Cum ne luptăm cu paharul de vin: după ce-l apucăm de picior, îl rotim bine

Îmi face o deosebită plăcere să scriu, din când în când, câte un text din categoria „wine for dummies”. În primul rând, fiindcă îmi aduc bine aminte că în deceniul trecut, când mă aflam şi eu „la genunchiul broaştei” cu înţelegerea vinului, arareori găseam câte un suflet milostiv care să mă lumineze. Sunt convins că ştiţi cu toţii ce vreau să spun, aşa că o să încerc, mai la vale, să povestesc, pentru cei care au deschis mai recent televizoarele pe „programul cu vinuri”, câte ceva despre cum ţinem şi de ce rotim paharul cu vin.

Ca să alung suspansul, o să vă răspund, de la început, fără echivoc: paharul de vin îl apucăm întotdeauna (doar) de picior şi îl rotim ca să accelerăm degajarea mirosurilor de tot felul pe care le oferă vinul. Ca să vă răspund şi „în oglindă”, aş zice că nu apucăm niciodată paharul de cupă (o să vedeţi mai jos de ce) şi nu-l rotim doar „ca să ne dăm interesanţi”, sau fiindcă suferim de vreo nevroză obsesiv-compulsivă. Acum că ne-am lămurit ce trebuie şi ce nu trebuie să facem cu paharul de vin, haideţi să vedem şi de ce.

Apucăm întotdeauna paharul de picior şi nu de cupă, deoarece:

• Nu vrem să încălzim vinul cu căldura mâinii (dacă temperatura creşte, de cele mai multe ori gustul vinului, indiferent de culoare, se schimbă în rău).

• Nu vrem să mânjim cupa cu grăsimea de pe degete (dincolo de aspectul estetic, culoarea vinului se schimbă într-un pahar plin de amprente, exact ca o imagine care se vede mai prost printr-o lentilă aburită).

• Nu vrem să încălcăm eticheta nescrisă a vinului (sigur că nu există o lege în sensul acesta, dar vă garantez că o să vă faceţi de râs, în orice ţară cu tradiţie în consumul de vin, dacă o să lipăiţi cupa cu degeţelele).

• Dacă producătorii de pahare ar fi considerat că e bine să le apucăm de cupă, sigur nu se oboseau să le mai facă şi picior (dacă o să urmăriţi procesul tehnologic de fabricare a paharelor, o să vedeţi că modelarea piciorului şi lipirea tălpii sunt două procese suficient de complexe).

În speranţa că v-am convins de importanţa „folosirii” piciorului (la paharul de vin, se înţelege), aş vrea, în continuare, să facem împreună un mic exerciţiu de imaginaţie: să intrăm într-o parfumerie dintr-un mall şi să alegem un parfum. Ca să luăm o decizie, vă trebui să mirosim o mulţime de parfumuri. Pentru asta există acele mici bucăţele de hârtie, de unică folosinţă, pe care le stropim cu parfum, le agităm bine, după care le mirosim. Oare de ce le agităm înainte de a le mirosi? Ca să se degaje mai repede mirosul şi ca să-l putem simţi mai bine… În acest punct, vă propun să revenim la gestul de a roti vinul în pahar. De ce o facem? Păi, tot de aceea: ca să se degaje mai repede mirosul şi ca să-l putem simţi mai bine. Q.E.D.

Sigur că unii cunoscători, ceva mai avizaţi, vor spune (şi pe drept cuvânt) că rotirea vinului în pahar mai are şi un alt scop, acela de oxigenare forţată a lichidului, procedeu care „deschide vinul”, îi schimbă şi îi potenţează aromele, generând o anumită complexitate olfactivă şi, implicit, gustativă.

În concluzie, cum ţinem şi cum rotim paharul cu vin, sunt două gesturi care au o semnificaţie aparte în lumea vinului. Dacă o să le înţelegem importanţa, atunci avem şanse reale ca să ne împrietenim cu vinul.