Din primăvară, poţi afla ce gust au vinurile marca Jon Bon Jovi
Cine a zis că rock-ul nu merge cu ”sucul roz”? Ba merge chiar foarte bine, ne dovedeşte Jon Bon Jovi care este gata să scoată pe piaţă prima lui gamă de vinuri rosé, sau sucuri roz, cum le numeşte el. Ideea i-a venit cântăreşului (în vârstă astăzi de 55 de ani) în timpul unei vacanţe cu familia în Hamptons (New York), când savura un pahar de vin numit „Hampton Water”. A călătorit apoi, alături de fiul său, Jesse Bongiovi (fostul jucător de fotbal al Universităţii Notre Dame) în sudul Franţei, unde l-a cunoscut pe producătorul de vinuri, Gerard Bertand, cu care a simţit de la bun început că va putea colabora.
„Realizarea acestui vin împreună cu Gérard a fost la fel de creativă precum colaborarea cu un compozitor, Gérard îşi foloseşte talentele şi cunoştinţele despre vin ca un muzician talentat„, mărturisea frontmanul trupei care-i poartă numele. „Iar lucrul cu fiul meu – care este unul din asociaţi, n.r. – a fost o experienţă extraordinară“, mai spune artistul care şi-a dorit de la bun început ca vinul său să reprezinte un stil de viaţă vivant (aşa cum îi practică el în fiecare vară în Hamptons).
Aşa a rezultat Diving Into Hampton Water, un vin cu o mineralitate aparte, un amestec interesant al soiurilor de struguri Grenache, Cinsault şi Mourvèdre, caracteristice regiunii mediteraneene franceze.
Diving Into Hampton Water va intra în magazine începând cu această primăvară, Jon Bon Jovi completând astfel lista vedetelor care au deja propriile game de vinuri: Angelina Jolie şi Brat Pitt, John Legend, Drew Barrymore, Fergie, Kate Hudson, Sting.