Globurile de Aur 2019: cine sunt marii câștigători, care au fost cele mai importante momente și la ce ar trebui să ne așteptăm de la Oscaruri - LIFE.ro
Sari la conținut

Globurile de Aur 2019: cine sunt marii câștigători, care au fost cele mai importante momente și la ce ar trebui să ne așteptăm de la Oscaruri

Globurile de Aur și-au anunțat laureații. Ținute minunate pe covorul roșu. Câteva discursuri ovaționate îndelung. Doi prezentatori amuzanți și indeligenți. Dar care au fost cele mai importante momente? Și cine a fost marii câștigători?
Share this article

2019 a început cu un festiv cinematografic – Globurile de Aur și-a prezentat aseară laureații, într-o gală strălucitoare, dar și emoționantă. Sandra Oh și Andy Samberg au fost două gazde primitoare, iar surprizele nu au întârziat să apară printre câștigători. A fost o seară în care ținutele de pe covorul roșu au cucerit toate privirile. Iar discursurile unora dintre laureați au fost îndelung ovaționate. Dar care au fost cele mai importante momente? Și cine a fost marii câștigători ai serii?

We are the Champions

Globurile de Aur ne-au arătat că premiile nu sunt pentru cine se pregătesc, ci pentru cine și le doresc. Toată lumea dădea ca mare câștigător filmul „A Star is Born”, pe Lady Gaga pentru Cea mai Bună Actriță, și pe Bradley Cooper pentru Cel mai bun Actor. Însă, lucrurile nu au fost deloc așa – aș spune eu pe bună dreptate. Cu riscul de a supăra fanii lui „A Star is Born”, filmul nu este nici pe departe atât de bun precum a fost campania de publicitate din jurul lui. Iar ce a reușit să facă Malek din interpretarea lui Freedy Mercury parcă nu putea să treacă fără să primească aprecierea criticilor. Așa că Globurile de Aur au fost câștigate de Rami Malek (Cel mai Bun Actor în Rol Principal într-o Dramă) și de „Bohemian Rhapsody” pentru Cea mai Bună Dramă (și pentru că ne-a cucerit inima aducându-ne din nou în epoca Queen). Iar Lady Gaga a pierdut trofeul în favoarea lui Glenn Close (ce bucurie pentru Close).

„Green Book” pare să se înscrie și el în cursa pentru Oscaruri, după ce a câștigat aseară premiul pentru Cel mai bun Film Musical sau Comedie și pentru Cel mai Bun Scenariu. Iar Mahershala Ali (Green Book) a câștigat premiul pentru Cel mai Bun Actor într-un Rol Secundar într-un Musical sau Comedie.

Pe de altă parte, Alfonso Cuarón și-a dovedit din nou calitatea (după super filmele „Y Tu Mamá También”, „Children of Men” și „Gravity”), câștigând premiul pentru Cel mai Bun Regizor și pentru Cel mai bun Film Străin.

Oh, ce seară fabuloasă

Unii ar putea spune că a fost seara lui „Bohemian Rhapsody”, însă eu spun că a fost seara Sandrei Oh. Actrița nu doar că a fost prima asiatică care să fi prezentat vreodată Globurile de Aur, dar a făcut-o minunat alături de Andy Samberg. Stilul lor a fost fresh și a fost amuzant:

Iar Sandra Oh nu doar a prezentat evenimentul de aseară, ci a plecat acasă și cu premiul pentru Cea mai Bună Actriță într-un Dramă pentru rolul său din „Killing Eve”. A fost a două nominalizare și al doilea câștigat pentru ea, după cel pentru rolul său din „Grey’s Anatomy”. Oh pare să fie actrița care a reușit să dărâme mitul rolului care îți distruge cariera. A fost incredibilă drept Cristina în „Grey’s Anatomy”, dar a reușit să nu se lase înghițită de un rol atât de mare și de apreciat de fani. A ieșit dintr-un serial cu un succes imens la public pentru a se implica în alte proiecte mai mici. Și după câțiva ani de încercări, a venit „Killing Eve” – un serial departe de succesul comercial a lui „Grey’s Anatomy”, dar pentru care Oh primește din nou apreciere. Până începe sezonul doi, puteți să-l vedeți pe primul pe HBO GO.

De la The Americans, la American Crime Story

Ultimul sezon din apreciatul „The Americans” a câștigat premiul pentru Cel mai Bun Serial – Dramă. Iar cel de-al doilea sezon din „American Crime Story: The Assassination of Gianni Versace” a câștigat premiul pentru Cea mai Bună Miniserie, iar Darren Criss pentru Cel mai Bun Actor într-o Miniserie. De altfel, American Crime Story se preconizează a fi unul dintre cele mai de succes proiecte de televiziune, având în vedere succesul primului sezon („The People v. OJ Simpson”) și premiile câștigate de cel de-al doilea (primul a fost, fără doar și poate, mult mai bun și mai apreciat decât primul). Așa că nu ne rămâne decât să așteptăm cel de-al treilea sezon – se anunță a fi unul despre uraganul Katrina.

Michael Douglas („The Kominsky Method”), Rachel Brosnahan („The Marvelous Mrs. Maisel”) și Patricia Clarkson („Sharp Objects”) au plecat și ei acasă cu câte un Glob de Aur. Iar fostul actor din „Game of Thrones”, Richard Madden, a câștigat premiul pentru Cel mai Bun Actor într-o Dramă pentru rolul său din „Bodyguard”. Aș spune surprinzător, având în vedere că în aceeași categorie mai erau Matthew Rhys („The Americans”) și, mai ales, Billy Porter („Pose”). De altfel, din punctul meu  de vedere, „Pose” este unul dintre marii învinși ai serii – atât Porter, cât și serialul (nominalizat pentru Cel mai Bun Seria – Dramă) ar fi trebui să primească Globurile de Aur. Dar mai este timp, poate reușesc să învingă toate prejudecățile cu cel de-al doilea sezon.

Și, la final, să vorbim despre ce s-ar putea întâmpla la Premiile Oscar de luna viitoare:

  • Glenn Closeașa cum am scris și anul trecut, Close pare să fii câștigat detașat bătălia cu Lady Gaga pentru Premiul Oscar. Și merită cu prisosință orice premiu, nu doar pentru acest film, ci pentru toate proiectele pe care le-a avut în cei 45 de ani de carieră. Este o actriță fabuloasă care ar trebui să primească, în sfârșit, aprecierea tuturor criticilor. Close este atât de mare, precum a fost discursul ei aseară. Iar decizia producătorilor de a mai aștepta un an pentru lansarea oficială a filmului în care joacă Close pare să fie una inspirată. Deşi a fost deja lansat la ediția din 2017 a Festivalului de Film de la Toronto, „The Wife” și-a amânat lansarea pentru anul trecut astfel încât să fie eligibil pentru Premiile Oscar din 2019.
  • Bohemian Rhapsody” & Rami Malek – poate că nu este filmul o capodoperă cinematografică, dar te trece prin atâtea stări incredibile, încât merită fără doar și poate Oscarul. Și poate că filmul nu spune chiar adevărul despre Freddy Mercury, însă Malek reușește să ni-l aducă din nou pe ecran și în sufet – și ce dor ne este de el – fapt pentru care ar trebui i se dea toate premiile din lume. Chiar cu riscul de a rămâne actorul care l-a interpretat pe Mercury, Malek ar trebui să își pregătească discursul pentru marea seara a premiilor cinematografiei americane.
  • Black Panther” – este unul dintre puținele blockbustere care a reușit să își depășească condiția. Cel mai probabil nu o să urce pe scena Oscarurilor, chiar dacă o să prindă lista nominalizărilor, însă filmul a reușit să dărâme câteva mituri și să distrugă câteva clișee. Iar afro americanii trebuiau (precum o merită toate celelalte rase) să aibă super eroii lor. Poate că nu este vreo capodoperă, dar „Black Panther” este cel mai curajos și mai inteligent film al categoriei sale.
  • Netflix este din ce în ce mai aproape să își atingă visul de aur – poate că nu e foarte interesantă categoria Cel mai bun film străin, însă anul acesta are un favorit clar: „Roma”. Alfonso Cuarón (care a câștigat aseară Globul de Aur pentru Cel mai un Regizor) spune o poveste absolut minunată în alb și negru. Un film despre nimic și, în același timp, despre tot – despre viață. „Roma” poate fi greu de văzut, dar dacă ai vreo două ore și ceva de pierdut, îți recomand să faci această încercare. Iar curajul de a face un astfel de film ne arată că Netflix este din ce în ce mai aproape de a-și îndeplini visul, acela de a cucerii Premiul Oscar.
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora