Fondatorii Adidas și Puma: doi frați, doi sneakers și un război mondial pentru piața de încălțăminte - LIFE.ro
Sari la conținut

Fondatorii Adidas și Puma: doi frați, doi sneakers și un război mondial pentru piața de încălțăminte

Astăzi, Adidas și Puma reprezintă al doilea și, respectiv, al treilea brand mondial de încălțăminte sport. Primul este Nike. Deși ambele companii au sediul general în același oraș, deținătorii sunt diferiți.
Share this article

În urmă cu mai bine de 70 de ani începea să se scrie povestea ce-i avea în centru pe fondatorii Adidas și Puma. Doi frați de origine germană, Adolf și Rudolf Dassler ce aveau împreună o companie producătoare de încălțăminte sport, se despărțeau iremediabil, divizând atât firma, cât și familia și orașul natal în două tabere diferite.

Se pare că totul a pornit de la o neînțelegere: în timpul celui de-al doilea război mondial, mai exact în timpul unui atac cu bombe, unul dintre ei a vrut să se adăpostească împreună cu familia sa într-un buncăr. Acolo l-a găsit pe fratele lui cu familia lui. De cum a dat ochii cu ei, primul a spus: „iar au venit acești bastarzi”, referindu-se la atacatorii cu bombe. Fratele aflat deja în buncăr a considerat că a fost o jignire adusă lui și familiei lui, motiv pentru care s-a produs ruptura ce nu s-a mai refăcut niciodată.

Dar cum sună povestea fondatorilor Adidas și Puma?

Astăzi, Adidas și Puma reprezintă al doilea și, respectiv, al treilea brand mondial de încălțăminte sport. Primul este Nike. Deși ambele companii au sediul general în același oraș, deținătorii sunt diferiți.

Această poveste ce a fost chiar subiect de film pornește la 1924 când doi frați au pus pe picioare compania Dassler Brothers Sports Shoe Factory, în micul oraș bavarez, Herzogenaurach.

Adolf era meșterul designer, iar Rudolf este carismaticul om de vânzări. Au încercat pentru prima dată antreprenoriatul în spălătoria mamei lor, fără să știe că vor ajunge niște giganți la nivel global.

Primul pas spre succes l-au făcut în 1936, la Jocurile Olimpice de la Berlin, când Adolf l-a abordat pe atletul Jesse Owens și l-a convins să folosească pantofii lui sport pentru a alerga. Owens a câștigat patru medalii de aur, în timp ce alți sportivi ce au fost echipați tot de Adolf au plecat acasă cu alte 3 medalii de aur și 3 de argint.

Citește și:

CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN LUME: Care sunt brandurile cele mai importante pentru puștii din Generația Z?

Astfel compania fraților Dassler a cunoscut un succes comercial neașteptat, ce a apărut peste noapte. Vânzările au explodat la 200 de mii de perechi de încălțăminte pe an și ar fi urcat și mai sus dacă nu ar fi venit despărțirea din timpul celui de-al doilea război mondial.

Adolf și Rudolf s-au alăturat partidului nazist, mai târziu demonstrând un mare devotament cauzei. Fabrica lor a fost transformată pentru a produce echipament armatei germane.

În timpul războiului a apărut și ruptura dintre cei doi frați, adevăratul motiv nefiind niciodată dezvăluit. Zvonurile legate de gelozii și conflicte personale, precum și trădări sau neînțelegeri pe teme politice, dar și legenda de mai sus referitoare la o remarcă prost înțeleasă, au tot circulat, însă nimeni nu a comentat oficial ruptura.

Cum au apărut fondatorii Adidas și Puma?

Până în 1948, cei doi frați și-au deschis fiecare compania lui, unul pe malul nordic al râului Aurach, celălat pe malul sudic. Adolf a denumit compania sa folosindu-se de combinația numelui său, „Adi-das”, iar Rudolf, aplicând aceeași formulă i-a dat numele „Ruda”, pe care mai târziu l-a schimbat în Puma.

Deoarece concurența favorizează inovația și progresul, Adidas și Puma au ajuns să definească acel pilon al capitalismului. Rivalitatea personală dintre Adi și Rudi a alimentat și aprofundat impusul supremației brandului la nivel internațional.

Loialitatea față de brand a prins rădăcini și în orașul natal al celor doi frați, localnicii purtând cu mândrie produse Adidas sau Puma, în funcție de tabăra aleasă. Loialitatea față de un anumit brand a mers și mai departe: unii negustori, cum ar fi măcelarii, nu voiau să le vândă produse celor ce apreciau brandul cu care ei nu rezonau.

Citește și:

Povestea vedetei tike!: sneakerșii Adidas YEEZY Boost 700 și a celui care stă în spatele acestui sneakers hub

Pentru Adolf și Rudolf, marea bătălie de marketing se purta pe terenul sponsorizării sportivilor. Muhammad Ali, Franz Beckenbauer și Zinedine Sidane au devenit legende ale sportului ce au promovat peste tot cele trei linii ale Adidas. Simboluri ale fotbalului precum Pele și Maradona, sau tenismenul Boris Becker, au crescut faima brandului Puma.

Cel care a dat tonul compensațiilor financiare pentru sportivii ce îi purtau produsele a fost Rudolf care, la Olimpiada de vară din 1960, l-a plătit pe atletul german, Armin Hary, să poarte pantofii Puma. Hary purtase Adidas până atunci, însă Adolf a refuzat să-l plătească. Germanul a trecut primul linia de sosire și a devenit primul atlet care a câștigat sprintul de 100 de m în 10 secunde. Însă când a pășit pe podium pentru a primi medalia de aur, a încălțat pantofii Adidas în speranța să primească bani de la ambele companii. Cei doi titani rivali au fost extrem de furioși.

Zece ani mai târziu, la fluierul de început al finalei Campionatului Mondial de Fotbal din 1970 dintre Brazilia și Italia, Pele s-a aplecat să-și lege șireturile, ceea ce părea un gest absolut obișnuit. De fapt, era un act de marketing aranjat pentru a atrage atenția milioanelor de telespectatori asupra pantofilor lui Puma.

Adolf și Rudolf nu s-au împăcat niciodată, amândoi au murit în anii ’70 și au fost înmormântați la cele două capete diferite ale aceluiași cimitir, cât mai departe unul de altul.

În 2009, angajații de la Adidas și Puma au jucat un meci amical de fotbal în încercarea de a îngropa securea războiului, pentru prima dată de la despărțire. În ciuda strângerilor de mâini și a urărilor de bine, fantomele amare ale strămoșilor lor încă mai dau târcoale orașului Herzogenaurach.

 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora