Cele mai scumpe 10 smartwatch-uri din lume - LIFE.ro
Sari la conținut

Cele mai scumpe 10 smartwatch-uri din lume

Ceasul de mână, acest mic accesoriu de măsurare a timpului, purtat atât de femei cât și de bărbați, reprezintă probabil cea mai importantă invenție a timpului modern. Din secolul al 15-lea, de când a fost inventat, ceasul a fost mecanic, automat, quartz, digital și chiar mai mult decât atât. Inteligent.
Share this article

Cele mai scumpe smartwatch-uri din lume depășesc prețul de 100 de mii de dolari. Dar pentru ce plătim acești bani?

Să ne uităm puțin la ceasurile de mână clasice, ca să înțelegem evoluția lor și necesitatea unui smartwatch.

Ceasul de mână, acest mic accesoriu de măsurare a timpului, purtat atât de femei cât și de bărbați, reprezintă probabil cea mai importantă invenție a timpului modern. Din secolul al 15-lea, de când a fost inventat, ceasul a fost mecanic, automat, quartz, digital și chiar mai mult decât atât. Inteligent.

Folosit în lumea întreagă încă din secolul al 17-lea, ceasul a evoluat extrem de mult și a ajuns un element ce combină moda cu funcționalitatea cum nici un alt accesoriu cunoscut de om nu a făcut-o. La început a fost ceasul de buzunar, însă, după cel de-al doilea război mondial, toată lumea a început să poarte ceasul de mână. Și de atunci, acest mic obiect de măsurarea timpului a devenit un must, indiferent de ocazie.

Astăzi, din moment ce telefoanele au evoluat atât de mult, ai putea crede că ceasurile de mână au fost date uitării. Dar nu. Fabricanții de ceasuri au combinat știința și priceperea lor cu tehnologia și astfel a apărut smartwatch-ul. Descoperă selecția de ceasuri pe watchshop.ro.

Smartwatch-urile sunt literalmente mici computere pe care le purtăm la încheietura mâinii și care oferă funcții GPS, media playere portabile, termometre, accelerometre, funcție de măsurarea altitudinii, barometre, busole, trackere de fitness, alerte de apeluri sau mesaje text. Ce altceva ți-ai mai putea dori? Aur de 18 karate și diamante? Se rezolvă.

Iată care sunt cele mai scumpe 10 smartwatch-uri din lume.

  1. TAG Heuer Carrera Connected – 1500 de dolari

Legendarul producător elvețian de ceasuri, TAG Heuer, intră în acest top 10 cu modelul Carrera Connected, un smartwatch de lux Android Wear creat în colaborare cu Google și Intel. A fost vândut în ediție limitată și cele 1000 de unități au fost probabil epuizate rapid.

Dispozitivul din titan acoperit cu sticlă din safir rezistent la zgârieturi adăpostește un procesor Intel de 1,6 GHz alimentat de o baterie de 410 mAh, care poate menține dispozitivul funcțional timp de 25 de ore.

Comanda vocală și microfonul încorporate, Google Translate, hărți, Google Fit și multe alte aplicații disponibile prin magazinul Google Play, plus senzori precum un accelerometru, un giroscop sau unitatea GPS, fac din acest ceas un gadget foarte capabil.

  1. Kairos Hybrid Watch – 2549 de dolari

De ce hibrid? Deoarece creatorii acestui măsurător al timpului adorabil s-au gândit să combine șarmul unui ceas mecanic clasic cu noua tehnologie disponibilă azi pe piață.

Kairos combină o mișcare automată, oțel inoxidabil și o sticlă din safir de cristal cu un bluetooth 4.0, senzori USB, touch, giroscop și accelerometru, un display OLED semi-transparent, plus alerte și notificări la apeluri, texte și e-mailuri, monitorizare activități sau remote control pentru computer. Totul la numai 2549 de dolari.

  1. Montblanc Timewalker e-Strap – 4000 de dolari

Cunoscutul brand german de lux, Montblanc, a combinat abilitățile lui de ceasornicar magnific cu un dispozitiv tehnologic portabil într-o soluție inteligentă numită e-Strap.

Timewalker vine cu un ecran cronografic cu aspect clasic tri-compax într-o carcasă din oțel lustruit, ce ascunde o surpriză interesantă.

Cureaua inteligentă oferă notificări text, e-mail și social media, conectivitate bluetooth, comenzi la distanță, un tracker de activitate fizică și calendar și se poate conecta la smartphone-uri Android și iOS.

  1. TAG Heuer Connected Modular 45 – 6750 de dolari

TAG Heuer devine un producător foarte serios cu un alt produs în lista aceasta, Connected Modular 45. De această dată acest ceas superb vine cu o carcasă din titan cu finisaj satinat și o sticlă din safir de cristal rezistentă la zgârieturi, cu o lunetă de diamant. De ce e așa de scump? Diamantul, finisajul satinat și gravarea laser ridică prețul foarte mult.

  1. Breitling Exospace B55 – 8900 de dolari

Cu un nume de neuitat, Breitling Exospace B55, îți conduce gândurile spre orizonturi înalte și îndepărtate. Compania elvețiană este cunoscută pentru producerea ceasurilor aviatorilor, dar de această dată vine cu un dispozitiv al noii generații ce aduce în joc conectivitatea și tehnologia inteligentă. Și să nu uităm de funcțiile de pilotare originale adaptate.

Carcasa este realizată din titan, iar sticla este un safir de cristal acoperit cu oglindă. B55 poate afișa e-mailuri și alte notificări de mesagerie instantanee sau memento-uri de calendar, în timp ce înregistrează și datele și măsurătorile de zbor.

  1. Samsung de Grisogono Gear S2 – 15 mii de dolari

Ce se întâmplă când pui alături Samsung și bijutierul elvețian de lux, Grisogono? Obții cei mai bun din cele două lumi. Eleganță, stil, frumusețe, inovație și originalitate. Obții Samsung de Grisogono Gear S2, un prestigios dispozitiv high tech doar pentru încheieturi selecte.

Impresionanta tehnologie Samsung Gear S2 vine încrustată în aur roz și peste 100 de diamante alb-negru. Este o ediție limitată de smartwatch-uri de lux ce vine cu un preț care nu este pentru toată lumea.

  1. Gold Apple Watch Edition – 17 mii de dolari

Toată lumea a auzit de Apple Watch și pare că toată lumea are. Dar nu acest model. Acest smartwatch vine cu funcțiile sale obișnuite, notificări și conectivitate. Este practic un iPhone pe care îl porți la mână, dar ceva mai special față de modelul de bază care costă în jur de 350 de dolari. De ce este atât de scump? Pentru că e făcut din aur, aur roz sau galben de 18 karate și, în funcție de ce alte opțiuni sau curea îți dorești, îl poți cumpăra cu un preț ce variază între 10 mii și 17 mii de dolari. Dacă tot crezi că e scump, citește mai departe.

  1. Hoptroff Atomic Wristwach, Platinum – 54 de mii de dolari

Producătorul britanic de ceasuri, Hoptroff, oferă pieței un alt ceas hibrid, o combinație între un mecanism clasic, conectivitate și lux.

Ceasul de mână de ultimă generație, Hoptroff Atomic, nu este un smartwatch în adevăratul sens, dar este capabil să se sincronizeze cu iPhone-ul tău. Îți poate, de asemenea, oferi acces la notele din calendar, astfel încât să nu ratezi nici o întâlnire niciodată.

Dar pentru a avea o astfel de bijuterie, trebuie să plătești scump: 54 de mii de dolari și să îndeplinești niște condiții speciale. În primul rând trebuie să dai un avans de 25% pentru a-l rezerva, apoi să aștepți 3 luni pentru a intra în posesia lui. Ți se parte prea mult? Ei bine, gândește pozitiv: vei avea timp pentru a economisi.

  1. Nico Gerard Sunrise Pinnache – 112 mii de dolari

Nico Gerard vine cu o soluție și mai bizară pentru cei care nu se pot decide între un ceas clasic și unul inteligent. Numit Sunrise Pinnacle, este un ceas clasic de lux pe o parte și un Apple watch pe cealaltă parte.

Dar costă 112 mii de dolari. Ei bine, primești două ceasuri la preț de unul. Și nu niște ceasuri oarecare, ci unele din aur de 18 karate.

  1. Brikk Lux Watch Omni – 110 -115 mii de dolari

Numărul unu în lista noastră este un Apple Watch super luxos, personalizat. Se numește Brikk Lux Watch Omni și conține aur galben de 18k și o mulțime de diamante de 12 karate în jurul ecranului, butoanelor și curelei. Cureaua este învelită complet în diamante, lucru ce face ca prețul să varieze. În funcție de mărimea dorită, cureaua va avea mai multe sau mai puține diamante și în final va fi cel mai scump smartwatch din lume.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora