Destinații europene celebre pentru gurmanzi. Sau cum îți alegi vacanța în funcție de meniu
Dacă iubești mâncarea bună și te întrebi unde să-ți petreci următoarea vacanță, iată câteva destinații celebre pentru gurmanzi. Din Europa.
Nu contează dacă îți place să vizitezi restaurantele cu stele Michelin, să savurezi cele mai proaspete și gustoase fructe de mare sau să te bucuri de patiseria locală și mâncarea stradală, important este să consulți ghidul nostru pentru că se va găsi cu siguranță ceva pe gustul tău.
Destinații celebre pentru gurmanzi: Valea Rhone, Franța
Franța este probabil în chintesență o națiune de gurmanzi. Așadar, faptul că Valea Rhone este cunoscută drept „inima sa culinară” iar căminul „capitalei sale gastronomice” este Leon, ar trebui să spună totul.
Faimoasă atât pentru tradițiile sale rustice, sănătoase, cât și pentru gastronomie, această regiune oferă de toate pentru toți: de la tarabe pline de viață la cele mai fancy restaurante cu stele Michelin. Miel din producție locală, carne de pasăre, pește proaspăt, fructe de mare, brânză de capră, trufe, ierburi aromatice; toate sunt din abundență și gătite perfect. Mai mult, podgoriile care îmbracă valea râului furnizează vinul excelent pentru orice ocazie.
Cea care vorbește cel mai bine despre fascinația culinară din Valea Rhone este criticul culinar și omul de televiziune Prue Leith.
Destinații celebre pentru gurmanzi: Lisabona, Portugalia
Chiar dacă nu este imediat asociat cu bucătăria fină, Lisabona este un oraș ce inundă cu mirosuri și gusturi delicioase. Mercado da Ribeira este locul excelent cu care poți începe: este un Time Out Market ce oferă de toate. Iar când spun de toate înseamnă că acolo poți găsi chiar orice, de la produse tradiționale, la tarabe cu mâncare stradală și până la mâncăruri preparate de bucătari celebri ai Portugaliei ce își poartă în piept stelele Michelin.
După ce pleci din piață, vei da de restaurantele din oraș unde preparatele din fructe de mare atrag toate luminile asupra lor. Celebrele scoici cu sos fin și delicat de usturoi reprezintă dish-ul clasic, însă peștele proaspăt, suculenții creveți tiger, stridiile, crabul sau homarul sunt din abundență, stropite cu excelentele vinuri de porto. Nu vreau să vă chinui, dar Lisabona este un must pentru gurmanzi.
Pentru cei care nu sunt mari iubitori de fructe de mare (deși nu-mi imaginez că există), tradiționalul prego – sandvich-ul cu friptură și muștar – este obligatoriu. Ca să nu mai vorbim de patiserie. Nu poți pleca din Lisabona fără să fi gustat măcar o dată pastel de nata.
Destinații celebre pentru gurmanzi: Munich, Germania
Chiar și în Germania, reputația culinară a orașului Munchen este privită cu scepticism. Și, cu siguranță, mâncarea bavareză nu este cunoscută pentru subtilitatea sa, dar aceasta face parte din farmecul ei. Regiunea este în primul rând cunoscută pentru berea sa, iar asta este pe deplin justificat: berile bavareze sunt fabricate după niște reguli stricte privind puritatea. Însă ceea ce face Munchenul o destinație perfectă este tocmai meniul ce însoțește berea. Picior de porc crocant, schnitzel, weisswurst (un cârnat alb de porc), spätzle (un fel de hibrid local între paste și găluște) și, bineînțeles, usturoiul de notorietate, toate fac o treabă excelentă ce-ți va potoli „setea” de mâncare bună.
Iar asta înainte de a ajunge la desert. Germknödel, o gălușcă din aluat dospit servită cu un sos dulce de prune și umplută cu cremă. După ce o vei gusta îți va părea rău că ai mâncat și altceva înainte.
Ca să nu mai vorbim de apfelstrudel. În Munchen se găsesc cele mai bune.
Destinații celebre pentru gurmanzi: Budapesta, Ungaria
Multă vreme destinația preferată a studenților și motocicletelor, Budapesta este bucătăria unde găsești o mulțime de bucate delicioase, mai ales dacă ești iubitor de paprika. Acest condiment cu gust bogat, dulce sau iute este considerat condimentul național al Ungariei și poate fi găsit atât în Csirke Paprikás (Paprikás de pui), Halászlé (supa pescarului, un must pentru iubitorii de pește și fructe de mare) sau în clasicul Gulyás de vită. Pe lângă aceste feluri de mâncare tradițională, în Budapesta vei descoperi multe restaurante și cafenele trendy. Vechiul cartier evreiesc găzduiește o mulțime de grădini de vară și tarabe cu mâncare stradală pentru toate gusturile, iar maghiarii par să fie obsedați de patiserie și cofetărie, asta dacă te întrebi ce poți servi la desert. Nu rata pentru nimic în lume decadentul Dobos Torta – un tort cu cel puțin șapte foi umplute cu cremă de ciocolată și pe deasupra ornat cu o crustă crocantă de zahăr ars. Ca să nu mai vorbim de Kürtőskalács sau de Isler.
Destinații celebre pentru gurmanzi: Toscana, Italia
Este aproape imposibil să desemnezi un fel de mâncare preferat atunci când vorbim despre bucătăria italienească. Italia este țara în care fiecare regiune este faimoasă după gastronomia sa incredibilă.
Însă cu empatia sa pentru simplitate și calitatea ingredientelor locale, Toscana e greu de învins.
Localnicii de aici sunt premiați pentru fantastica lor pâine și uleiul de măsline, adesea combinate într-un dish după care îți lasă gura apă: tradiționala bruschetta. Apoi mai sunt trufele, carnea maturată, delicioasele legume proaspete, sau brânzeturile, toate provenind de pe dealurile din zonă.
Felurile de mâncare ce conțin fasole sunt des întâlnite și nu ar trebui deloc evitate. Toscanii au ridicat fasolea la rang de artă și pentru asta sunt cunoscuți în toată Italia sub numele de mangiafagiolii – consumatorii de fasole. Este musai să încerci fasolea în supele locale, în tocanele cu roșii și usturoi sălbatic sau pur și simplu pe pâine alături de un pahar din legendarul vin de Toscana.
Astăzi Toscana este prezentată tuturor de către populara prezentatoare TV, Alex Polizzi care povestește despre aromele bucătăriei toscane, în special ale celei de la țară.
Destinații celebre pentru gurmanzi: San Sebastian, Spania
Ascuns în nordul Spaniei, în ținutul bascilor, acest oraș de coastă are mai multe stele Michelin pe metru pătrat decât orice altă regiune europeană. La nivel mondial este învinsă la stele Michelin doar de Kyoto din Japonia.
Însă, pe lângă gastronomia de primă clasă, ce este evident de lux, în San Sebastian vei descoperi zilnic o mulțime de delicii. Poziționat chiar în Golful Biscaya, aici vei descoperi cele mai delicioase fructe de mare din lume: de la calamar împroșcat în propria cerneală la pecenes („gulerul gâtului de gâscă” – un fel de lipitori ce cresc pe lângă pietrele din oceanul atlantic) și până la cod sărat disponibil în nenumărate varietăți.
În afară de pește, orașul mai este cunoscut pentru clasicele tapas spaniole. Sub denumirea de „pintxos”, aceste delicii aperitive de mărimea unei îmbucături, exprimă perfect bucătăria locală.
Asezonate cu ardei picanți de guindilla, brânză crudă de oaie Idiazábal, ciuperci sălbatice sau nenumărate alte ingrediente tentante, aceste gustări tradiționale pot fi mini revelații gastronomice.
Savurează-le alături de tradiționalul cidru local pe care ospătarul îl toarnă în pahare de la înălțime ca să obțină aerarea naturală.