Cum a fost în vacanţă cu Răzvan Pascu

Mi-am dorit să vizitez Japonia de foarte mulţi ani, însă de fiecare dată când abordam mai serios subiectul unei vacanţe acolo, mă cuprindea panica la gândul că de pildă Tokyo este un oraş populat de 30 de milioane de locuitori, că japonezii de rând nu vorbesc engleza, că alfabetul şi scrierea lor sunt complet de neînţeles, că circulaţia este pe partea stângă, că fiecare staţie de metrou din oraşele mari are câte 10-15 ieşiri (detaliul ăsta chiar m-a pus într-o situaţie care s-a încheiat cu mai bine de o oră de bâjbâieli finalizate cu o plimbare cu taxiul). Ştiu de câţiva ani despre călătoriile lui Răzvan acolo, am urmărit traseul, pozele, însă în niciun an calendarul plecărilor lui  nu s-au potrivit cu calendarul şcolar al copiilor mei, iar fără ei nu ar fi fost fun.

Anul aşta a fost cu noroc, Răzvan a însoţit două grupuri în loc de unul singur şi ne-am potrivit şi cu vacanţa copiilor (mă rog, tot au avut trei zile de chiul). 

Traseul vacanţei a cuprins Osaka, Himeji (acesta este un orăsel la două ore de Osaka), Kyoto (vechea capitală a Japoniei şi cel mai bine păstrat mare oraş din punct de vedere arhitectural şi al tradiţiilor, nu a fost bombardat în timpul răboiului), Muntele Fuji (şi Hakone, o staţiune aflată la poalele lui, pe malul lacului Ashi) şi, bineînţeles, Tokyo, actuala capitală şi cel mai aglomerat oraş din lume.

Programul a inclus trei-patru obiective în fiecare zi, printre ele vizitarea câtorva temple (niciunul nu a semănat cu celălalt, astfel că, surpriză, nu a fost nimic plictisitor, nimeni nu s-a plâns, nici chiar copiii mei care sunt un munte de agitaţie) şi a atins punctele icon ale fiecărui obiectiv. Agenda a fost perfectată de Răzvan de-a lungul călătoriilor sale în Japonia şi acum, după aproape două săptămâni cu el în vacanţă sunt sigură că a pus multe lucruri în balanţă astfel încât să se asigure că „prindem cât mai mult”.

 Osaka

Am aterizat pe aeroportul principal, construit pe o insulă artificială, practic alt oraş. Oraşul este un mixt între tradiţional şi modern, însă ce se vede la suprafaţă este dublat în subteran, sub pământ reţeaua de metrou este însoţită de mall-uri şi restaurante.

Must see: cladirea Umeda, în care poţi urca şi avea panorama asupra oraşului şi zona Dotonbori, un fel de Times Square al NY-ului, cu multe panouri luminoase şi foarte aglomerată, unde însă poţi mânca vită Kobe cu 25 de dolari (tips de la Răzvan, normal)

Noi am stat într-un hotel situat deasupra gării, locaţie foarte OK atât din punct de vedere shopping (lângă noi era o serie lungă de mall-uri conectate unele cu altele), cât şi pentru transport.

Himeji

Aflat la două ore de Osaka, este faimos pentru Castelul Himeji, unul dintre cele mai bine păstrate din Japonia. Deşi a fost destul de aglomerat, a meritat aşteptarea, castelul este într-adevăr spectaculos. Parcurgerea lui a necesitat ceva condiţie fizică, unele scări (castelul are şase nivele) sunt foarte înguste, gândite pentru oameni scunzi, dar şi foarte înclinate. Lângă castel sunt grădinile Koko-en, tradiţional japoneze, la rândul lor o poveste, nu trebuie ratate.

Tips: în Himeji, în unele hoteluri turiştii mai pot fuma în camere, se poate solicita schimbarea încăperii în caz că miroase a tutun. Noi am mâncat într-unul din restaurantele din gară, mâncarea a fost absolut senzaţională şi foarte decentă ca şi cost. Şi aici, însă, se putea fuma. Tot din gară porneşte şi un mall uriaş.

Kyoto

Este oraşul meu favorit. Kyoto a fost capitala Japoniei pentru mai bine de  1000 de ani şi cuprinde esenţa tradiţiilor nipone, crema idilicului aşa cum mi-l imaginam când visam la această ţară. Sigur, Japonia modernă a pătruns şi în Kyoto, însă sunt foarte multe cartiere care păstrează vechile străduţe cu case tradiţionale, cu localnici îmbracaţi în kimonouri, o imagine parcă îngheţată în timp.

Tips: la mai puţin de două ore de Kyoto se afla oraşul Nara, o altă fostă capitală a Japoniei, în mijlocul căreia se află un parc populat de căprioare extrem de prietenoase şi templul Todai-ji care adăposteşte cea mai mare statuia a lui Budha din lume.

Must see: Gion, vechiul cartier al geishelor (unde dacă mergi după-amiază le poţi vedea ieşind pe stradă, pe ele sau pe ucenicele lor, maiko). O altă experienţă este vizitarea pădurii de bambuşi şi a celei cu maimuţe, ultima cu adevărat simpatică mai ales dacă sunteţi însoţiţi de copii, ei vor fi încântaţi să meargă printre „monkeys”. Am înţeles de la Răzvan că este foarte utilă puţină precauţie, animalele sunt destul de nebunatice. Maimuţele sunt libere, există chiar un loc în care oamenii intră într-un soi de cuşcă cu grilaj la geamuri şi maimuţele vin pe cealaltă parte, în libertate, pentru a primi biscuiţi. Kyoto este şi locul ideal pentru a participa la o ceremonie a ceaiului.

Muntele Fuji şi orăşelul Hakone

Dacă Kyoto este oraşul favorit, în Hakone am trăit cea mai autentică experienţă. În primul rând a fost vorba de contactul direct cu muntele Fuji, cu moţul lui pictat cu zăpada, impresionant atât vizual cât şi prin poveştile care îl însoţesc. Fuji este vizibil în doar 30% din zilele anului şi poate fi urcat până sus doar în iulie şi august. În Hakone, am avut cea mai plăcută experienţă, am fost cazaţi la un hotel tradiţional, am făcut baie în ape termale, am dormit pe tatami şi am servit cina (cu mâncare tradiţional japoneză, evident) îmbracaţi în kimonouri.

Tokyo

Capitala Japoniei are 30 de milioane de locuitori, o arhitectură care depăşeşte imaginaţia (se spune că este oraşul preferat al arhitecţilor întrucât aici pot da frâu creativităţii), o reţea de metrou cum nu cred că mai există, nenumărate parcuri şi muzee şi, evident, găzduieşte reşedinţa imperială. Aglomeraţia nu este resimţită peste tot, au fost locuri în care m-am întrebat unde sunt cei 30 de milioane de oameni (plus turiştii). Cred că ar fi necesare 5-7 zile ca să poţi simţi cât de cât oraşul.

Must see: piaţa de peşte, cea mai mare din lume. Aici se tranzacţionează zilnic aproximativ 2.000 de tone de  peşte şi fructe de mare.Vânzarea de peşte en-gros se produce dis-de-dimineaţă, la licitaţie.

Ca turist, poţi participa, însă numărul locurilor este limitat şi trebuie mers de cu noaptea, te înscrii, primeşti bon de ordine şi intri dacă ai noroc. În restul zilei, piaţa este străbătută de mici comercianţi, proprietari de restaurante, mii de turişti. Niciodată nu am mai experimentat o aglomeraţie atât de plăcută, am mâncat ton proaspăt tăiat în faţa mea din peştele uriaş , m-am strecurat printre tarabe cu condimente, cuţite, comercianţi zâmbitori, gură cască fascinaţi de spectacol.

Japonia este fermecătoare, însă avansul civilizaţiei poate fi uşor o capcană pentru un turist normal, chiar şi pentru unul versat, cu experienţă. Povesteam că am izbutit să ne pierdem (eu şi familia mea, patru oameni, adică) vreme de mai bine de o oră în căutarea gurii de metrou. Şi nu am reuşit să o găsim, deşi aveam la dispoziţie toate device-urile şi aplicaţiile posibile. Obiceiurile de zi cu zi ale japonezilor sunt cu totul diferite şi ei pun mare preţ pe ele. În fiecare oraş sunt enorm de multe lucruri de văzut, dacă nu ai un plan clar şi bine pus la punct pentru execuţie, nu ai nicio şansă să cuprinzi ce e mai important. Eu, una, m-am felicitat în mai multe rânduri că am ales să merg cu grup organizat, mai ales că totul a fost organizat strună.

Cum arată cea mai aglomerată intersecţie din Japonia (VIDEO)

Răzvan (fost corporatist, specialist in comunicare, antreprenor, implicat în multe asociaţii de promovare a tursimului, pasionat de travel) a fost impecabil. Misiunea lui declarată a fost să ne transmită cât mai mult din farmecul Japoniei. Pentru a şi-o duce la îndeplinire, a făcut multe gesturi extrem de frumoase, începând cu plimbările nocturne, la finalul programului oficial (adică extra, cum s-ar spune), cu steagul pe umăr, pentru a ne arăta locuri inedite şi continuând cu organizarea unei sesiuni de vopsire de ouă în seara Sâmbetei mari, pentru ca grupul pe care îl însoţea să simtă atmosfera Paştelui. Lista gesturilor frumoase este lungă, însă delicateţea a fost în competiţie cu profesionalismul, mi-e greu să spun ce a atârnat mai greu, însă ştiu cu certitudine ca Japonia a fost mult mai frumoasă cu el.

Menţiune: acest articol nu este un articol publicitar. Vacanţa noastră în Japonia a fost una cu buget personal mare, asumat, aşadar cu aşteptări pe măsură.

Încă ceva: când mergeţi în Japonia, neapărat trebuie să traversaţi o distanţă cu trenul lor rapid, Shinkansen. Este un fel de rachetă pe şine, perfect programată să parcurgă distanţe lungi in timp scurt şi confort. Că tot povesteam de talentul lui Răzvan de a aduce bucurii prin gesturi simple, atunci când am terminat călătoria noastră cu Shinkansen (am parcurs cu el distanţa Kyoto-Hakone), ne-a propus să mai rămânem in gară 10 minute pentru a vedea un exemplar în trecere, fără oprire, în viteza naturală (trenul are viteză medie 270km/h). Ne-am uimit şi bucurat cu toţii precum nişte copii, deşi abia coborâsem dintr-un exemplar similar. Răzvan ne-a dat doar perspectiva.

De adăugat ar fi că organizatorul excursiei a fost agenţia Eturia, am lucrat foarte bine cu ea, au fost flexibili atunci când am avut solicitări individuale şi, cel mai important, călătoria a mers strună, nu au fost niciun fel de întârzieri, aşteptări, detaliile din prezentarea excursiei au fost respectate întocmai. Încă o dată, acesta nu este un PR.