Dieta Atkins: cum poți slăbi fără să numeri caloriile, evitând carbohidrații
Dieta Atkins este o dietă săracă în carbohidrați, recomandată adesea pentru pierderea în greutate. Susținătorii acestei diete spun că poți slăbi mâncând câte proteine și grăsimi dorești, atâta vreme cât eviți mâncărurile bogate în carbohidrați. În ultimii 10 ani, au fost efectuate peste 20 de studii care demonstrează că o dietă săracă în carbohidrați ajută la slăbit și are anumite beneficii asupra sănătății, fără să fie nevoie să mai stai să numeri caloriile.
Dieta Atkins promite o pierdere în greutate de până la 6 kg în primele două săptămâni, deși majoritatea celor care o țin nu au rezultate chiar atât de spectaculoase. În plus, primele kilograme pierdute sunt, de fapt, în mare parte apă.
Dieta Atkins a fost inițial promovată de dr. Robert C. Atkins, care a și scris în 1972 o carte de spre ea. De atunci, dieta a crescut și mai mult în popularitate, fiind publicate și mai multe cărți pe această temă.
Vezi si: Dieta mediteraneană pe zile
Inițial, dieta Atkins era considerată nesănătoasă și criticată de specialiștii din domeniul nutriției, în special din cauza grăsimilor saturate pe care le conținea. Noi studii arată însă că grăsimea saturată nu este tocmai rea, așa cum s-a susținut multă vreme.
Cei care au ținut dieta susțin că au slăbit, li s-a reglat nivelul zahărului din sânge, colesterolul și trigliceridele. Deși e bogată în grăsimi, dieta Atkins nu determină creșterea colesterolului “rău” – HDL, deși unora li se poate întâmpla acest lucru.
Vezi si: Simona Tivadar: „Dieta Ryna e o prostie, nici măcar nu are o bază științifică.”
Principalul motiv pentru care dietele sărace în carbohidrați sunt atât de eficiente este că, prin consumul mic de carbohidrați și mai mare de proteine, scade pofta de mâncare. Astfel, ajungi să consumi mai puține calorii, fără să stai să le calculezi.
Cele 4 faze ale dietei Atkins:
- Faza 1: Inducția
Mănâncă cel mult 20 de grame de carbohidrați pe zi timp de două săptămâni. Poți mânca alimente bogate în grăsimi, în proteine și legume cu frunze verzi cu conținut sărac de carbohidrați.
- Faza 2: Pierderea în greutate
Treptat, începe să adaugi în dieta ta oleaginoase, legume cu conținut scăzut de carbohidrați și mici cantități de fructe.
- Faza 3: Echilibrarea
Când simți că ești foarte aproape de atingerea obiectivului, adăugă și mai mulți carbohidrați în dietă.
- Faza 4: Menținerea
Odată ce ai slăbit, poți mânca oricâți carbohidrați sănătoși dorești, fără să te îngrași la loc.
Unele persoane preferă să sară peste prima fază, introducând de la bun început fructe și legume în dieta lor. Și această variantă este eficientă.
Alții preferă să rămână numai în faza de inducție până slăbesc.
Ce mâncăruri să eviți dacă ții dieta Atkins:
– Zahăr: sucuri, prăjituri, bomboane, înghețată, alte dulciuri etc
– Cereale: grâu, secară, orz, orez
– Uleiuri vegetale
– Grăsimi trans, care se întâlnesc adesea în mâncărurile procesate
– Produsele de tip dietetic și degresate
– Fructe cu conținut mare de carbohidrați: banană, mere, portocale, pere, struguri (doar în faza de inducție)
– Legume cu conținut ridicat de carbohidrați: morcovi, napi (faza de inducție)
– Legume cu conținut mare de amidon: cartofi, cartofi dulci (doar în faza de inducție)
– Leguminoase (în faza de inducție)
Ce poți să mănânci dacă ții dieta Atkins:
– Carne: carne de viță, carne de porc, miel, pui, bacon și altele.
– Pește și fructe de mare grase: somon, păstrăv, sardine etc.
– Ouă
– Legume cu conținut scăzut de carbohidrați: kale, spanac, broccoli, sparanghel și altele
– Lactate nedegresate: unt, brânză, smântână, iaurt
– Nuci și semințe: migdale, nuci de macadamia, nuci, semințe de floarea soarelui etc.
– Grăsimi sănătoase: ulei de măsline extra virgin, ulei de nucă de cocos, avocado și ulei de avocado.
Ce ai voie să bei dacă ții dieta Atkins:
– Apa
– Cafea
– Ceai verde
– Alcool în cantități mici (de preferat vin sec, de evitat berea)
Cu ce te poți delecta din când în când:
Sunt câteva mâncăruri delicioase care nu sunt interzise în dieta Atkins, deși se consieră ca îngrașă: bacon, smântână, brânză și ciocolată neagră.
Exemplu de meniu pentru o săptămână pentru dieta Atkins
Luni
- Micul dejun: Ouă și legume
- Prânz: salată de pui cu ulei de măsline și o mână de nuci.
- Cină: Friptură și legume.
Marţi
- Micul dejun: Bacon și ouă.
- Prânz: Pui și legume.
- Cină: Cheeseburger (fără chifle!), cu legume și unt.
Miercuri
- Mic dejun: Omletă cu legume, prăjită în unt.
- Prânz: Salată de creveți cu puțin ulei de măsline.
- Cina: Carne de vită cu legume.
Joi
- Micul dejun: Ouă și legume, prăjite în ulei de nucă de cocos.
- Prânz: Restul de la cina din ziua anterioară.
- Cina: Somon cu unt și legume.
Vineri
- Micul dejun: Bacon și ouă.
- Prânz: Salată de pui cu ulei de măsline și o mână de nuci.
- Cină: Chiftele cu legume.
Sâmbătă
- Mic dejun: Omleta cu legume
- Prânz: Resturi de la cina de vineri
- Cină: Cotlet de porc cu legume
Duminică
- Micul dejun: Bacon cu legume
- Prânz: Cotlet de porc cu legume
- Cină: Aripi de pui la grătar, cu sos salsa și legume.