Fondatorii Vans, cei care au făcut cea mai mare companie mică din producţia de încălţăminte

Pentru cei mai puțin sportivi, Vans nu reprezintă mare lucru. Pentru cei pasionați de sporturi precum skateboard-ul, sportul care i-a adus celebritatea, și nu numai, Vans este etalonul. Este producătorul care a creat încălțăminte și, ceva mai târziu, haine special pentru ei și necesitățile lor. Fondatorii Vans nu au fost însă nicidecum niște puștani pasionați de sport, așa cum ar putea părea. A fost un om cu o idee și 3 prieteni care l-au sprijinit. Dar să le cunoaștem mai bine povestea!

Fondatorii Vans – Paul van Doren, omul cu experiența și ideea

Paul van Doren s-a născut în 1930, în Boston, dintr-un inventator și o croitoreasă. Școala n-a fost tocmai punctul lui forte, așa că la 14 ani a decis să abandoneze cursurile. Era, în schimb, pasionat de cai, prin urmare își petrecea zilele la hipodrom. S-a aflat repede că se pricepe să-i analizeze așa că a început să dea în schimbul unui dolar ponturi pentru șansele cailor aflați în curse.

Rena van Doren, mama lui Paul, nu a văzut cu ochi buni nici abandonul școlar, nici timpul petrecut pe hipodrom. Așa că l-a condiționat să se angajeze dacă nu are de gând să se reîntoarcă la școală. A fost primul pas către ceea ce avea să îl ducă pe acesta la ideea de succes numită Vans. Paul van Doren s-a angajat la un producător de încălțăminte, Randy`s. A început cu spălatul podelelor, a început apoi să fabrice pantofi, iar pe măsură ce anii au trecut implicarea lui în companie a fost tot mai mare, astfel încât la 34 de ani era vicepreşedintele ei.

În această perioadă Randy`s a devenit unul dintre cei mai mari producători din Statele Unite, al treilea, mai exact. Avea însă o fabrică în California care avea pierderi de aproape un milion de dolari pe lună, iar Paul van Doren a fost trimis să salveze situaţia. L-au însoţit în această misiune fratele său, James van Doren şi prietenul lor, Gordon Lee. După numai 8 luni, fabrica de pe Coasta de Vest aducea câştiguri mai mari decât cea din Boston.

După alte 3 luni, Paul van Doren îşi anunţa cei 5 copii că îşi dă demisia şi că va porni o nouă companie producătoare de încălţăminte. Le cerea, în acelaşi timp, să nu îşi facă grij. Copiii nu erau însă deloc îngrijoraţi, ci doar sperau ca în acest fel să nu mai fie nevoiţi să-i spele maşina în fiecare zi, măcar o dată la 2 zile. Paul era aproape fanatic când venea vorba de curăţenie şi voia ca şi familia lui să aibă aceleaşi standarde.

Visa, deasemenea, să aibă propria fabrică de încălţăminte şi propriile magazine de desfacere. Ştia că el are experienţa necesară în afaceri, fratele lui, James, era un inginer excepţional, iar prietenul lor, Gordon, era un manager de producţie excelent. Au fondat compania Van Doren Rubber Company împreună cu Serge D`Ella, cel care aducea din Japonia pielea pentru feţele de încălţăminte. Paul şi Serge aveau câte 40 de procente, iar James şi Gordon, câte 10 procente.

Fondatorii Vans – Oamenii care au crescut compania ţinând cont de cererile clienţilor

Un an a durat până au ridicat fabrica din Anaheim. A fost ridicată de la zero şi au adus maşinării vechi, cumpărate din toate colţurile Americii. Erau doar 3 fabrici în toată ţara care foloseau la acel moment cauciuc vulcanizat pentru produsele lor: Randy`s, Keds şi Converse. Acum era şi Vans.

Deşi plănuiseră să deschidă în ianuarie 1966, lucrurile s-au tot complicat şi inaugurarea a avut loc pe 16 martie 1966. Erau la un loc fabrica, birourile şi magazinul. La deschidere magazinul avea 10 rafturi acoperite cu cutii goale. Cutii albastre pentru bărbaţi, portocalii pentru băieţi, roşii pentru copii şi verzi pentru femei.

16 oameni au venit la magazin în prima zi şi au putut vedea mostrele. Nu existau nume pentru ele la acel moment, ci doar numere. Numărul 44 era aşa-numitul pantof de punte şi, deşi în original nu se producea decât pe bleumarin, alb, verde şi roşu, negrul avea să devină culoarea ce avea să-i aducă celebritatea. Preţurile erau atunci între 2,29 şi 4,49 de dolari, iar primii 16 clienţi au beneficiat de consultanţă. Nu existau pantofi produşi în acel moment pentru că îşi doriseră prea mult să deschidă şi nu începuseră producţia, aşa că Paul le-a luat măsurile pe loc, ei şi-au ales modelul şi culorile şi au fost chemaţi a doua zi să îi ridice. În următoarele 3 zile toate cutiile de pe rafturile magazinului erau pline.

A urmat apoi producţia la comandă, venită în urma exasperării la care fusese adus Paul van Doren de una dintre cliente. După ce aceasta i-a spus că şi-ar dori un roz mai intens, un galben mai aprins şi alte lucruri din aceeaşi sferă, acesta i-a spus să vină cu culoarea pe care şi-o doreşte şi îi face ce vrea. Şi în acest fel au început să taxeze suplimentar pentru comenzile personalizate.

Fondatorii Vans – De la succes la un pas de faliment şi din nou, la succes

Au urmat apoi comenzi de pantofi pentru elevii şcolilor catolice, pentru majorete şi pentru echipe de forare din întreg Sudul Californiei. Au deschis 10 magazine în 10 săptămâni, primul dintre ele fiind condus chiar de soţia fondatorului, Paul van Doren.

Cauciucul folosit la tălpile pantofilor au transformat pantofii Vans în preferaţii skateboard-erilor. Tot în acea perioadă Mark, fiul lui James van Doren, devine pasionat de skateboard. El este cel ce avea să deseneze, la numai 13 ani, versiunea originală a logo-ului Vans. A fost introdus iniţial pe primul pantof realizat special pentru skateboard, modelul 95, apoi a devenit logo-ul companiei.

Într-un an şi jumătate ajunseseră la 50 de magazine în Sudul Californiei, însă pe măsură ce numărul magazinelor creştea, veneau şi pierderile. Cheltuielile erau mult prea mari şi nu erau susţinute de vânzări. Aşa că James este cel care ia hotărârea să vândă încălţămintea Vans şi în marile lanţuri de magazine, iar astfel produsele lor ajung în toată America.

Anii `80 aduc cu ei multiple schimbări. Paul van Doren se implică mai puţin în activitatea companiei şi îl lasă pe fratele său la conducere. James aduce acum modele noi, potrivite pentru mai multe sporturi precum wakeboarding, motocross, surfing, baschet, fotbal, tenis, existau până şi pantofi pentru breakdance. James voia să ajungă umăr la umăr cu marile companii ce produceau încălţăminte sport, dar producţia devenise deja mult prea costisitoare.

Vans nu era despre încălţăminte pentru toate sporturile, era despre modele dedicate, personalizate, modele ce făcuseră istorie. Cine îşi dorea pantofi pentru atletism îi căuta în altă parte. Aşa că datoriile s-au strâns, iar la un moment dat s-au trezit cu hârtie de la bancă prin care erau somaţi să plătească 11 milioane de dolari. S-a ajuns la tribunal, iar judecătorul a spus că soluţia era una singură: James să fie înlăturat din firmă, iar Paul trebuia să revină şi alături de ceilalţi doi parteneri, Gordon şi Serge, să încerce să readucă compania pe linia de plutire.

Nu era pentru prima dată când Paul avea o asemenea misiune, aşa că ştia ce era de făcut. Doi ani mai târziu toate datoriile erau achitate şi compania era din nou a familiei. Cei doi ani în care producţia a avut mult de suferit a dus ca la revenire încasările să explodeze. N-a durat mult până a venit oferta de vânzare: 75 de milioane de dolari. Problemele bursiere din acea perioadă au încurcat planurile, iar tranzacţia s-a finalizat până la urmă în 1988 pentru 60 de milioane de dolari, cu promisiunea altor 15 milioane în cazul în care compania se lista la bursă, lucru ce s-a întâmplat 3 ani mai târziu.