management, în business. Cum așa?
Daciana Tișe: Când încă eram la Oradea, la Liceul „Mihai Viteazul”, am participat la niște concursuri de economie, internaționale, care ne puneau în situația de a găsi soluții inovative pentru companii de exercițiu, firme virtuale, create în toată lumea pentru a putea testa soluții pe ele în competiții cum era aceasta în care am participat și eu, cu echipa din Oradea, și unde am fost cei mai buni din România. Din aceste competiții, marile firme, cum era Mercedes Benz își recruta viitorii angajați.
Mai târziu, am venit la facultate, la Hyperion, în București, unde am început studii de management. Mă interesa și am aprofundat zona de responsabilitate față de angajați, iar teza mea de licență a vorbit despre faptul că o organizație, pentru a avea un avantaj competitiv față de concurență, trebuie să fie mai responsabilă. Ulterior, la master, am explorat o zonă mai profundă în spiritual leadership, humble leadership, stilul cu cel mai înalt grad de responsabilitate într-o organizație și în comunitatea în care activează aceasta.
Imediat după master, proaspătă mămică, am început să mă implic în comunitatea de părinți ai grădiniței unde a ajuns să meargă fiul meu. Era vorba de ceea ce se cheamă Parent-Teacher Association (PTA), iar după prima ședință fondatoarea școlii mi-a propus să lucrez pentru ea. Acolo am început o serie de proiecte comunitare care au adus rezultate foarte faine în campus, doar că la puțin timp m-am întors în București. Așteptam al doilea copil și voiam să vină pe lume la un spital din Capitală.
Cum ai ajuns în IWA (International Women Association)?
Daciana Tișe: În IWA am fost invitată după a doua mea plecare la Cluj. M-am gândit că era mai bine pentru mine, mamă singură, a doi copii, să fiu mai aproape de bunici. Acolo există școli foarte bune și am găsit o oportunitate în această direcție. Din păcate însă copilul cel mic s-a îmbolnăvit, situația era să scape de sub control într-un spital din Cluj, așa încât am decis să revin la București, la homeopata mea în care aveam încredere.
Așa se face că am ajuns într-un cartier plin cu expați, unde m-am simțit dintr-o dată ca peștele în apă. Am intrat în legătură cu alte mame, ca și mine, care se mutaseră de curând în România, împreună cu soții și copiii lor, și care aveau nevoie de sprijin, orientare, ghidaj într-o țară unde ai nevoie de ajutor, fără îndoială.
La puțin timp, într-o ședință PTA de la British School, unde învăța băiatul meu, unul dintre părinți a venit la mine și mi-a spus: „Tu ai putea veni și face fundraising pentru IWA!”. Nu știam atunci ce înseamnă IWA, dar m-am edificat repede că tot ce făceam eu deja în cartier, legat de acomodarea expaților și soțiilor acestora, nu rămăsese fără efect, iar efectul era încântător, doamnele erau fericite în această nouă țară, care le adoptase. În plus, faptul că făceam cu naturalețe petreceri cu copiii, în casă, unde invitam pe toată lumea a fost un gest copleșitor pentru vecinele mele din cartier. Și nu trecuse deloc neobservat.
M-am înregistrat în IWA și am început să lucrăm la un cadru organizat prin care să dezvoltăm activitățile de caritate. Între timp am trecut și printr-un curs de CSR și o specializare în raportare pe standardele internaționale de sustenabilitate.
Cum se întorc la tine beneficiile din această muncă?
Daciana Tișe: Eu nu am vrut niciodată să am câștiguri materiale din zona de caritate, fiindcă vreau să se înțeleagă foarte clar că implicarea mea în această zonă este una legată de suflet și îmi doresc un lucru: expații să se simtă atât de bine aici încât să devină ambasadori ai culturii românești atunci când acceptă misiuni în alte țări.
Și-atunci business-ul tău în ce direcție s-a dezvoltat?
Daciana Tișe: În imobiliare și consultanță în management pentru dezvoltare de afaceri, adică într-o zonă unde simțeam că pot să aduc plus valoare și de unde puteam primi câștigul necesar pentru a putea să-mi cresc copiii. Cel mai important pentru mine era să pot fi aproape de copii.
Cum e ca mamă singură?
Daciana Tișe: E foarte greu, mai ales în societatea noastră, fiindcă dincolo de nevoile fizice și emoționale care trebuie îndeplinite până la o anumită vârstă, intri în societate cu copilul, acolo unde mamele singure nu sunt bine văzute, nu le ajută nimeni și puțini le văd cu ochi buni și altfel decât ca pe o amenințare.
Cum ai făcut tu ca aceste lucruri să te atingă cât mai puțin?
Daciana Tișe: Prima dată am crezut că problema e la mine. Apoi am început să comunic ce simt, oamenii au înțeles, unii s-au cernut și au plecat, alții dimpotrivă.
Știi cum se spunea că e nevoie de un sat să crești un copil. Acum nu mai există această noțiune. Nu te mai cunoști cu vecinii, în parc, dacă ajungi, nu ai cu cine să lași căruțul cu unul dintre copii și să poți merge la toaletă cu cel de-al doilea. Aceste conexiuni s-au pierdut.
Corect. Și totuși, de unde-ți iei energie pentru a continua, a nu lua în seamă aceste neputințe sau răutăți?
Daciana Tișe: Din aceste evenimente caritabile pe care le-am făcut împreună cu IWA, chiar și perioada pandemiei sau acum, după izbucnirea războiului ruso-ucrainean. La evenimentul din acest an am reușit să strângem niște bani pentru Fundația MARe. În plus, am doi copii echilibrați și cu un suflet bun și-mi crește inima când văd că, indiferent de context, își păstrează această inocență încântătoare.
La a doua ediție a evenimentului meu, pandemia a adus restricțiile de închidere totală exact miercuri pe 10 martie. La 9.00 dimineața, în ziua de 9 martie, cu câteva ore înainte de deschidere 16 invitați din ambasade m-au anunțat că au interdicție de a ieși din perimetrul instituției. „Daciana, nu pot să vin!”, era mesajul care tot venea și care m-a dus pe culmile stresului. E drept, nu am anulat evenimentul, 40 de doamne au venit în ciuda informațiilor care curgeau pe toate canalele, iar totul a ieșit foarte bine.
Anul trecut, la a treia ediție a evenimentului, eram în plină pandemie, iar deciziile legate de restricții se schimbau de la o zi la alta, ba puteai face totul în interior, ba trebuia să fie totul organizat afară. Așa că am decis să introducem componenta de online, am rămas la un număr minim de invitați, la Muzeul MARe, am folosit terasa, vremea ne-a ajutat cum nu ți-ai putea imagina, iar totul a ieșit foarte bine. Toate fondurile din această ediție au mers în beneficiul Fundației MARe, alături de care am făcut un proiect, „Imagini sonore”, cursuri de pictură și dezvoltare personală pentru copii hipoacuzici, primul program realizat în cadrul „Fabricii de sens”, creat de muzeu și care include cursuri foto, video, cu Cristi Puiu, sau de pictură.
M-am bucurat să reușesc să susțin prin aceste evenimente proiecte locale, dar și proiecte ale Fundației Inovații Sociale Regina Maria, care, iată, a lansat o campanie dedicată strângerii de fonduri în beneficiul echipelor medicale mobile, care intervin în cazurile refugiaților din Ucraina.
Anul acesta, în contextul războiului, m-a bulversat. Începusem discuții cu sponsorii tradiționali, care voiau să continue și anul acesta, dar pe care războiul i-a pus în situația de a rămâne în așteptare. Așa că urma să vină evenimentul, iar eu aveam bugetul pe zero, în vreme ce partenerii ezitau să se implice într-un eveniment care nu-și propunea să susțină cauzele legate de Ucraina. Dar nu m-am dat bătută, am discutat cu fiecare în parte și am reușit să acopăr cheltuielile evenimentului și să finanțăm și anul acesta o parte din cheltuielile Festivalului de Artă „Fabrica de sens”, care va dura două săptămâni, în vara următoare și care va cuprinde rezultatele tuturor proiectelor incluse în acest program.
Ce planuri ai mai departe?
Daciana Tișe: Am un mare noroc, pe care am început de curând să-l văd altfel decât pe o normalitate, sunt foarte adaptabilă. Și totul funcționează de minune când înțeleg că am făcut și bine, iar humble leadership-ul este eficient. E cea mai bună motivație.
Pe de o parte, voi continua ca investitor imobiliar, iar pe de alta, în zona de caritate, rămân aproape de Fundația MARe, care ne răsfață și pe mine, și pe doamnele din IWA cu nenumărate facilități.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
