Cine şi-ar putea dori un vin inspirat de ”Povestea slujitoarei”? - LIFE.ro
Sari la conținut

Cine şi-ar putea dori un vin inspirat de ”Povestea slujitoarei”?

Ideea comercializării vinurilor pe bază de viol, abuz şi opresiune a femeilor (temele principale ale acestui film bazat pe cartea cu acelaşi nume a lui Margaret Atwood) nu a fost agreată deloc de internauţi, care i-au taxat drastic pe cei de la MGM şi Lot18.
Share this article

Binecuvântat să fie fructul!”, îşi surează personajele în ”Povestea slujitoarei”, serialul fenomen ce descrie un viitor distopic unde femeile sunt transformate în sclave sexuale obligate să poarte în pântece copiii altora. Nu acelaşi lucru putem spune despre colecţia de vinuri inspirată de ”Povestea slujitoarei”, pe care MGM şi producătorul de vinuri Lot18 au lansat-o de curând dar pe care au anulat-o imediat din cauza reacţiilor dure din social media.

Seria de vinuri promoţionale „special create pentru a evidenţia personalităţile” personajelor principale din serialul amintit – Offred (Elisabeth Moss), Ofglen (Alexis Bledel) şi Serena Joy (Yvonne Strahovski) – a fost retrasă la doar câteva ore de la lansare, utilizatorii din online, mai ales cei de pe Twitter, ripostând vehement împotriva acestui lucru.

Foto: Tubefilter.com

Ideea comercializării vinurilor pe bază de viol, abuz şi opresiune a femeilor (temele principale ale acestui film bazat pe cartea cu acelaşi nume a lui Margaret Atwood) nu a fost agreată deloc de internauţi, care i-au taxat drastic pe cei de la MGM şi Lot18. ”Poţi transforma violul într-o copie de marketing?”, se întreabă un utilizator. ”Încep să cred că extratereştrii au eliberat o substanţă chimică în aprovizionarea cu apă, care face ca întreaga lume să fie stupidă”, scrie un altul.

”Binecuvântat să fie rodul eforturilor capitaliste în întregime greşite!”, notează un internaut, în timp ce altul spune: ”În sfârşit, un produs care combină tot ce urăsc mai mult: vinul, marketingul, capitalismul neânfrânat şi o patriarhie autoritară distopică care înrobeşte femeile”.  

 

Deocamdată, Lot18 nu a răspuns în nici un fel la comentariile pe care oricine fan al serialului le înţelege perfect. Şi dacă mai pui la socoteală că majoritatea femeilor nu au voie să bea vin în Republicii Galaad, chiar te întrebi la ce se vor fi gândit producătorii atunci când au creat acestă colecţie de vinuri?

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora